Daca v-am obisnuit cu povestirea atunci o sa va fie ceva mai greu sa va obisnuiti si cu dialogul. Sper insa sa va placa. :*
_______________________________________________________________________________
Tin minte prima zi de gradinita... nu pot spune ca a fost cea mai frumoasa zi din viata mea, si nu pot afirma nici faptul ca a fost cum imi imaginasem.
Stiti cum e cand mergi intr-un loc strain, departe de familie unde nu cunosti pe nimeni si singurul lucru pe care iti vine sa il faci e sa iei o cutie de carton si sa te ascunzi sub ea...exista de asemenea si cazul in care nu ai o cutie asa ca te gandesti ca poate e mai bine sa iti sapi o groapa in pamant, te bagi in ea si astepti sa treaca totul de la sine. Usor nu? Ce pacat ca in cazul meu nu am aplicat nici una din idei pentru ca nu se gaseau cutii in incinta gradinitei si probabil ai fi putut sa sapi o groapa numai daca aveai un picamer... deci nu! Asa ca iata-ma singur, singurel in pragul usii cu Paco in brate si cu gandul sa ma ascund in dulapul din spatele clasei. Am aruncat o privire timida prin celula in care urma sa-mi petrec jumatate din zi. Peretii erau pictati intr-o culoare verde si albastru, iar desene si forme de hartie ii imbracau aproape pana la refuz. Luminile in forma de stelute nu erau deloc interesante si bancutele mici si intesate ma cam speriau. Toate astea erau floare la ureche, adica urma sa ma obisnuiesc cu ele, dar cand privirea mi-a sarit la grupul de copii de-o varsta cu mine care ma priveau ca pe un ciudat, nu am putut decat sa ma gandesc la curcanul de ziua recunostintei care sta apetisant pe masa si restul carnivorilor care abia asteapta sa-l devoreze...Ghiciti ce? EU eram curcanul! M-am pus pe plans si m-am ascuns dupa doamna educatoare. Ea m-a prezentat intregii clase si i-a rugat pe colegi sa fie rabdatori...de parca gloata aia de copii chiar intelegeau ce inseamna sa fie rabdatori si cumpatati.
In sfarsit! Dupa ce am inceput ora, eu stateam deja in cea mai departata banca...cea din coltul clasei. 3 ore am stat acolo linistit, aproape invizibil, asteptand sa se termine in timp ce mai schimbam cate un cuvant cu Paco. Acum daca va intrebati ce facem cu Paco, nici eu nu stiu. Cred ca cel mai bine ar fi sa nu afle toata lumea ca e viu si ca poate vorbi.
Sosise ora pranzului si eram destul de nerabdator sa mananc gustosul pachetel facut de mama. Tocmai muscam din sandwich cand Paco ma privi insistent. Probabil ii era si lui foame. Acum ajungem la intrebarea: Ce mananca Paco? Ei bine in nici un caz mancare adevarata. Fiindca e plin de plus mananca plus sau vata. Da, foarte complicat! I-am dat o biluta de vata pe care a inghitit-o pe nevazute. Am ras vesel de pofta lui mare.
-Cred ca iti e foarte foame, Paco? am spus eu cu voce tare. OOPS! Greseala mea. Toti s-au intors spre mine si m-au privit ca pe un nebun, dupa care si-au vazut de ale lor. Asta era! trebuia sa vorbesc doar eu cu el fara sa fie nevoie sa imi raspunda. Asa nu avea sa afle nimeni ca putea vorbi sau ca era viu. Chiar daca asta urma sa ma faca sa devin ciudatul clasei si ma facea sa par nebun.
O vreme chiar a mers. Desi ma simteam singur uneori, Paco stia mereu sa ma inveseleasca. Daca pana atunci nu aflasem ce inseamna adevarata prietenie, acum Paco imi dezvaluise secretul. Era mereu alaturi de mine si nu ii pasa ca ceilalti ma priveau ciudat sau ca eram mereu singur. Aveam lumea noastra pe care nimeni nu o intelegea si nici nu imi doream sa o inteleaga. Doar el imi era de ajuns. Adevarata problema era insa faptul ca educatoarea chiar credea ca am ceva probleme si nu ca ar fi datorat varstei mele la care se presupune ca as avea prieteni imaginari.
Intr-o zi, dupa 1 luna de cand incepusem gradinita, doamna educatoare i-a chemat pe parintii mei sa discute ceva cu ei. Probabil avea sa le spuna ca ma comport ciudat si ca ursuletul meu e singurul cu care comunic. Dar ei stiau mai bine. Stiau ca Paco e viu, ca se poate misca si ca poate vorbi. Insa le era greu sa o convinga pe educatoare ca totul este in regula cu mine si fara sa divulge secretul. In acea zi m-am simtit oribil. Vedeam ca parintii mei erau stanjeniti si putin incordati in timp ce educatoarea le spunea ca am probleme si ca ar trebui sa merg undeva la un medic. Paco privea si el cu sufletu la gura. Bietul de el se simtea vinovat. Credea ca toate astea sunt din cauza lui. Stateam in banca mea cu el in brate si priveam cum parintii mei sunt mustrati pentru faptul ca ma lasau sa "traiesc in lumea mea" asa cum se exprima educatoarea. Nici nu observasem ca in jurul meu se stransesera cativa baieti din clasa care credeau ca totul li se cuvine. Erau din familii mai instarite si credeau ca ei merita tot. Erau niste rasfatati, iar acum incercau sa faca cel mai oribil lucru din lume. Sa mi-l ia pe Paco!
-Da-i drumul! Am tipat eu enervat. Baiatul a ras de incapatanarea mea.
-Ce e asa de special la ursul asta tampit? Nu e decat o bucata de plus. Mereu stai cu jucaria asta ca si cum ne-ai crede mai inferiori ei. Spuse baiatul scarbit. O fata de la mine din clasa ma privi compatimitor si mi se alatura.
-Hai Jim, lasa-l in pace! Te comporti ca un rasfatat! Spuse fata incercand sa-l opreasca. Jim dadu drumul piciorului lui Paco si pufni enervat. L-am pus usor pe Paco pe un scaun si m-am intors spre Jim ca mai apoi sa ma trezesc impins peste masuta. Alice, fata care imi luase apararea, incerca sa il indeparteze de mine, in timp ce eu incercam sa il imping fara vreo reusita pe acel butoi plin de el. Ce era cu copilul asta? Uneori ma intrebam cum de nu se spargea de la atata mancare si ingamfare. Am inceput sa tip, si inainte sa poata face parintii sau educatoarea ceva, Paco s-a ridicat de pe scaun, s-a urcat pe mine si a inceput sa-l loveasca pe Jim.
-Cum de ai curajul sa dai in cel mai bun prieten al meu? Umflatule! Ia-te de cineva de marimea ta! Spuse el luandu-si pozitia de lupta in timp ce Jim se ridica ingrozit si se departa usor. Categoric avea sa castige batalia cu marimea lui de 10 ori mai mica decat a lui Jim.
"S-a zis cu secretul nostru!" mi-am zis eu. Alice era in spatele meu si radea uimita. Nu puteam sa zic ceva de fata asta. Nici ea nu prea era pe creaca ei. M-am apropiat de ea in timp ce toti colegii, inclusiv parintii mei si doamna se stransesera in jurul lui Paco. Vazand ca e atractia principala lua atitudine si se apropie de mine cu spatele.
-De acum incolo, inainte sa va luati de el, va luati de mine. Piticanii rasfatate si uracioase. Alice si cu mine am inceput sa radem. Nu cred ca era momentul sa spun ceva de statura lui Paco, dar asa mic cum era, pe atat de curajos putea deveni. Cand educatoarea venise sa vada ce se intampla, asa ca din instinct l-am luat pe Paco in brate.
-Ce e cu harmalaia asta? Intreba ea nedumerita. Paco imi sari jos din brate si ridica mana la ea.
-Tu! Cum indraznesti sa le spui parintilor lui Andy ca ar avea probleme? Tu esti cea care are probleme pentru ca ti-ai abandonat sufletul de copil. Spuse el iritat. Doamna mai ca pica din picioare din cauza socului. Il privi pe Paco cu ochi rai luand postura de aparare.
-C-Ce esti tu? Intreba educatoarea precauta, mijindu-si ochii.
-Sunt cel mai bun prieten al lui! Spuse aratand spre mine. Si ar fi bine sa iti ceri scuze pentru ce ai spus despre el. Spuse curajos. L-am luat in brate si m-am dus la mama si la tata. Ei mi-au zambit cald si protectiv. Educatoarea m-a privit dupa care a oftat.
-Oh!... V-a trebui sa reconsider toata situatia. Asta e ceva ce nu am mai intalnit. E destul de... fascinant. Deci, cum ai spus ca te numesti? intreba ea privindu-l pe Paco.
-Ma numesc Paco si sunt un ursulet de plus cat se poate de viu. Spuse el arogant.
-Ok, Paco...Imi pare rau pentru ce s-a intamplat pana acum cu tine si cu Andy. Suntem bine acum? intreba ea intinzandu-i mana lui Paco. El o privi de cateva ori apoi ii intinse mana.
-Ok, doamna... Acum suntem bine. Spuse Paco zambind. In acea zi nu am mai stat pana la finalul orelor. Am fost scutit si am plecat acasa mai fericit decat fusesem vreodata de cand venisem la gradainita. Secretul meu nu mai era un secret, iar asta ma bucura enorm. Eram sigur ca lucrurile aveau sa se schimbe in bine.
CITEȘTI
My bear has a soul
HumorO poveste simplă dar complicată, amuzantă dar emoţionantă şi moralizatoare ce are ca primă temă adevarata prietenie dintre un ursuleţ de pluş şi stăpânul său. Povestea îl are în centrul atenţiei pe Andy, un nou născut care primeşte de la...
