I remember (Vkook)

∞4∞

       Era o după masă plictisitoare în care Jungkook își chinuia ochii cu o carte , când în salonul său intră un ofițer de poliție, băiatul lasă cartea pe pat apoi îi da ascultare bărbatului din fața lui.

—  Domnule Jeon, polițistul rupe tăcerea spunându-i numele

— Da?

—  Am vești despre accidentul dumneavoastră.

       În acel moment Jungkook simți cum inima îi încetă să mai bată, aștepta de multă vreme măcar o veste despre incidentul ce i-a distrus viața , visele și speranțele. Văzând că băiatul nu îi răspunde , polițistul continuă.

—  Am descoperit cine este însă șeful de secție împreună cu procurorul s-au gândit numai la o amendă considerabilă decât închisoarea, dacă doriți , când aflu cine este vă anunț și puteți depune plângere împotriva lui.

       Jungkook devine foarte nervos, mai ales când aude cuvântul „amendă" , era roșu de furie , iar durerile încep să apară.

—  Merită să înfunde pușcăria , anunțați-mă când aveți dosarul său.

        Băiatul încerca să se calmeze însă fără succes, era prea mult pentru el. Când polițistul pleacă, acesta începe să plângă.

        Îl durea faptul că nemernicul acela a fugit de la locul accidentului și că l-a lăsat acolo, îl durea deoarece a făcut trei operații și o așteaptă pe a patra, îl durea pentru că toți au plecat de lângă el când avea cea mai mare nevoie de ei, îi durea deoarece părinții l-au abandonat și faptul că iubirea vieții sale s-a dovedit a fii adversarul său care până la urmă l-a învins.

         Nu mai gândea limpede, mintea îi era tulburată, lacrimile îi udă obrajii și nu se opresc, nu mai dorea nimic , decât să moară. Nu își putea vedea viața fără dans, fără familie și fără un vis de urmat. Acum singurele lui vise mai sunt cele când se odihnește , iar acelea de multe ori sfârșesc prin a fii coșmaruri.

Oare unde va pleca când va fii externat?

Oare cu ce va trăi când va ieși afară?

Oare va ieși în scaunul cu rotile, cu cârje sau pășind?

Oare își va mai întâlni prietenii?

Oare au uitat toți de el?

Oare cum îl vor privii oameni, dacă va fii în scaun?

        Cu fiecare întrebare pusă în mintea sa , Jungkook simțea cum își pierde orice putere, simții cum toată energia din corpul său se consuma și rămânea gol, singur și trist.

         Se gândea serios să urmeze terapia, să muncească însă gândul îi fu repede alungat de nesiguranța și neîncrederea în sine, dacă nu avea încredere în el însuși cum să aibă în terapeutul acela străin? , altă întrebare fără răspuns răsuna în mintea lui.

      Își așează căștile pe urechii și se lăsa tras de muzica ce vibra din ele într-o altă lume, cu toate că lacrimile încă continuau să cadă, era și asta o pierdere de timp.

         În maxim 24 de ore, avea să îi fie efectuată și cea de-a patra operație, sentimentele sale erau mixate acum, îi era frica de durerea ce va apărea după, de anestezicul care îi va pătrunde prin vene adormindu-l, de greutatea cu care va deschide ochii după aceea, de micile înțepături care îi vor decora brațul deja plin de ele. Se mira cum a rezistat două luni și ceva și cât de repede au trecut, iar de abia acum venea greul.

      Îl speria totul mai ales faptul că îi era dor de terapeutul acela cu zâmbet molipsitor , de ochii aceia ce îl priveau cu încurajare, de bratele sale puternice ce i-au ținut de cald acum o săptămâna.

— Taehyung , murmură printre suspine apoi își închide ochii adormind din nou cu gândul la el.