Aceeași stea ocrotitoare

Cap.III

Anișoara se întoarse acasă intr-un târziu si judecând după întunericul si după liniștea ce luaseră in stăpânire întreg căminul realiză ca ceilalti dormeau si încercând sa nu faca zgomot, intra pe ușa din spate, traversa coridorul si intră in camera sa.
"Ce întâmplare! Ce avalanșă de idei si sentimente! " se gândi in timp ce-și scoase brățara de pe mână si o așeza in cutiuța in care își ținea bijuteriile- doua lănțișoare si o pereche de cercei pe care ii primise de la mama sa- apoi trase draperiile si se întinse in pat, pironindu-si ochii pe fereastră. Luna își trimitea razele argintii ce aveau ca unică menire crearea unui cadru fantastic.
"Luna e așa de frumoasă, așa de sigura pe sine! Îți pare ca ea nu ar fi suferit niciodată si ca începe sa cunoască orice gând, oricât de ciudat si de încurcat ar fi el. Doar uitându-te la ea, îți inspira un sentiment plăcut caci ea însăși respiră atât de multa magie"
Anișoara mai stătu câteva minute pentru a privi pe fereastră apoi adormi instantaneu.
- - - - - - -
Toată noaptea a avut un vis pe cat de ciudat pe atât de înfricoșător. Se făcea ca se pierduse intr-o pădure si ca încerca sa caute o cale de ieșire insa cu cat se agita mai tare si cu cat dorința de a părăsi acel loc straniu era mai mare cu atât se pierdea mai mult in inima pădurii iar la un moment dat, de după copaci, s-au ivit niste fantasme oribile care începeau sa cante ,cu niste voci ce-ți paralizau fiecare fibră din corp, un cântec de moarte. Anișoara tresări îngrozită si se ridică din pat apoi se îndreptă spre bucătărie. Cum intra, observă pe prag un plic alb. Ridica plicul si il rupse. Era o scrisoare! Era de la tatăl ei!
O emoție puternică i se sădi in suflet si-i  tăie pentru un moment respirația.
Se așeza pe scaun si începu sa citească scrisoarea in timp ce mâinile ii tremurau febril.

"Dragele mele! Pentru început aș dori sa vă spun ca nu am foarte mult timp la dispoziție si ca profit de starea de convalescență pentru a va scrie. Îmi cer scuze daca am plecat fara nicio explicație deși cu o seară înainte, va divulgasem planul meu. Vreau sa știți ca va iubesc si ca orice s-ar întâmpla trebuie sa rămânem pe poziții ; o familie unită care va putea sa înfrunte orice pericol. Într-adevar am fost rănit pe front insa nu ar trebui sa va faceți griji caci e o simpla rană la picior, se va vindeca cat ai zice 'pește' cat despre situația țării, aici nu as vrea sa va introduc caci nu stim sigur care va fii soarta ei, inca nu am capitulat. Ei, acum va las cu bine deoarece nu mai pot continua date fiind circumstanțele.

                                        Al vostru, Marinescu Mihail "

Anișoara împături cu grijă scrisoarea si o băgă frumușel in buzunarul redingotei apoi se îndreptă spre camera mamei sale pentru a-i da veștile cat de cât îmbucurătoare pe care le-a transmis tatăl sau însă când deschise ușa, rămase stupefiată de scena ce se desfășura in fața sa: Mona voia sa se arunce de pe fereastră.

Anișoara fugi într-un suflet spre mama sa si o prinse înainte ca aceasta sa fi apucat să-și duca planul pana la capăt. Era confuză si speriată si nu înțelegea ce anume ar fi putut s-o împingă să-și curme viața.

- Mama, ce Dumnezeului se întâmplă cu tine? Ieri ai plâns mai bine de doua ore iar adineauri erai pe punctul de a ...

- Anișoara!- Mona o strânse puternic de braț si ii reteză orice avânt -  nu stiu ce se va întâmpla pana la urmă dar te rog sa ai mare grijă de tine si de frații tai. E foarte important sa nu cedați pentru ca se vor face multe presiuni asupra voastră de acum încolo

Desi avea o privire de persoană care căzuse prada nebuniei, Mona era perfect conștientă de ceea ce spunea si știa ca totul era pierdut. Instinctul ei ii transmitea anumite semnale si se ghida după ele caci într-un fel, își dădea seama de întorsătura pe care o vor lua lucrurile după încheierea războiului. Subconștientul ii spunea ca nu va ieși bine.