Sunt la spital. Nu l-am mai văzut de atunci. Sper să fie bine... măcar el. Îmi lipseşte vocea lui, glasul lui uşor răguşit, chipul rece şi inexpresiv, ochii lui albaştri... tatuajele. Chiar dacă nu-l cunosc, a ajuns să însemne ceva pentru mine şi e doar un simplu străin.
E stupid... felul în care m-am îndrăgostit, iar el poate că nici nu ştie că exist. L-am salutat, vroiam să zâmbesc, dar nu am putut atunci (şi nu ştiu de ce), iar el îmi răspunse politicos. Întrebându-mă dacă mă poate ajuta cu ceva... tot din politeţe, cred.
"Sper că e bine", mi-am spus. "Aş vrea să-l văd... chiar acum."
CITEȘTI
Tatuajul lui, despre ea
Proză scurtăEl, cel care își tatuează povestea. Ea, prima care apare în povestea lui. O colaborare cu @-blaxy.
