Cercul aroganților

Capitolul 4

AMIAS

L-am lovit subtil în șold, întrebându-mă în sinea mea de ce se pretează la astfel de jocuri de rol. Întreg consiliul avea să acceseze imaginile capturate de către camerele de supravegheat, iar minciuna liderului nostru urma să fie de două ori mai pătată.

Gândurile mi-au fost întrerupte de râsul rece și straniu care se năpăstuise peste noi precum o eliberare mult așteptată din partea domnului Emory. Râse puternic preț de clipe bune, până vocea se înnecase încet și sigur în tăcere, iar cele zece capete din fața noastră au fost asediate de zâmbete largi și viclene.

Atitudinea lor mă contraria pentru că în acel moment Consiliul de Administrație părea să se depărteze de la valorile atât de sfinte pe care le promova și să se îmbarce într-o luptă cu o mișcare de revoltă născută tocmai în sânul liceului.

— Trebuie să recunosc că ați adoptat o poziție demnă de un cavaler medieval, domnule Valerian Sullivan! Emeroy scuipa ironie pură și dispreț otrăvitor în direcția noastră, simțindu-se suficient de puternic să încalce regulamentul chiar în timpul unei ședințe în care se presupune că pedepsește puternic orice abatere.

— Lider implicat, personalitate inteligentă, bun samaritean... Ce vă mai desăvârșește, mhm? Am ratat ceva? continuase batjocura, privind săgetător spre brunetul din stânga mea.

Se lăsase pe spate și își aprinsese o țigară, așteptând un răspuns suficient de bun din partea lui Valerian. Amâna pedepsirea propriu-zisă cu reproșuri care erau menite să ne rănească moralitatea și încrederea în sine, însă mijloacele domnului Emeroy erau slabe.

— Mie? întrebase sfidător în timp ce își îndesase mâinile în buzunarele paltonului, respirând aerul repede pentru a-și ataca propriul corespondent la timp.

Emeroy își mușcase buza inferioară și zâmbise larg, arătându-și dinții și ridurile care săpau adânc în fața lui. Era un om rău, iar fața lui arăta, într-adevăr, cât de meschin era însuși cel mai drept dintre cei drepți.

— Loialitatea. Colegii știu că mă împart între loialitate și promisiune, dar că nu cobor mai prejos decât atât.

— Unde a fost loialitatea domnului Sullivan, Amias?

Auzul prenumelui meu cu vocea de gheață a directorului Consiliului de disciplină m-a lovit în fața ochilor precum un fulger. Simpla uzanță a prenumelui meu mă făcuse să mă simt vizat și mai puternic de către ura lui Emeroy.

Te au pe listă, Amias! Ești o încălcare acceptată, nu uita asta!

— În asumarea actualizării site-ului.

M-am menținut ferm, privind ura lui Emeroy pentru persoana mea, mai ales. Spre deosebire de Valerian, mai trecusem pragul acestei săli de cristal în momentul în care încălcasem conduita.

— Domnule Sullivan, domnule Helgeson, admit în concordanță cu opiniile colegilor mei, având ca bază materiale video analizate, că lipsa disciplinei și a responsabilității a stat la baza erorii echipei. Însă lipsa de loialitate față de valorile liceului cântărește vizibil mai mult în decizia pe care am luat-o, a adăugat mai apoi, aducându-ne la cunoștință faptul că o neîncălcare a regulamentului ne-ar fi salvat indiferent de eroarea pe care am fi realizat-o.

Se ridicase din scaunul său, pășind apăsat pe lemnul lăcuit de pe jos, dând naștere unei așteptări care mă lăsa rece. Mi-am șters palmele transpirate și reci de lateralele pantalonilor, înghițind în sec când Emeroy continuase să se apropie de noi cu o satisfacție densă pe chip.