Taehyung se pune pe pat la picioarele lui Jungkook în așteptarea unui răspuns , pe sub halat se putea observa o bluză de trening de culoare gri care stătea ca turnata pe acesta , avea privirea în jos apoi și-o ridică privind la copilul de lângă el , aceasta era Jungkook , un copil iar cu copiii trebuie să o iei mai ușor , îi studiază trăsăturile , privirea oprindu-se pe mica cicatrice de pe față.
Înainte să poată spune ceva , băiatul vorbi.
– Tot ce vreau este să pot dansa din nou , nu vreau să zbor , zborul este pentru visători , spune atât de inocent , iar asta făcându-l pe Taehyung să își de-a seamă că micuțul nu prinse aluzia.
– Uneori e bine să fii visător , Jungkook , îl privește cu căldură ceea ce îl face pe băiat să fie nesigur pe sine .
– Las-o baltă , pune-mă odată în scaun , Taehyung observă oftatul lăsat de băiat aunci când încheie propoziția , ceea ce era semnul clar , că nu agrea deloc scaunul cu rotile.
Băiatul însă continuă , până Taehyung îl ajută să se așeze în scaun.
– Nu e bine să fii visător , visătorii ajung să se izbească de realitate la un moment dat apoi călcați în picioare dacă nu știu să lupte , afirmă destul de frustrat , în timp ce Taehyung îl deplasa în sala unde trebuia să înceapă exercițiile și să înceapă terapia.
– Uneori e , merge în fața lui ajutându-l să se ridice apoi îl așează pe un pat.
Băiatul nu mai spune nimic , așa că Taehyung continuă.
– Trebuie să facem câteva exerciții înainte să încerci să pășești , spune cald așezându-și o mână pe piciorul acestuia , băiatul simțind ceva de nedescris în interiorul său.
– Nu vreau , i-o taie scurt
– Haide , îngeraș , trebuie să speri. Trebuie să te faci bine. Vrei să dansezi din nou nu?
– Îmi dai speranțe false , termină , nu voi mai putea dansa vreodată.
– Ba da , dacă depui puțin efort. Doctorul nu a spus că șansele numai sunt , ci că sunt mici. Hai să le mărim , îl privește cald observând cum fața micuțului se transformă într-una bosumflată.
– Bine , fă ce vrei cu mine , dar dacă mă doare mai rău decât acum te omor , încerca să pară dur însă în ochii lui se putea citi teama de durere.
Taehyung oftează apoi îi ridică ușor piciorul și îl îndreaptă cât de ușor poate.
– Ca să nu doară , trebuie să mă ajuți și tu.
Băiatul începe să scoată gemete de durere , îl durea foarte rău , însă mai multă durere provenea din psihicul său care era la pământ , deoarece nimeni nu era lângă el , nu avea cu cine să împartă această durere , nu mai avea familie , prietenii l-au abandonat , celelalte rude nici măcar nu l-au căutat . Taehyung observând cum ochii băiatului mai aveau puțin și deveneau umezi , încearcă să îl distragă.
– Spune-mi despre tine , îngeraș , despre familia ta , îi ridică ușor piciorul în sus apoi îl lasă în jos și repetă mișcările , masând din când în când pentru a diminua durerea.
– Nu am o familie , nu am pe nimeni , afirmă acesta , vocea tremurându-i.
– Oh , iartă-mă că am întrebat , lasă o pauză destul de lungă. Am nevoie să faci ceva.
– Nu fac nimic nu vezi că nu are rost , era atât de încordat , iar Taehyung simțea asta.
– Încearcă să îți miști piciorul așa cum fac eu. Dar singur. Haide îngeraș , nu riști , nu câștigi.
– Pot să te pocnesc după? , îl întreabă inocent strângând din dinți , era frustrat , îl dureau aceste exerciții , iar faptul că fizioterapeutul său a adus vorba de familie îl făcea să se simtă și mai rău.
Își adună toată puterea , mișcând foarte greu piciorul , mai avea foarte puțin și plângea de durere.
– Poți face orice după.
Îi ține piciorul ajutându-l , acest lucru ducând la diminuarea dureri.
– Vezi că poți? , îi zâmbește apoi îi lasă piciorul repetând totul cu celălalt.
Băiatul începe să țipe , piciorul drept era mult mai afectat , acesta trebuia să fie supus la următoarea operație.
– Mă doare , idiotule. Mă doare. Oprește-te naibii.
Jungkook nu a fost așa tot timpul. Nu a vorbit vulgar, nu a fost respingător , a fost foarte prietenos și un copil bun, însă suferința schimbă oamenii.
Îi lasă ușor piciorul jos și se apropie de el când observă faptul că ochii micuțului s-au umplut de lacrimi , continua să îl doară , iar mintea lui nu mai suporta.
– Nu plânge îngeraș , îi șterge lacrimile ce cădeau pe obrajii acestuia.
Băiatul începe să suspine , buzele tremurându-i.
– Iartă-mă îngerașule.
Îl privește în ochii , și atunci privirile lor s-au intersectat , făcând să se cutremure ceva în adâncul sufletelor lor.
– Următoarea operație trebuie făcuta pe piciorul acesta , de aceea mă doare mai tare , însă eu nu o doresc.
Simte nevoia să i-se destăinuie , chiar dacă Taehyung știa asta din fișa medicală.
– E spre binele tău. Totul este spre binele tău.
Băiatul își duce brațele spre el îmbrățișându-l strâns , surprinzându-l. Acesta îi răspunde îmbrățișării și îi mângâie ușor spatele într-un mod liniștitor , lacrimile băiatului căzând pe umărul său.
– Nu mai pot suporta încă o operație , îi mărturisește strângându-l mult mai tare.
– Știu că e dureros , îngeraș ,dar este spre binele tău. Ești bărbat sau ce ? , îl întreabă făcându-l să chicotească ceea ce îl mira , deoarece nimeni nu reușise să îl facă măcar să zâmbească până acum.
– Nu sunt bărbat , se lasă moale în brațele sale căscând ușor. Vreau să dorm.
– Te voi duce înapoi în salon , îngeraș , se desparte de îmbrățișare ajutându-l să se pună în scaunul cu rotile apoi ajungând în salon îl ajută să se așeze pe pat.
– Acum poți dormi , îngerașule. Ne vedem mâine , îi ciufulește părul și se îndreaptă spre ușă.
– Spune-i doctorului că poate face operația , cuvintele lui Jungkook îl încântă pe tânărul fizioterapeut , care aprobă din cap și pleacă.
Luminile din salon stingându-se lăsându-l pe Jungkook în întuneric cu gândurile sale. Însă nu durează prea mult și acesta adoarme. Cu gândul la terapeuți și dans.
