My bear has a soul

He can see!

               Timpul continua sa treaca pe nesimtite si eu cresteam foarte repede lucru care o inspaimanta pe mama si il incanta pe tata, dar eu continuam sa raman in lumea pe care mi-o creasem, o lume de basm in care traiam fericit cu Paco fara sa dau prea multa importanta lucrurilor neinteresante, iar la varsta mea credeti-ma ca erau o multime de chestii interesante. Mama ii tot spunea tatei ca sunt curios si ca acest lucru ii aducea aminte de bunica mea, care, atunci cand se intalnisera si isi facusera cunostinta la parinti, mama lui tati nu o slabea din priviri pe mama. Spunea ca era mereu curioasa sa afle mai multe despre ea si dorea sa o supuna unui test ca sa vada daca era potrivita pentru "puiul" ei. Cand povesteau despre asta, radeau mereu sfarsind prin a se pupa cate 20 de minute cu mici pauze iar apoi ma lasau singur --si dezgustat-- si se inchideau in camera lor. Ciudat comportament mai aveau si parintii mei. Bine ca asta se intampla mai rar. Totusi mai tarziu, mult mai tarziu, am aflat ca toata lumea trece prin asa ceva. Nu are rost sa va spun acum pentru ca nu ar mai avea piper si sare restul povestii.

                Intr-o seara cand stateam in patut si imi savuram lapticul, lui Paco i-au sclipit ochisorii negrii, iar eu am stiut imediat ca poate sa vada. Eram asa de vesel ca ma putea vedea acum si ca in sfarsit aveam cum sa-i arat operele mele de arta --care nu erau chiar opere, dar imi placea sa fiu modest--  si puteam sa ii arat cum imi foloseam manutele si mancarica sa pictez peretii albi cu dungi bleu din camera mea cand mama nu era atenta si pe care apoi tata ii spala ca mama sa nu se supere. Ce-i drept nu se supara niciodata pentru ca atunci cand incerca sa para furioasa, mania i se topea din ochi atunci cand vedea ca rad si radea si ea cu mine desfatandu-mi simtul auditiv cu rasul acela de clopotei, caracteristic zanelor. Tata incerca mereu sa ne faca fericiti pe mine si pe mami. Ma inghesuia mereu cu dragoste si jucarii, dar eu acceptam doar dragostea pentru ca celelalte jucarii nu aveau farmecul si magia lui Paco. El era unic si indispensabil. Ma trezeam cu el, ma jucam cu el, mancam impreuna cu el si dormeam impreuna cu el. Acum ca spun asta imi aduc aminte ca intr-o zi am varsat lapticul pe Paco. Era murdar si mirosea urat, asa spunea mami, dar eu nu simteam nimic diferit. Totusi, cand imi faceam somnul de frumusete pe timpul zilei, mama l-a luat de langa mine si la spalat... la masina... ce chin pentru bietul Paco. Cand m-am trezit si am observat ca nu era langa mine am inceput sa plang si sa tip si sa bat cu manutele in patut. Mama disperata si ingrozita de tipetele mele a dat buzna in camera mea ca un uragan, m-a luat in brate leganandu-ma incet si ma batea usor pe spate, dar in zadar. Il voiam pe Paco! Tata, speriat si el de faptul ca nu mai incetam, a venit imediat la mine in camera. S-a uitat imprejur ca sa vada daca ma speriase ceva, dar nu a vazut nimic suspicios. Mama in schimb, tinandu-ma in brate atent si-a dat seama ce voiam si l-a trimis pe tata sa imi aduca ursuletul mult dorit. M-a pus pe pat inca plangand si apoi a pus ursuletu langa mine. Am tacut. Ca sa verifice, probabil, cat de mult tineam la Paco, l-a tot luat de langa mine de vreo 3 sau 4 ori. Cum il lua de langa mine tipam, cum il punea la loc zambeam. A vazut ca suntem de nedespartit si de atunci, ii faceau baie lui Paco in acelasi timp in care imi faceau si mie, pentru ca eram cu ochii pe ei.