Îngerii Nordului 2: Elita vânătorilor de suflete

Portalul

Christian POV

Nu opun rezistenta cand sunt tarat spre intrarea in minele de argint. Stiu ca Victoria a incercat sa ma salveze de la o moarte sigura, dar nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca m-a trimis aici doar pentru a ma indeprata de ea. Chiar daca nu a spus-o, eu am vazut hotararea din ochii ei. Pot baga mana in foc ca si-a tesut foarte meticulos un plan. Mai mult ca sigur vrea sa il doboare pe Israel de pe tron, insa imi e teama de pretul pe care este dispusa il plateasca. Imi e teama ca se va sacrifica pentru noi toti.
Ii las pe gardieni sa-mi lege un lant lung de picioare, aruncandu-ma in mina. Evident ca ei nu aveau sa intre. Lasilor! Multi ar fi tentati sa creada ca minele de argint sunt un mijloc de a  se imbogatii. Adevarul insa, este cu totul altul. Oricine atinge argintul  isi pune singur capat zilelelor, fiindca este otravit. Nimeni nu a inteles vreodata cum a fost posibil acest lucru, dar legendele spun ca aici ar fi fost inchisa o nimfa a padurilor. Se indragostise de fiul regelui ce domnea pe atunci, si el de ea. Pentru ca o considera o vrajitoare ce îi sucise mintile fiului sau, regele a aruncat-o in aceste mine. A stat inchisa ani de zile si in fiecare clipa pentrecuta in aceasta inchisoare a jurat sa se razbune pentru nedreptatea ce i se facuse. Inainte sa isi puna capat zilelor, taindu-si gatul, nimfa a blestemat argintul punand in componenta lui o otrava letala. Apoi a solicitat prezenta regelui, pretinzand ca are ceva de oferit in schimbul libertatii sale. Intrigat acesta a intrat in mina. La vederea argintului barbatul si-a pierdut orice urma de ratiune, dorindu-si cu orice pret ca acesta sa fie al lui. Ce nu stia el insa, era ca mintile îi fusesera sucite, iar la contactul cu veritabilul metal, s-a prabusit pe piatra rece in chinuri cumplite.
Nu stiu cat e adevarat din aceasta poveste, dar un lucru e sigur: o data intrat, argintul te atrage spre el luandu-ti orice urma de ratiune, iar cei care au fost suficient de prosti cat sa-l atinga au platit cu pretul vietii. Cu timpul aceste mine au devenit o inchisoare pentru talhari si criminali, transformandu-i in sclavi pe cei care mai supravietuiau.
Inaintez pe coridorul lung, ignorand privirile intrebatoare ale celor din jur. Voi gasi o cale sa ies de aici, doar pentru a ma asigura ca Victoria nu face vreo prostie. Intre timp, pot doar sa sper ca nu se va distruge singura.

