Dragă jurnalule,
Astăzi am părăsit casa în care am făcut primii paşi, unde am învăţat să vorbesc, să dansez, şă cânt, să plâng şi să simt ce e durerea. Dar asta nu contează. Nimic nu mai contează. Săraca Heather, a început să plângă când a văzut că s-a adeverit ceea ce am spus. Aş fii vrut să o iau în braţe şi să îi fi spus că totul va fi bine. Era ca sora mea. Oh, viaţa e dură.
M-am enervat foarte tare când l-am văzut pe Dennis cum zâmbea ca prostul şi râdea. Am încercat aseară să le spun părinţilor că nu vreau să plec,dar ei s-au uitat urât la mine, aşa că am tăcut. Apoi Dennis a început să facă glume pe seama mea, super. Îl urăsc.
Când mă uit pe geamul maşinii, văd cerul înstelat, iarba verde şi moale, dealurile, luna... Acum nu trebuia să fiu în maşină, NU! Trebuia să mă uit la stele cu Heather, să râdem şi să vorbim despre băieţi... Îmi va fi dor de acele seri în care stăteam amândouă şi ne uitam la filme. Nu am de gând să îţi spun că părinţii mei sunt răi sau nu ştiu cum, pentru că îi respect pentru că m-au crescut aşa cum se cuvine.
Sper că mă înţelegi,măcar tu.
Cu drag,
a ta Devil.
