Trauma | KNK

01

Blondul se opri brusc, privi către picioarele sale, apoi către copilul ce privea trist jucăria sa stricată. Zâmbi, urmând mai apoi să se așeză pe vine, astfel încât să fie la înălțimea copilului. Îi mângâie ușor creștetul capului, dorind să îl aline.

"Îmi pare rău", spuse blondul atrăgând atenția micuțului." Trebuia să fiu mult mai atent", continuă privind gânditor spre jucărie.

"Hyung, jucăria mea e stricată ",spuse micuțul arătând spre jucărie.

Blondul se opri puțin privind trist către copil, trase aer în piept și încercă să nu se piardă cu firea.

"Îți voi lua una nouă. Ești fericit, nu-i așa?", îl întrebă pe băiețelul care imediat ce îl auzi, începu a țopăi și a râde fericit.

"Hyung, mulțumesc!", spuse micuțul,însă nu fusese auzit de blond.

La auzit cuvântului "hyung", băiatul se pierdu de realitate. Privea în gol, și deși băiețelul îl striga disperat, el nu auzea nimic. Brusc liniștea din mintea sa se umpluse de scârțâitul unor roți de mașină, urmate apoi de un impact puternic. Auzea acum câteva sirene, însă nu știa dacă sunt de ambulanță sau de poliție, tot ce vedea era, pe șaten blocat între fiarele mașinii. Își întinse mâna către el, și cu ultimele puteri începu a se târşâi mai aproape de el.

"Hyung...hyung...", murmură în timp ce șatenul îi arunca un mic zâmbet.

"Heejun-ah...nu veni! ",îi spuse șatenul, însă el se încăpățână și continua să se apropie.

"Hyung,hyung", auzi blondul acum, după mult timp glasul micuțului de lângă el.

Îl privi ca prin pânză de păianjen, apoi totul deveni negru, simțind doar cum trupul său se lovi de trotuarul rece.

*

"S-a întâmplat din nou", mărturisii blondul, râzând. "Credeam că nu se va mai întâmpla ", continuă, privind către medicul psihiatru.

"Heejun, explică-mi exact ceea ce ai văzut și auzit ", îi spuse medicul ridicându-se de la biroul său.

Heejun continuă a privi în gol. Niciodată nu găsise un refugiu în domnul Kang, i se părea o prostie ceea ce spunea doctorul că poate face.

"Heejun, vorbește cu mine!",îi spuse domnul Kang cu blândețe.

Blondul lovi puternic cu pumnul în masă, apoi se ridică în picioare râzând ca un psihopat. Domnul Kang nu reacționă în nici un fel, era deja obișnuit cu temperamentul său vulcanic și știa că îi este greu să spună ceea ce îl supăra.
Heejun nu gândea la fel, nu îi era greu să spună, ar fi putut spune lumii întregi, însă nu își dorea să uite acele momente. Deși îl durea, îi plăceau, îi plăcea că își putea aminti chipul prietenului său. Prin acele momente traumatizante simțea că e mai aproape de el. Fără a mai spune ceva își îmbracă jacheta, apoi ieși pe ușa cabinetului. Coborâ rapid scările, apoi se opri lângă mașină sa argintie. Privi cerul, apoi înjură pe înfundate.

"Urăsc zilele ploioase", continuă, înainte de a se urca la volan.

Își lasă mașina cât mai aproape de intrare, apoi trăgându-şi gluga pentru a se feri de picurii mari și reci de ploaie, alergă spre intrarea companiei.

" Oh Heejun!", îl striga Jihun, unul dintre cei 4 colegi de trupa.

Heejun zâmbi slab, apoi îi privi și pe ceilalți doi ce stăteau în dreapta lui Jihun, un băiat slab, cu ochii negrii și părul blond, lăsat pe față.