Trauma | KNK

02

Își ridică cu grijă cana fierbinte de cafea, apropiându-se de fereastră. Lasă cana pe pervaz, după care își ațintii privirea undeva prin oraș.
Mintea sa era acum captivat în iluziile pe care le avusese cu câteva zile în urmă, iluzii care îl făceau brusc să zâmbească, deși în sufletul său erau decât niște nenorocite ce îl torturează, ce îl scot din minți, și parcă o dorință mai puternică de a-şi pune capăt zilelor îi trezesc, mintea sa îi spunea decât să se bucure de ele.
Sorbi o gură de cafea, înjurând atunci când lichidul fierbinte îi produse o mică durere limbii sale. Se întorse în camera sa de unde își luă un hanorac gri. Se opri în jumătatea casei, realizând cât de singur este. O casă cu atâtea camere, o casă atât de mare și doar el în ea.
Râse batjocuritor dandu-şi ochii peste cap, la gândul că ar putea locui cu cineva. Se simțea singur într-adevăr, dar se simțea mult mai rău să știe că în casă cu el se mai află și alte persoane care probabil nu simt nici un gram de afecțiune pentru el.

Încuiă ușa luând liftul până la parter. Nu știa unde avea să se ducă, niciodată nu știa de ce pleacă de acasă. Se opri pe marginea trotuarului, inspirând adânc aerul răcoritor al dimineții, apoi îl expiră zgomotos.
" Te rog nu uita și vino la repetiții! ",îi răsună brusc în minte vocea rugătoare a lui Jihun. Își ridică brațul aruncându-şi ochii asupra ceasului. Râse scurt, dându-şi seama că e abia 8 dimineața, băieții nici măcar nu s-au trezit încă, dar altminteni să îi găsească în sala de dans.
Râse ușor gândindu-se să le facă o surpriză și să îl găsească deja în sală atunci când vor ajunge, astfel o luă la pași spre companie. Drumul i se părea mai lung ca niciodată, i se părea trist și straniu, nici de cum nu i se mai părea acel drum pe care abia aștepta să îl facă alături de Inseong, alergând fiindcă, întotdeauna întârziau la repetițiile de dimineață. Se opri în fața rulotei de unde își cumpărau adesea prăjiturele de pește, lua un bețișor, apoi mușcă din bucata de aluat. Mestecă pe înfundate, apoi nu își mai continuă bucățica, doar plăti pentru ea și printr-o rotire își continua drumul.
Răsuflă ușurat când își dădu seama că la doi pași va trebui să facă coltul și să mai meargă încă doua minute până la companie.

Lua liftul, realizând că totul pare mai aglomerat dimineața în companie, decât seara. Pentru că doar atunci, când în rare momente își arăta fața pe holurile întunecate, slab luminate de câte un bec cu senzori de mișcare. Coborâ din lift, având grija să se ferească de un om de la livrări ce căra o cutie mare. Deschise ușa sălii de dans, apoi o închise în urma sa.

"Pff", pufnii când văzu dezastrul din sală. "Sunt ca niște copii mici", își spuse realizând ca el va fi cel care va curăța tot din moment ce se afla deja aici.

Imediat ce reușii să așeze totul așa cum credea el că va arata mai bine, din moment ce nu prea își mai aducea aminte locul lucrurilor, se așeză pe canapeaua din colț răsuflând ușurat privind mulțumit la sala ce lucea a curățenie. Folosindu-se de o mica telecomandă dădu drumul melodiei trupei, se ridică în picioare și începu a-şi mișca trupul. Înjură de câteva ori când se împiedică sau nu își putu aduce aminte mișcările, însă nu se dădu bătut și cu ceea ce mai știa duse melodia la capăt. Se aplaudă mândru, ca un copil mic și zâmbi până la urechi, simțindu-se mai liber ca niciodată.

În sfârșit ușa se deschise pe ea intrând cei 3 zâmbăreți. Se opriră uimiți la vederea lui Heejun dansând cu tot sufletul. Nu spuseseră nimic, doar se așezară ghemuiți pe podea și priveau cu drag către micuțul ce își dădea din toate puterile silința să nu greșească, și deși o făcea, nu renunța și ridica de la podea și continua. Stăteau de mult privindu-l și parcă își doreau să îl oprească, căci trupul său era transpirat și uneori îi vedeau picioarele tremurând.
Youjin nu mai rezistă să îl privească extenuându-se, așa că se duse către el și îi spuse :