Vrăjitoarea apei.

Cap 2.:Adevarul

In următoarea zi,vremea era foarte frumoasa,călduroasă de fel,Lapis deschise ochii,mirata si speriata...dar după ce isi vede camera si portretul tatălui ei se calmează si se întoarce pe cealaltă parte a patului...după câteva minute de leneveala in pat,Lazuli,se duce către mititelul ei balcon si admira plaja populata de multi oameni...ciudat de fel?mai ales după evenimentul de ieri...
Aceasta se întinse,inspirând in același timp mirosul marii...intra înăuntru si se schimba de pijamalele albastre pline de nisip...dar observa ceva ciudat...mâinile ei erau înconjurate de niste semne de culoare albastra, asemănătoare cu cele de pe medalionului de la gâtul ei...i se pare ciudat dar încerca se treacă peste asta ca sa nu isi mai aducă aminte de incidentul de ieri.
Se duce jos in Bucătărie unde de obicei o întâlnește in fiecare dimineața pe mama ei,dar de data asta nu era acolo,asa ca fără cineva care sa-i facă micul de jur isi ia laptele si cerealele,singura mâncare pe care o poate face si merge in camera ei,pe scări cu o precizie uimitoare (ca sa nu scape laptele).Se uita la TV,la telenovela ei preferata,nu ii plăcea subiectul dar ii plăcea sa comenteze spusele persoanelor din emisiune.
Dintr-o data cineva bate la usa:
-Intra!striga cu gura plină de cereale.
Cineva deschide usa.
Aceasta curioasa,se uita din camera (de la usa ei poti sa vezi intrarea in casa) si nu a văzut-o pe mama ei...a văzut un tânăr de vreo 18 ani,înalt (1,80),cu parul blond si in vârfuri roșu,destul de musculos.
-Cine esti tu?!
-Um....o....nu m-ai văzut..dăăă....erai leșinata...
- -_-
-....
-De ce ai venit aici?
-Am venit sa te vad.
-Uite-ma...eu in persona,măreață Lapis Lazuli!
-Vrăjitoarea...
-Ceee?!
-Scuze...nu m-am putut abține...
-UH....
-Ti-am luat niște bomboane.
-Huh...romanticule (rânjește)...nu trebuia si acum trebuie sa sar in brațele tale si sa te sărut....?
-Um...nu. (Roșește umpic)
-Aww...dar nu imi voi schimba părerea despre cum mi-ai spus...
-Pai...eu o sa plec...
Acesta se îndreaptă in spre usa gândindu-se ca nu a reușit sa se împrietenească cu ea...dar dintr-o data Lapis ii spune:
-De ce pleci...?
-Pai....tu nu cred ca ma vrei ca prieten...
-Ce?!Normal ca te vreau doar m-ai ajutat sa ma cari si in primul rând esti dragut...adica simpatic.
-Ok...daca vrei...
Lapis ii scoate limba si rade iar Băiatul vine după ea.
Lazuli se aseaza in pat si isi ia bolul cu cereale si si-l puse in poala întrebându-l pe băiat:
-Cum te numești?
-Piro.
-Mrrr...se....Adica dragut nume....
-Um....da...
Dintr-o data,Piro se trezește lovit de o perna,acesta se uita imediat la Lapis care avea un zâmbet larg si era roșie in obraji...
-Ohooho,o sa regreți...
-Hai, sa te vad!
Piro a început sa o alerge prin toata casa iar cand a ajuns in fata ușii care se deschise...era mama lor uitandu-se la ei mirata...
-Um,mama...
-Um...ne pare rău...spuse rușinat Piro.
Mama ei incepe sa se strâmbe umpic si spune:
-Ce...faceți...voi?Cum...am putut...sa nu va iau ceva de mâncare?
Amândoi rămân ușurați uitându-se la mama ei cum rade de ei.
*In următoarea zi*
-Lapiiiiiiisssss!
Lapis se tresării,speriata si sare din pat de parca ar fii ultima zi din viața ei.
-Ce s-a întâmplat?spuse ea in timp ce cobora scările.
