Iubire Interzisă -- h.s fanfic

12. Trebuie

Am mai stat cu Harry câteva secunde, nefăcând nimic altceva în afară de a ne uita unul în ochii celuilalt. Astfel de momente erau nepreţuite. Atunci simţeam că nimic nu mă putea răni, că eram invincibilă. Asta datorită lui Harry. El îmi dădea putere; datorită lui nu mă închideam în cameră şi nu o luat razna încercând să îmi explic logic ce se întâmplase în ultimele două zile. M-am schimbat într-un tricou şi o pereche de pantaloni scurţi aduşi de Harry şi am coborât împreună cu el la micul dejun. De fapt, numai eu luam prima masă a zilei, pentru că ceasul mare de pe peretele sufrageriei indica ora 10:35. Încă nu îmi revenisem complet după ultima experienţă avută alături de mama mea, dar cuvintele liniştitoare pe care mi le-a spus Harry m-au ajutat atât cât să îmi fac curaj pentru a mânca. Camera mea se afla la primul etaj. Scările erau mari, din lemn de nuc, bănuiesc, rezistente şi foarte strălucitoare. Am trecut printr-un hol mic, ce părea a fi mai mult un fel de anexă, ca o peşteră. Însă, în capătul acestuia exista o uşă albastră, ce dădea în camera în care ne aflam la momentul respectiv. Primul lucru ce mi-a atras atenţia în acel loc a fost contrastul dintre culori. De ce? Pentru că era inexistent. În mijlocul camerei se afla o masă mare, rotundă, din marmură. De jur împrejurul ei erau opt scaune din lemn masiv. Ceea ce m-a consternat a fost restul mobilei. La colţurile încăperii se aflau şase fotolii, toate de culori diferite. Unul era verde (cel din stânga), altul roşu (lângă acela), în colţul opus erau două, galben şi portocaliu, în mijlocul distanţei dintre cele din stânga şi cele din dreapta era unul mov, iar în colţul cel mai îndepărtat era unul albastru. Nu m-am putut abţine să nu scot un icnet micuţ când am văzut...peisajul din faţa mea.

-S-a întâmplat ceva? m-a întrebat Harry, grijuliu.

-Nu, sunt bine, doar că... Cine s-a ocupat de organizarea casei? am întrebat uşor ezitantă.

-Sufrageria a fost decorată de toţi. când mi-a văzut privirea confuză, s-a grăbit să clarifice. Adică, fiecare a contribuit cu ceva. Cum ar fi fotoliile. Al meu este cel albastru. Nu ne-am putut decide la o singură culoare, aşa că fiecare şi-a ales propriul stil.  

Nu am avut timp să aprob, pentru că uşa din partea opusă a camerei s-a deschis brusc, pe ea intrând Niall, Louis, Anne şi Robin. Cu toţii erau foarte serioşi şi discutau aprins asupra unei teme necunoscute mie, pentru că s-au oprit brusc atunci când ne-au văzut şi au afişat un zâmbet fals. Şi Harry observase ca ceva era în neregulă, dar nu spuse nimic. Însă, eu, pentru că trebuia să fiu băgăcioasă şi afurisită, i-am întrebat:

-Bună! S-a întâmplat ceva?

Am ştiut ca s-au încordat la unison, pentru că am văzut firele minuscule de praf de pe ei săltând. Nu am putut să nu mă holbez câteva clipe la ei numai pentru această constatare, dar mi-am revenit repede.

-Absolut nimic. Te simţi mai  bine? spuse Anne, grijulie. Uneori, nu vedeam diferenţa dintre fiul său şi ea. Nu exista una!

-Sunt bine. Îmi este încă puţin foame, dacă înţelegeţi la ce mă refer...

-"Înţelegi". spuse aceasta, ridicând puţin un deget în aer. 

-Poftim? m-am încruntat confuză. 

-Ţi-am spus să mi te adresezi cu "tu". îmi răspunse ea, supărată.

Am întredeschis puţin gura, lăsând aerul să iasă. Mi-a fost teamă ca nu cumva să fi făcut o greşeală majoră. Tocmai am reuşit  să o jignesc pe mama iubitului meu?

-Ai speriat-o de moarte, mamă! spuse Harry, cu gura până la urechi. 

Ştiam deja din privirea lui că avea să facă o glumă pe seama mea. Era uimitor cât de mult ne-am apropiat unul  Ea a fost mereu fata cuminte din prima bancă, ce nu greşea niciodată nimic.