Jurnalul unui Anonim

Lacrimile Interioare

Ora 4:26 a.m.

Probabil multi dintre cei ce vor citi au dormit la aceasta ora. Eu insa am incercat sa merg in acea lume a fanteziei ce are loc in mintea fiecarei persoane cand inchide ochii si sta intins pe pat, cu capul pe perna. Dar prin a esua in a dormi am avut ocazia sa vad un film, sau mai bine zis. Am incercat sa fac asta pana la un punct in care mintea mea mi-a soptit 'stai, pune-ti gandurile aici iar apoi poti continua'. 

Ei bine, in acel film era vorba de oameni. Care incet incet au devenit straini fata de cei din jurul lor dar cel mai important dar si grav, straini fata de ei insisi. Continuand viata asa cum s-au obisnuit dar lucrurile ce odata le spuneau si le faceau au devenit ceva 'interzis/uitat' in mintea lor. Dar in ciuda acestui lucru, focul ardea adanc in sufletul lor. Acea dorinta arzatoare ce are loc in inimile noastre inca de cand ne nastem si vrem sa descoperim cat mai multe despre aceasta lume. 

Iar acum stau si ma gandesc cu picaturi de ploaie pe fundal. Aceleasi picaturi care se simt precum lacrimile unei persoane care merge in baie si se uita la el si se intreaba 'oare a fost de ajuns ce am facut ? oare trebuia sa incerc mai mult ? ' si terminand in lacrimi in fata oglinzii varsand lacrimi de dezamagire fata de sine. 

Cat despre film, am observat intr-o anumita masura ca se bazeaza pe multe intamplari din viata reala. Parinti nepasatori, excesiv de protectori dar si adolescenti care indiferent de ceea ce parintii lor ar fi facut ei n-aveau de gand sa le urmeze pasii cand ar fi ajuns la varsta lor. 

Este usor sa renunti, e usor sa renunti... Asta spun cu totii inainte sa incerce sa renunte la ceva ce fac pentru ceilalti ci nu pentru ei insisi. Este un pas incredibil de greu dar decisiv in viata noastra ca si oameni. Fiecare decizie, cuvant si fapt vor ajuta la cum viitorul ar putea deveni, bineinteles fiecare intr-o anumita masura. 

Privind un baiat timid cum reuseste sa darame acel zid de rusine, neputinta si frica si devenind o cu totul alta persoana. Cineva care in timp ar putea fi un exemplu pentru cei care au fost si sunt precum el era la momentul respectiv.  
Nu zic ca timiditatea nu e buna, te ajuta sa analizezi lumea dintr-o perspectiva diferita. Una din care lumea nu e atat de roz si fericita pentru toti. Poti sa vezi cum lumea te trateaza ca pe un inchis  iar cand vei termina cu acea perioada din viata ta sa nu devii la fel ci mai bun. 

Ca si in momentul de fata, la aceasta ora acei oameni care sunt timizi, au temeri si se gandesc ca nu au puterea sa treaca peste un obstacol varsandu-si nervii si gandurile sub forme de lacrimi pe chipul lor minunat. 
''Intr-o buna zi'' totul va fi altfel, vom putea sa facem totul asa cum dorim dar acea zi nu va avea sa vina daca tot ceea ce facem e sa continuam rutina zilnica fara  sa schimbam ceva. Totul porneste de la noi. Trebuie sa ne spunem cat de imensa este aceasta lume si cati oameni trec prin momente grele. Iar puterea necesara pentru a trece peste ele se regaseste tot in noi dar uneori avem nevoie de cineva sa ne reaminteasca ca nu suntem singuri. Nu referindu-se la ei ci la toti ceilalti care-au decis sa faca un pas in fata fara sa dea inapoi.

Vine un moment in care trebuie sa incercam cel putin sa facem acea realitate din mintea noastra in timp ce dormim realitate si in aceasta lume.

Viitorul ne asteapta pe toti dar prezentul nu o va face. Depinde doar de noi daca chiar dorim o schimbare, daca vrem sa simtim ca traim nu doar ca existam in aceasta lume. 

Viata e frumoasa, fie ca vrem, fie ca nu o vom trai.

{A}

Ma intreb oare, acel om ce a scris toate aceste lucruri oare chiar a trecut prin momente de acel gen ? Oare viata uneori ne fura tot ce avem mai scump ca sa ne deschida ochii daca noi nu suntem in stare sa o facem de unii singuri ?!