Cap-2

70 8 0
                                    

Şi pe ea intră Julia. Se iută şiret în toate părţile şi se aşeză fix în faţa mea precaută. Ceva a făcut ea, o simt, dar clar nu de bine. Ceva mi-a făcut Julia... Observ cum toţi băieţii se uită la fundul ei şi mârâi în barbă, însă observ că ea nu le dă importanţă ce mă face să zâmbesc, treaba proastă e că nici pe mine nu mă bagă în seamă...
Gândurile îmi sunt distrase de cineva ce îşi făcu apariţia în clasă, pe uşă intră profesorul, pare dur şi fără sentimente,seamănă cu dascăli pe care i-am avut eu când eram copil mic. E înalt, cu o statură impozantă şi se uită la toţi cu dispreţ rotindu-şi ochii pe feţele tuturor şi apoi se aşează pe scaun. Când se aşeză, scoase nişte sunete nedemne de un profesor. Toţi încep să râdă, însă eu sunt confuz. Ce dracu s-a auzit?!?
În faţa mea, Julia transmite priviri șirete spre Bonnie în stânga şi la o fată din dreapta ei.
Profesorul, roşu la faţă, îi surprinde privirile şi se ridică imediat de pe scaun şi se îndreptă spre banca ei trântind un pumn ce mă făcu să scrâncesc de dinţi şi să mă uit urât la profesor.

-Smith!! O lună de detenţie!

-Dar domnule profesor... Am treaba foarte multă şi chiar n-am timp şi nici chef să stau două ore cu dumneavoastră în fiecare după amiază.

Mai dădu o dată cu pumnul nervor pentru faptul că este luat de prost, apoi îşi puse ambele mâini pe banca ei.

-Nici un domnule profesor, detenţie! Trebuia să te gândeşti la asta din înainte!

Clar nu părea ca situaţia să fie în favoarea ei şi văd cum îşi strânge pumnul pe sub bancă şi îşi bagă unghiile în mână de nervi, dar mă uit mirat cum faţa ei nu trădează nimic şi se uită la el pufnind un râs scurt şi batjocoritor...
Trebuie să i'au atitudine.
Mă ridic de pe scaun şi mă uit la profesor plin de nervi şi mă strijin de spătarul scaunului.

-Domnule profesor, eu sunt de vină pentru acea farsă cu perna.

-Linişte! Cine eşti tu? Cum ai tupeul să te ridici fără să te las?

-Sunt noul elev domnule.

-Numele.

-Dominic Spenzi. Elevul venit din Italia.

- E vina ta?!? Atunci de ce dracul ăsta aici de faţă Julia a început să râdă? Dupa o secundă îşi luă ochii de pe ea şi se uita la mine.Bine, e vina ta... Deocamdată, am să te scuz, ai înţeles?!? Nu te voi pedepsi, dur, pentru că eşti nou. Vei face un eseu de cinci pagini A4 despre orice lecţie din manualul de istorie.
Alegeţi şi spuneţi, acum. Îţi dau două minute să alegi, nu mai mult. Ai auzit?!?

Era şi la mintea cucoșului ce voi alege.

-Renaşterea Italiei domnule profesor.

- Eşti sigur? Mai ai un minut. Fie. Renaşterea Italiei pentru săptămâna viitoare. Acum jos Spenzi .Să începem ora. Îşi lua pumnul de pe masă şi păşi înspre catedră uitandu-se nervos la pernă si aruncând-o la coş.

Julia se uita la mine, însă i-am răspuns cu indiferenţă şi am mormăit o înjurătura colorată pentru faptul că chiar nu am chef de o temă suplimentară. Pentru o secundă ,părea impresionată, însă îşi reveni imediat.

-Nu trebuia să faci asta, oricum nu mergeam la detenţie deșteptule. Mormăi ea şuşotind înspre mine.

-Ce? Am făcut asta că aşa am avut chef, nu pentru tine,cu tine am alte treburi,rânjesc pervers... Daca vrei să şti...

Ma privi plictisită. Bănuiesc ca astfel de replici aude toată ziua.

Gata prima zi. În sfârşit orele s-au terminat şi ies obosit din liceu.
Toate aceste gânduri ale tuturor elevilor îmi dau dureri de cap. Îmi frec tâmpla şi chiar nu puteam să îmi revin, încerc şi cred că doar sunt slăbit, trebuie sã plec la vânătoare.
Dar ceva mă opreşte, se pare că se dă o luptă în spatele clădirii liceului, la nici 50 de metri de mine. Pentru că acolo e o minte agitată.
Îmi excit puterea asupra minţilor şi sunt doar doi băieţi ce se i-au de o fată. Urăsc tipul ăsta de băieţi.      Trag aer în piept şi nu respir decât mirosul şters al sângelui, e un miros divin, special, ce îmi face mintea să zboare la gânduri interzise. Era clar, Julia era cea în pericol şi eu trebuia să o salvez! Jur că am sã omor acele jigodii cu mâna mea!
Alerg înspre locul cu pricina şi nu văd decât roşu în fața ochilor. Julia era ţintuită cu spatele la perete de către Buck, iar celălat băiat tocmai a fugit când ma observat.

Un demon printre oameni şi un înger printre demoni... Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum