Trandafirul Ofilit

Și petalele cad

Pierdeam tot mai des bucăți din suflet...  Clădisem un om puternic, calm și tolerant de cânt intrasem la liceu, dar țineam în mine toate nemulțumirile, durerile, pe față având mereu un zâmbet.

Schimbasem locul în care făceam dansuri, mă apucasem și de canto și eram înconjurat de prieteni, sau cel puțin oameni dragi... acum întâlnisem un tip cu care aveam multe în comun. Ne-am împrietenit și vorbeam des pe facebook.

Ajunsesem să fim atât de apropiați că ne împărtășisem secrete, dar brusc tipu devenise altfel. Mă făcea mereu să mă simt prost, mai mult sau mai puțin voluntar și-i plăcea sentimentul ăsta, așa că o perioadă nu am mai vorbit.

Revenind la iubire... mă îndrăgostisem iar, de o colegă de clasă... i-am lăsat un trandafir și un bilet, iar mai târziu mi-a dat mesaj și mi-a zis că ea are o relație și nu mă vrea, deși știam că e singură... mă rog, am trecut și peste minciună, și peste refuz.

Mă simțeam prost să fiu singur, începeam să mă închid ca într-un cub, mai ales că oamenii la care până acum țineau mă trădaseră. Am vrut să merg cu Costin și cu alți foști colegi la un festival, dar  Costin era genu de om care iese greu din casă. Eu aveam un oarecare anturaj în care l-am introdus și pe el. În cele din urmă l-am convins să vină și am mers toți. Ne-am distrat, a fost chiar frumos, dar pierdusem ultima mașină.

Le explicasem că eu am o treabă importantă a 2-a zi și aveam să rămân la rude, iar ei trebuiau să meargă pe jos. Drumul nu era greu, dar era întunecat și nu puteai știi ce se ascunde în umbră. În fine, ei au înțeles că erau mulți și se descurcau. I-am condus până la un anumit punct, dar Costin nu vorbea cu mine și am crezut că e de la oboseală.
Și așa a continuat toată vara. În toamnă, pe când frunzele se scuturau îngreunate de ploaie a venit și mi-a zis:
„- Și? Ce mai faci?
-Sunt bine... Auzi? De ce până acum n-ai vrut să vorbim? (eu îl căutasem pe la școală ca să îmi explice tot, dar mă evita mereu)
-Am vrut să te învăț minte!”

Un om care-ți vrea binele ți-e alături indiferet de necaz, indiferent de cât rău îți face uneori, indiferent că vă certați, ți-e prieten... așa mi-am dat seama că el nu-mi era deloc prieten și am acceptat situația.

Stăteam, apoi, și-mi aminteam de balul bobocilor la care am participat și o singură fată îmi rămăsese în minte, Jasmine! Jasmine era în acceaș clasă cu Costin și oarecum mi-era silă să trec pe acolo, dar mă îndrăgostisem din nou. Am întrebat-o ulterior dacă vrea să fie cu mine și a acceptat cu mare ușurință.

Țin minte că m-am pus lângă ea în bancă și am cuprins-o în brațe, apoi i-am sărutat gâtul, era așa excitată, dar a trebuit să plec. Relația asta n-a avut destul timp să existe pentru că ea avea o boală mintală și fiindu-i teamă să nu mă rănească s-a despărțit de mine, dar, din nou, am mers mai departe...

Au trecut vreo 3 luni bune, până când, trăiască facebooku, am primit un mesaj de la o fată pe care nu o cunoșteam, dar  față de care ușor ușor să mă deschid. Iulia, fiindcă așa o chema, era o moldoveancă sexy care nu m-a iubit din prima, dar pe parcurs a ajuns să mă iubească, ba chiar să-mi spună că eu sunt zeul ei.

Era atee i eu mereu filosofam cu ea atât pe tema asta, cât și pe altele. Era, din păcate, plină de necazuri... familia o bătea, prietenii și-i pierduseră, practic ne aveam unul pe altul.

Eram așa de pervers, numai pentru că o iubeam, parcă mereu exista o întrecere între noi de cine îl excită cel mai bine pe celălalt, dar asta-i prea puțin important... Peste puțin timp prietenul meu de la canto revenise în viața mea. Mă enerva faptul că m-a făcut să mă deschid în fața lui, mi-am pus sufletul pe tavă și el m-a uitat.

Mai mult de atât, începuse să-și bată joc de mine și asta mă făcuse s-o iau razna... Mă hotărâsem să mă răzbun fatal pe el,  așa că i-am stat aproape.

Când a avut nevoie de ajutor, i l-am dat, dar aveam un cuțit gata pregătit să-l înjunghii... nu să-l omor, doar să-l rănesc și să simtă ce am simțit și eu. Totuși Iulia m-a oprit și mi-a zis că e greșit ce fac, așa că în momentul crucial l-am lăsat pentru totdeauna.

În final, din cauza distanței, Iulia a hotărât că trebuie să ne despărțim, deși mă iubea mai mult decât se iubea pe sine. Astfel... sufletul meu se rupea bucată cu bucată.