Victoria POV

Privesc indiferenta impletitura complicata pe care mi-o facuse slujnica. Israel organiza un bal pentru nobilii care îi cantau in struna. In mod normal nu as fi mers la o asemenea mascarada, dar turnand cateva picaturi de escopolamină in paharele cu vin ale celor mai influenti lorzi, pot obtine informatii valoroase cu privire la asasinarea episcopului Andrew si la rolul jucat de Nissa in aceasta poveste. Aceasta planta mai este cunoscuta sub denumirea de serul adevarului, avand puterea sa supuna vointa oamenilor facandu-i sa raapunda sincer la orice intrebare. De cand Israel avea incredere in Nissa?  De ce nu mentionase niciodata ceva despre alianta lor? Trebuia sa aflu.
Mai arunc o ultima privire in oglinda si constat ca slujnica mea s-a intrecut pe ea insasi. Rochia din matese rosie ca sangele se muleaza usor pe corp, contrastand al naibii de tare cu parul alb ca neaua. Aveam de gand sa atrag cateva priviri in seara asta, pentru a ma integra in asa zisa lor societate.
Cand intru in sala de bal, sunt intampinata de un miros puternic de placinta cu mere. Mii de feluri de mancare au fost aliniate pe mesele lungi, iar daca nu as fi in misiune m-as infrupta din fiecare in parte. Cercetez cu privirea incaperea puternic luminata de candelabrele frumos impodobite. Cu totii sunt imbracati in haine scumpe, bijuteriile stralucind orbitoare la gatul doamnelor. Cum puteau sa fie atat de indiferenti? Ingerii mor de foame, iar ei folosesc banii imperiului pentru a-si satisface nevoile materiale. E atat de josnic!
Imi indrept spatele si afisez cel mai seducator zambet. Pasesc calma in sala de bal si nu pot sa nu remarc felul in care invitatii s-au oprit din activitatile lor pentru a-si fixa privirile asupra mea. O serie de soapte invadeaza incaperea si pot citi uimirea de pe chipurile lor. In momentul asta, stiu ca toti isi vor inghitii limbile. Nimeni nu se astepta ca dupa zece ani, fiica imparatului sa isi faca aparitia in societate.
Ma opresc in dreptul mesei la care statea Israel discutand cu doi barbati. Unul mai respingator ca altul. Se opreste privindu-ma uluit, iar ceilalti doi isi scapa furculitele din maini. Mai ca imi venea sa rad.
-Victoria... nu ma asteptam sa vii in aceasta seara. Imi spune cu un zambet ce ar putea sa-i fraiereasca pe multi.
Arunc o privire asupra aurei lui si pot observa un rosu intens ce inunda albastrul de mai devreme. Daca pana la sosirea mea fusese calmul intruchipat, acum este limpede ca i-am tulburat starea de spirit. Nu ma voia acolo, ceea ce imseamna ca avea planuri pe care eu tocmai ce i le stricasem.
Zambesc rece si spun:
-Sunt plina de surprize, tata. Acum va rog sa ma scuzati, vreau sa ma bucur de compania domnilor de acolo.
Dau din cap spre un colt in care doi gentilomi discutau aprins.
Judecand dupa privirea speriata a lui Israel, pot doar presupune ca imi alesesem bine tinta. Ma indrept cu pasi siguri spre masa incarcata cu bauturi. Aleg cel mai tare vin pentru a ma asigura ca nu vor simtii gustul  usor amar al escopolaminei. Ma uit precauta in jur, dar nimeni nu pare sa ma urmareasca. Scot sticluta pe care mi-o legasem de picior si torn in doua pahare cateva picaturi. Apoi ma indrept zambind spre cei doi barbati care se cearta dintr-un motiv necunoscut.
-Buna seara, domnilor. Va pot servi cu un pahar de vin? intreb fluturandu-mi  genele.
Cei doi ma privesc confuzi, dar apoi ma invita langa ei. Le intind fiecaruia cate un pahar si îi urmaresc cum dau pe gat lichidul rosiatic.
-Trebuie sa fii Victoria, asa-i? ma intreaba unul dintre ei.
-Asa e, iar voi sunteti?
-Sir Legolas si sir Arutak. Imi spune unul din ei pe un ton calm, dar pot vedea cum pupila i se dilata, semn ca serul adevarului isi facea efectul.
-Daca stau sa ma gandesc, nu v-am mai vazut pe aici.
Sir Legolas, un barbat inalt si solid ai carui ochi cenusii nu inceteaza sa priveasca in jur de parca s-ar astepta ca un demon sa iasa de sub masa, se uita la mine speriat si observ modul in care se lupta cu propriile ganduri.
Fara sa apuce sa le opreasca, cuvintele îi ies asemeni unei confesiuni:
