Adevărul e că…altfel adormi când o acullţi pe ea…
Imaginează-ţi că corpul tău nu mai simte nimic, imaginează-ţi că e de piatra şi doar inima-ţi mai bate… ea e în faţa ta, te priveşte cu ochii săi ce-s mai frumoşi decât soarele de pe cer, îţi zâmbeşte – lăsându-te să-i observi detaliile buzelor (numa’ bune de muşcat…hmm…) … obrajii, umerii… şi se apropie de tine…
Inima-ţi bate cu putere
Îşi pune palma pe obrazul tău, dar tu eşti de piatră şi nu simţi nimic…
Inima-ţi bate nebuneşte
Îşi desprinde palma, lăsându-şi doar un deget pe bărbia ta… îl coboară pe gât, pe piept, până ce ajunge în dreptul inimi şi atunci…uşor, uşor…
Inima-ţi tremură
Îşi lipeşte obrazul aproape de ea, de inima ta…hmm – corpul tău începe să se încălzească şi piatra să se topească… simţi cum prinzi viaţă şi mâinile se ridică cu dorinţa de a o cuprinde pe ea… femeia ce te-a fermecat cu frumuseţea ei, femeia ce e atât de aproape de tine, femeia ce-ţi dă viaţă cu un singur zâmbet… şi o vrei în braţele tale… vrei să îţi lipeşti buzele ce încă-s de piatră de ale ei… vrei să-i mângâi umerii, părul… vrei să-i simţi răsuflarea pe gâtul tău, vrei să-i spui pe nume şi ea să-ţi răspundă… vrei să…
-Dănuţ!!! Hai şi mănâncă !
-Off…mamă…
-Te-am trezit!? Nu-mi zice că iar ai visat cu Antonia…
