Bizar: Sânge Albastru

2. Vladimir: Ultimul recuperator (Part.II)

Tata încremenise încă de când simțise lama rece a briceagului. Abia își găsea cuvintele încremenit în fața casei. Stătu preţ de câteva clipe pe gânduri nedumerit de ceea ce ar fi făcut Herman și măcinat de îngrijorare se îndreptă spre noi, așteptat de domnul care între timp se așezase tacticos pe-un scaun.

După ce-și liniști faţa speriată și reîmprospătă aspectul răvășit al hainelor în dreptul pragului, deschise ușa ca și cum nimic nu s-a întâmplat zicând:

- Bună din nou, inspectore! Iartă-mă că te-am făcut să mă aștepți. Am avut de rezolvat niște probleme.

- Și le-ai rezolvat? întrebă ridicând o sprânceană sceptic în timp ce se ridică și în picioare sprijinindu-se în baston.

- Nu știu, mai am niște datorii. Mă ajută Herman.

- Amenințându-te?

- Nu...răspunse ezitând. A spus că-mi plătește niște datorii, dar nu ne-am lămurit cum ne înțelegem. E un om bun.

- Se vede de la o poștă că-i scrântit, nu toţi își revin după război, dar nu despre asta vreau să discutăm. Se făcu liniște...

Tensiunea plutea în aer ca și cum timpul ar fi stat în loc. Scoase de la buzunarul paltonului o batistă albă, incredibil de albă, și se apropie de tata scârțâind podeaua sub bocancii zgomotoși. Îl tamponă la gât dintr-o singură mișcare fulger. Batista era roșie de sânge de la zgârietura de pe gât lăsată de Herman.

- Ce știi de Peterson? întrebă inspectorul așezându-și pălăria pe cap sub privirea ca de șoim ce-l aţintea în permanență pe Jack.

Tata tăcu tulburat. Mama interveni timidă:

- Ce s-a întâmplat cu Peterson? A venit zilele trecute într-o seară să recupereze niște bani de la noi.

- Hmm, femeia știe mai multe se pare. bombăni analizator. Și i-a recuperat?

- Nu. răspunse Jack. Nu am avut banii atunci.

- Vedeţi, voi, Peterson este dat dispărut. De când l-aţi văzut voi ultima oară, nu a mai ajuns acasă. Nu l-a mai văzut nimeni de atunci... Și se pare că era și recuperatorul vostru. Asta îmi dă multe de gândit... zise mângâindu-și bărbia.

- Ce vrei să spui cu asta?

- Încă nu a fost descoperit nici un cadavru ca să spun că a fost omorât, încă...

- Păi și ce vină avem noi că Peterson nu a mai dat pe-acasă?

- Ceva e putred la mijloc, iar datoria aia..., zise mustăcind o concluzie retorică. Sunteți singurii care ar fi vrut să scape de el.

- Dar n-am fost noi.

- N-am de unde să știu sigur asta, încă...

Mă scoase din pepeni cu acel "încă".

Împături batista de sânge și i-o dădu mamei. Își fixă pălăria pe cap mai bine, îl bătu prietenește pe umăr pe Jack și îl salută din cap zicând:

- Mai vorbim.

- "Încă"... adaugasem eu în gând, și ieși pe ușă grăbindu-se vrând parcă să nu piardă birjarul ce trecea prin faţa prăvăliei de peste drum ce vindea deobicei pâinea făcută de noi.

După plecarea inspectorului bucătăria se afundă într-o liniște mormântală, moment în care părinții mei, Lily și Jack, cugetau înghețaţi la situația idioată în care i-a pus dispariția lui Peterson. Când Leo își făcu apariția scărpinându-se de ușă și miaunând, ambii și-au revenit distrași de motan de parcă tocmai fuseseră ieșiți dintr-o transă.