Bewilderment

Capitolul 1

  - Te rog eu frumos nu mai face așa! Știi că mă înnebunești când faci asta! Tu chiar vrei să nu ajungi acolo, nu? 

  - Bineînțeles că nu vreau! Încă nu înțeleg de ce vrei să mă târăști cu forța la chestia aia stupidă, dacă vezi că sunt răcită!

   - Oo da? Eu nu cred că ai răcit de la frig sau că umbli tu teleleu aproape dezbrăcată!

 - N-ai decât să nu mă crezi! Nu pot să ies din casă în halul ăsta! Am părul soției lui Frankenstein băgată în priză, fața lui Frankenstein când o vede și corpul leșinat al... al meu!

  - Știi? Uneori încep să cred că tu chiar ai nevoie de controale medicale. Și dacă o mai ții cu aberațiile astea, poate mă faci să te cred și să ajungi prinsă în cămașă de forță la un spital de psihiatrie!

  Așa se comportă două cele mai bune prietene. Adică la fel se socializează și în celelalte părți ale lumii, nu? Sper că da. Că dacă nu, încep să dau vina pe mama și pe durerea ei de spate când m-a făcut. Deviem de la subiect. Draga mea prietenă, și anume Savanaah, continuă să mă oblige să mă pregătesc pentru acea stupidă cursă, care din păcate este astăzi. Peste câteva ore, se presupune că ar trebui să fiu una dintre acele fete care fac reclame la vitamine și care aleargă toată ziua uitându-se la ecran cu zâmbetul Colgate. Dar, în schimb, eu stau cocoțată în vârful patului, înfofolită până-n gât, iar Savanaah se roagă în genunchi lângă tronul pe care stau. 

  Ca să fiu sinceră, sunt răcită. Mă dor gâtul, spatele și burta. Dar, mi-am făcut-o cu mâna mea. Adică, ieri am ieșit în tricou și în pantaloni scurți la alergat. Doi într-unul: am reușit să răcesc și Savanaah credea că ieșisem să mă antrenez pentru astăzi. Acum chiar mă simt rău. Nu știu ce am avut în cap de am vrut să răcesc chiar atât de rău. 

   - Eu cred că tu nu înțelegi. Mie îmi este foarte rău. Nu pot să mă ridic din pat. Cum ai vrea să reușesc să ies din casă și să mai și alerg ca descreierata făcând pe super-fericita? Nu mă simt în stare, și tu știi foarte bine. Așa că nici eu nu înțeleg de ce insiști atât.

  - Chestia asta e planificată de mult timp. Nu-ți poți imagina. Ești printre primii care s-au înscris. Când am semnat formularul ăla și m-am prefăcut a fi tu, eram foarte entuziasmată și le ziceam tuturor că voi câștiga și că nu vor mai vedea așa ceva în viața lor. Îți dai seama ce se va crede dacă tu nici măcar nu te vei prezenta.

  - Tot nu înțeleg. Dacă erai așa când m-ai înscris, de ce nu te duci tu direct? Ce treabă am eu în asta dacă tu ești cea care vrea să alerge în cerc 6 kilometri?

  - Prefăcătorie, înșelătorie și îți mai dau sinonime! Așa se numea ce am făcut eu atunci! Se vede că ești răcită, de ești asa grea de cap. Nu vreau să încep cu sentimentalisme, dar am făcut-o pentru tine. Voiam sa te fac sa te simți bine. Bineînțeles ca nu știam ca aveai sa fii concediata, dar am văzut ca erai trista și ma gândeam sa te ajut cum pot. Ai spus ca nu vrei bani, ca nu vrei sa atârni de mine și de părinții mei, dar știu ca ți-e greu. Asa ca încercam doar sa te binedispun. De-acum depinde de tine: vrei sa-ți începi adevărata viata, du-te la cursa aia și da ce ai mai bun sau ramai aici și plânge-ți de mila gândindu-te la nemurirea sufletului.

  Uau. Niciodată n-am crezut ca Savanaah e în stare de discursuri moralizatoare și motivaționale. Felul cum mi-a povestit totul, chiar dacă nu a fost mult, m-a uimit. Practic, am rămas cu gura căscată uitându-ma la ea. Poate crede ca sunt nebuna, sau poate pur și simplu îi e scârbă de respirația mea. Ambele mi se par la fel. Ar trebui sa fac asta măcar pentru ea. Pana acum nu m-am gândit la tot efortul pe care ea l-a depus. Egoismul meu nu m-a lăsat sa vad asta. Știam eu ca egolatria îmi va aduce singurătatea.