Lost // Dramione //

Chapter 3-Ministerul Magiei

-Ce ai pățit Hermione?

-Ni...mic.. spune ea uitându-se în spatele ei şi răsuflând uşurată văzând că Draco a dispărut.

-In fine... am venit să îți spun că micul dejun e gata.

-Bine, mulțumesc, voi veni.

***

-Hermione, am nevoie de ajutor la peretele ăsta.

-Imediat Ginny! Uite, e gata.

-Atât pentru astăzi. Copii, ați lucrat minunat. Ne vedem mâine, spune doamna profesoară McGonagall.

-Eu mai stau, vreau să termin de mobilat aripa stângă, adaugă Hermione cu încredere.

-Dar draga mea, nu eşti obosită?

-Ce contează asta Ronald? Cum am mai spus, trebuie să avansăm repede.

-Dacă vrei tu...

***

Ştia că face ce trebuie si se consola cu asta.Stătea în fața Ministerului, cugetând dacă să intre sau nu. Dintr-o dată, simți o mână pe umăr. Țipă şi căzu din picioare. Era pe jos şi plângea cu fața în palme. Nu voia să ridice privirea, nu voia să ştie cine sau ce se află în fața ei.

-Hermione, eşti bine?

Ştia vocea şi ştia şi a cui este. Încă îşi ținea fața în palme şi nu voia să se ridice.

-Hermione... te rog, spune-mi, eşti bine?

-Pleacă!

-Nu te las aici în starea în care eşti.Cine ai crezut că este?

-Uite, am avut nişte zile groaznice. Te rog Draco, pleacă!

-Îmi place cum îmi spui numele. Sună frumos în vocea ta.

-Este frumos..

-Ce ai spus? Poți repeta te rog? spune el cu ochii mari şi râzând uşor.

-Nu te mai prostii.

-Oh, haide, dă-mi mâna şi ridică-te!

-E periculos aici, te poate vedea cineva.

-Draga mea, Ministerul nu mai lucrează de la Bătălie. Au spus că au nevoie de o pauză pentru a pune la punct situația.

Fata oftă cu un zâmbet.

-Doamne, sunt o proastă. Ştiam asta...

-Ba nu eşti, a fost o perioadă agitată. Oricum, de ce voiai să mă denunți?

-Dacă veneam la Minister înseamnă că aveam de gănd să te denunț?

-Lasă asta acum, haide!spuse Draco întinzându-i mâna.

Se priveau în ochi. După câteva minute, Hermione se hotărî să se ridice.

-Doamne, nu ți-e frig? O să răceşti! Poftim, pune asta pe tine, remarcă el dându-i jacheta lui.

-Nu mi-e frig, mulțumesc.

-Bine, atunci doar poart-o.

-Draco, serios. De ce îți pasă de mine? Sunt o sânge-mâl.

Draco ezită. Se uita la ea cu lacrimi în ochii.

-Eu.. trebuie să plec.

-Stai! îl opri Hermione trăgandu-l de mâneci.

Erau la o distanță amenințatoare unul de altul. Se țineau de mâini şi se priveau în ochi. Ea înca avea lacrimi pe față,aşa că Draco i le şterse.

-Eşti frumoasă,spuse el şi făcu Dispariție.

Hermione rămase nemişcată cu ochii ațintiți la locul din care tocmai dispăruse.

-Ce a fost asta? se întrebă ea.

***

Ajunse în sfârşit acasă şi observă că toți dormeau. Cu mişcări lente şi cât mai silențioase intră în camera ei.Se schimbă în pijamalele ei cu pisici şi se băgă în pat, încerca să doarmă. În cap îi tot venea imaginea lui. Încerca să îşi aranjeze sentimentele şi să renunțe la partea în plus din viața ei. Simțea ceva pentru Draco şi era conştientă de asta. Acum singura întrebare rămasă era: Draco sau Ron?

A/N: Iarăşi este un capitol scurt dar am avut inspirație muultă la şcoală şi am scris o grămadă, dar cum se întâmpla mereu, acasă nu mai am idei şi sunt prea entuziasmată să pun next. După voi, ce face Hermione în continuare?