Jurnalul unui Anonim

Ziua de Ieri, Ziua de azi

Mergand pe drumul vietii o sa intalniti zeci, poate chiar sute de alegeri care va vor schimba viata considerabil. Dar acum sa fim sinceri, orice alegere pe care o luam va schimba ceva. Chiar daca impactul sau nu va fi atat de mare. 

Parca ieri mergeam descult si radeam intruna alaturi de prieteni si nu aveam nicio grija. Iar azi cand ma uit in jur imi e atat de greu sa pot numi pe cineva prieten incat mi-am adus aminte de vorba unui domn in varsta pe care l-am cunoscut acum multi ani . 

'' Adrian, in aceasta viata nu conteaza numarul prietenilor pe care-l ai. Nu ai nevoie de sute de prieteni, doar de cativa pe care sa-i poti numara pe degete. Acele persoane care iti dovedesc ca merita sa fie numite prieteni, nu te vor lasa la greu '' . Ei bine, dupa atata timp in care-am tot testat vorbele sale, pot spune cu siguranta ca am gasit astfel de persoane, care nu se bucura atunci cand imi e rau dar spre mirarea mea, chiar mi-au fost alaturi in anumite momente.

Ieri am iesit sa ma plimb ca de obicei, cu castile-n urechi si cu gluga pe cap. Nu am observat nicio diferenta in peisaj, asta pana la caderea serii cand am mers cu metroul pana in centru. Nu pot sa-mi explic de ce totul s-a schimbat atat de brusc, parca in urma cu cateva zile toti erau comunicativi chiar de nu se cunosteau. De cand s-a discutat de 'indiferenta' toti s-au schimbat. Nu mai exista acea comunicare care nu demult era ceva foarte normal. 
M-am uitat prin prejur, apoi mi-am pus castile in urechi si am inceput sa-mi continui cartea pe care aproape o terminasem. Ajuns in centru m-am dus pe o strada mai retrasa si m-am asezat jos. In timp ce citeam, un domn in varsta cu nepotul sau au trecut pe langa mine. S-au oprit si acest domn si-a intrebat nepotul ce isi doreste de Craciun. Intre timp a scos portofelul si era gol. Baiatul a zambit si l-a luat de mana '' Bunicule, tot ce imi doresc este ca tu sa-mi fi aproape cat mai mult timp!'' . Bunicul baiatului a inceput sa planga si l-a luat in brate, l-a urcat pe umerii lui si l-a dus sa vada luminile din centru. 
Aceste lucruri m-au facut sa ma duc cu gandul la acel moment in care imi puneam dorinte de Craciun. Cand imi doream tot felul de lucruri. 

Apoi am plecat spre casa. Am iesit de la metro si am mers in spatele unui centru comercial pentru ca acolo e mai mereu liniste si e un loc foarte bun cand vrei sa te calmezi.  Era intuneric si credeam ca nu e nimeni pe acolo. M-am asezat pe spate si ma uitam la stele, usor usor cadeam pe ganduri. Deodata am auzit ca cineva vorbea pe aproape. M-am uitat dupa colt si era un cuplu pe o banca, au inceput sa rada iar fata a facut o gluma mai rautacioasa. Baiatul i-a dat o palma iar ea a inceput sa planga.  Si ce era sa fac ? Nu ii cunosteam ...puteam sa plec pur si simplu dar n-am facut-o.  Am mers la el si i-am zis ca a facut doar o gluma, n-are trebui sa fie atat de prost incat sa ridice mana la o fata dar sa o mai si loveasca. Acesta insa nu a dat nicio importanta la ce am zis si a inceput sa tipe la fata. Am luat-o pe fata de mana, am ridicat-o si i-am spus sa plece. Nu merita sa-si piarda timpul cu un astfel de om. Fata a plecat plangand iar eu in spatele ei. El a ramas acolo, dupa ce am mers cativa pasi l-am auzit cum a zis in soapta '' imi pare rau ''. 

As fi putut sa ma intorc la el si sa-i explic cum sta treaba dar uneori trebuie sa invatam din greseli pentru a nu le repeta. 
Ajuns acasa, m-am pus in pat si ma uitam pe tavan. Desi pare doar un simplu lucru alb, atunci cand cazi pe ganduri vezi prin el toata viata ta dar si un posibil viitor.
Am scris destule carti despre diferite persoane, dar sunt si persoane despre care nu pot scrie. Persoane pentru care cuvintele nu sunt indeajuns pentru a le caracteriza. Asa cum viata bate filmul, la fel si faptele bat cuvintele. 

Viata, viata e locul in care ne nastem, invatam sa traim si mai tarziu luptam pentru a aduce un zambet pe chipul celor dragi.