Punk.

Capitolul 5

Cuvintele nici nu pot descrie sentimentele pe care le-am simţit pe drumul spre casa ei. Cu fiecare cuvânt pe care îl spunea simţeam cum mi se face din ce în ce mai draga. Simţeam cum... cum... ah! E prea greu de explicat cum şi ce simţeam. Sentimentul acela pe care îl ai când cântecul tău preferat vine la radio, acela pe care îl ai când îţi vezi trupa preferată pentru prima dată... Asta simţeam eu când o surprindeam uitandu-se fix la mine în ochi cu privirea ei caldă, cu ochii albaştrii ca cerul în mijlocul verii, cu tuşul aplicat perfect, când îmi zâmbea arătându-şi dinţii albi. Eu îi răspundem cu un zâmbet timid de fiecare dată. După ce m-am asigurat că a intrat în casă mi-am pus căştile în urechi. Am selectat melodia "Adam's Song" de la Blink-182.

"I took my time

I hurried up

The choice was mine

I didn't think enough..."

Partea mea preferată din cântec. Am ajuns acasă pe la 10. Dupa un interogatoriu zdravăn ce cuprindea "Unde ai fost?, Cu cine ai fost?, De ce ai stat atât?, Şi cum o cheamă pe fată? ,Deci îţi place de ea! Nu mă minţii Greg!" M-am dus în camera mea si m-am apucat de tema la matematica.

***

-Greg! GREG! am auzit-o pe mama tipand. Trezeste-te!

-Da! M-am trezit! Gata! Am tresarit eu.

Buimac, mi-am aruncat privirea la ceas: 3:45. Mi-am dat seama ca eram inca la birou, cu lampa aprinsa si caietul de matematica langa mine.

-Patru fara un sfert? Nu mi-am terminat nici jumatate din tema! Trebuie sa ma apuc de ea. Sa o termin. Fa-mi o cafea, te rog! m-am panicat eu

-Nu! Te duci si dormi! A zis ea, ludu-ma de mana. Tu... tu ai febra?

Peste un minut s-a intors cu un termometru. Mi-a luat temperatura si a zis ca am febra. Chiar destul de mare.

-Maine nu te duci la scoala! Clar?

-Bucuros...

Chiar ma bucuram ca nu mergeam. Unii copii de varsta mea s-ar bucura ca nu se mai trezesc de dinineata. Eu nu. Eu ma bucur ca nu o sa se mai ia nimeni de mine. Macar acasa nu ma pot fi batjocorit si injosi in fata colegilor de catre un pitic. M-am lungit in pat si m-am chinuit sa adorm. N-am reusit decat la ora 7 cand am auzit-o pe mama pregatindu-se sa mearga la lucru.

La ora 11 m-am trezit. Mi-am facut o cafea pentru a ma trezi mai bine si m-am asezat pe canapea, cu laptopul in brate. Am primit un mesaj de la Clara, surprins, l-am verificat repede: "Hei, ce faci?" I-am raspuns repede: "Imi beau cafeaua de dimineata. Tu?" "Bine... Voiam sa iti multumesc pentru aseara. A fost dragut din partea ta!" "Oh, a fost placerea mea. Oricum nu aveam ce face acasa!" am mintit eu. "Pot... Hmm.. pot sa te intreb ceva?" "Ah... Sigur. Spune!" "Bun... Poate sa para ciudat dar eu te plac... Voiam doar sa imi iau o piatra de pe inima spunandu-ti!" "oh... asta e dragut..." "Acum vreau sa te intreb: Vrei sa fii cu mine?" "Da :) "

-DA! am tipat. La naiba, era sa dau cafeaua pe laptop. Usor, Punk. Usor... Ia-o mai moale!

***

BIP! BIP! BIP! SMS de la Max: Ne vedem la mine in 30 de minute pentru repetitia finala! Maine e concertul!