După ce mai avea o singura treapta..Bum! Ce sa vezi?
Bucătăria...inundata...paharele,furculițele,farfuriile etc. pluteau haotic iar in mijlocul bucătăriei era o masa unde se afla mama ei speriata prinzanduse de lustra ca sa nu isi piardă echilibrul.
-Ce ai facut???!!!
-Nimic!
-A cum sa nu....parca eu controlam apa!incerca sa se țină bine de lustra,aceasta începând sa se rupă ușor,usor pana ce mama ei sa cada in apa...nu patea nimic dar Erica,mama lui Lapis ura apa..
Lapis umpic nervoasa încerca sa se calmeze si sa ducă apa in canalizare..ridica apa in sus si fix cand sa o ducă in canalizare aude un sunet puternic si se sperie transformând apa in țepi de gheata dadandu-i pe jos...
-Lapis!!!Vrei sa ma omori!!!!!?
-Nuuu!M-am speriat!!
Lapis isi reveni si pana la urma a reușit sa introducă apa in canalizare,apoi se duse la usa,si o deschise.Era Piro.
-Buna!Il îmbrățișă.
-Hey...Răspunde îmbrățișării...
Um....de ce e mama ta pe masa....?
-Oh!Da.... spuse râzând doamna Erica in timp ce se dădea jos de pe masa...
-S-a întâmplat ceva?
-Um...mama mea s-a speriat de un ....șoarece...Um da!
-Ohohoh...mie frica de șoareci! Spuse doamna Erica râzând fals.
-In fine...intra!spuse Lapis!
-Ok.
Lapis il duse in camera sa si il servi cu niște prăjiturele.
-Um...mersi..
-Cu plăcere!Dar cu ce ocazie?
-Pai...voiam sa iti spun ca lumea din oraș te bârfește si te considera un pericol ca tatăl tau..
-Ceee?!Tatal meu?
-Um...nu știai?
-Nu!!spuse furioasa.
-Calmează-te!
-Nuu!Spune-mi de ce tatăl meu era considerat un pericol?!
-Pai...a omorat multi oameni...
-Cum?!
-Avea abilitatea de a controla apa...ca de exemplu cum ti s-a întâmplat ție,cred ca vrea sa se întoarcă...si a ucis multi oameni,a distrus case,porturi...
-Da,dar eu nu controlez apa! Încerca sa se acopere.Dar de ce ar fi facut asta...?incepu' sa lacrimeze...
-Nu stiu....
-Mersi...ii spuse Lapis in timp ce isi ștergea lacrimile cu mâneca ei.
-Pentru?
-Pentru ca mi-ai spus adevarul.
-Um....Cu plăcere....eu o sa plec,acum...
-Ok...il pupa pe obraz si il însoțeste pana la usa principala.
După ce isi iau adio,Lapis da cu pumnul de perete făcându-i o gaura destul de mare.
Mama ei se uita mirata la ea și ii spune:
-Ce s-a întâmplat,te-ai certat cu el...?
-Nu...se uita dezamagita la ea...
-Atunci?Ce e?
-Cum ai putut?....incepe sa lăcrimeze...
-Ce?Despre ce vorbești?
-Cum ai putut sa ma minti?!
-Ce?Domnisoara,cum imi poti vorbiti asa?!
-Si tu cum poti sa ma minti asa?!
Cum poti sa nu imi spui adevarul despre tatăl meu?!
-Ce?!Tatal tau era un om..
-Criminal!!!Un vrăjitor al apei....!
Mama ei dintr-o data isi aduce aminte trecutul si spusele bătrânului.
-Imi pare rău....
-Nu vreau sa te mai vad!!!!!!
-Bine!Poti sa pleci!
Lapis se uita la ea cu ochii in lacrimi...
-Bine...asta voi face....se vede ce mama buna esti!!!!
Mama ei tacu si se duse in camera ei..cu pași triști...
Lapis incepu sa plângă si a început sa tipe înghețând masa de care isi bătea pumnii consecutiv....se uita...si spuse cu un ton trist...:
-Se pare ca asa e si sufletul meu....