-Imparatul ne-a chemat astazi pentru a-i plati pe asasini.
Pret de cateva secunde raman nemiscata, privind chipurile necunoscute din jurul mei. Incerc sa caut o potentiala tinta pe care Israel ar vrea sa o ucida, dar nu vad niciuna. Poate e vreunul din lorzii lui, insa sufletul imi spunea deja ca ma amagesc singura. Totusi, cand stransese el un grup de asasini? Eu de ce nu stiam nimic? Pentru ca nu are incredere in mine, evident.
-Stiu despre asasini, mint eu. Lordul Bealfire e un tradator ce isi merita soarta.
Un rol asumat, control deplin si o minciuna bine plasata, poate sa iti aduca toate informatiile de care ai nevoie. Cu toate astea, nu ma asteptam ca sir Arutak, un tanar neexperimentat si usor excentric, sa spuna:
-Lordul Bealfire? Credeam ca maiestatea sa o vrea moarta pe fetita.
Pamantul imi fuge de sub picioare si simt nevoia sa ma sprijin de ceva. Doar nu e... Nu se poate. Nu are nicio logica. Nu ar avea de ce sa o ucida pe ea. Pentru a fi sigura, imi iau inima in dinti si imi continui teatrul.
-Ah, fetita, uitasem de ea. Imi puteti reaminti cum o cheama? intreb eu inocent.
Cei doi schimba o privire si vad batalia care se da inauntrul lor. Groaza le strabate chipul si imi e limpede ca nu ar fi trebuit sa-mi spuna nimic, dar nu pot sa se opuna. Sir Legolas isi pune palma peste gura si citesc furia ce arde in ochii lui. Furie ce se indreapta exclusiv spre mine. Incearca sa plece, dar imi canalizez magia asupra lui si ramane ca paralizat.
-Nu pleci nicaieri. Ii soptesc la ureche si nimeni nu pare sa observe ce tocmai se intampla.
Ma intorc spre sir Arutak care incearca sa se injunghie cu o furculita. Ce curajos! Atata curaj ca ma bufneste si rasul. Ii smulg tacamul din mana doar cu puterea mintii si il paralizez la fel ca pe celalalt. Ii apuc pe amandoi de brat si îi conduc afara din sala de bal. Nimeni nu observa ca defapt cei doi lorzi nu se pot misca. Ii trag intr-un colt mai intunecat al coridorului si imi indrept atentia spre sir Arutak. Pun la bataie toata magia pe care o am si il privesc adanc in ochi lasand puterea constrangerii sa ne invaluie.
-Vreau numele fetitei. Zic raspicat.
Barbatul ma priveste speriat, chinuindu-se sa reziste tentatiei de a-mi dezvalui totul.
Ma apropi de el asemeni uni pradator si imi canalizez puterea  impingand constrangerea si mai mult inauntrul mintii lui. Trebuia sa cedeze! Acum regret ca nu am pus mai mult ser in vin. Isi desface gulerul camasii trecandu-l toate apele.
-Raspunde-mi! tip pierzandu-mi rabdarea.
Intind o mana spre el si fara sa il ating, fata i se inroseste, iar venele de pe gat si frunte ies proeminente in relief. Stiam ca trebuie sa ma opresc. Stiam ca nu e corect ce faceam, dar trebuia sa obtin informatiile pe care le doream. Trebuia sa am confirmarea ca fetita pe care Israel o vrea moarta nu e cine credeam eu ca e.
-Melissa. Numele ei e Melissa. Il aud ca prin ceata pe sir Legolas.
Dintr-o singura miscare ma intorc spre el, eliberandu-l pe Arutak de sub vraja mea.
-Ce ai spus? il intreb taios.
Am auzit perfect ceea ce a zis, dar nu puteam sa cred ca e adevarat. Nu nepoata mea. De ce ar ucide-o? Ce îi facuse ea lui?
-Melissa. Pe ea o vor ucide asasinii in aceasta seara.
Sangele imi inghiata si o furie rece pune stapanire pe mine. Cunosteam acea furie. Ea ma mentinuse vie in toti anii astia, dar cand a aparut Christian, se topise. Acum, insa, doar ura ma putea ajuta sa o salvez pe Melissa.
Cand vorbesc din nou, vocea imi e calma, calculata:
-La ce ora?
-La miezul noptii. Imi raspunde sir Arutak in timp ce isi maseaza gatul in locul in care magia aproape il strangulase.
Arunc o privire spre ceasul de deasupra noastra si constat stupefiata ca mai aveam la dispozitie doar jumatate de ora.  Ma intorc spre cei doi barbati si ma uit in ochii lor speriati.
-Nu veti spune nimanui ca am purtat aceasta discutie, e clar? intreb, exercitandu-mi pentru ultima data magia asupra lor.
Amandoi aproba cu o miscare a capului, apoi ma rotesc pe calcaie si ies din castel, lasand noaptea sa ma invaluie in umbre si ceata.