Oraşul Krakum

Ajutoare

Am plecat să îi luăm pe oamenii care, probabil acum, căutau prizonierii.Le-am povestit tot ce am facut.

  "Realizaţi că acum voi lupta şi eu, nu?" am întrebat eu.

  "Nici să nu te gândeşti! Rămâi acasă şi ai grijă să supravieţuiască oamenii ăştia!" spuse mătuşa cu o voce calmă, dar se învârtea căutând ceva, probabil ceva pentru luptă.

  "Mai bine mă luaţi cu voi, căci altfel vin singur."

  "Dacă ai fi avut vreo putere, poate ai fi venit. Dar oricum nu te-ar fi lăsat parinţii tăi."

      Având părinţi şi unchi vânători de monştrii am luat un aparat de urmărire şi l-am lipit pe vasul cu care au venit prizonierii. M-am întors în oraş să caut o barca mai rapidă ca să pot ajunge, şi eu şi "noii locuitori ai oraşului Krakum" pe câmpul de lupta.

     Le simţeam frica, dar ori veneau cu mine ori rămâneau acolo. Din câte am înţeles, ei erau arhitecţi şi ingineri aşa că i-am pus să sudeze armele rămase de la unchi (50 de arme) şi să facă doar 6-7mai puternice fără să se strice.

    Eu am plecat şi am găsit o barcă de 6 persoane, cu motor şi, pentru viteză "mai mare", cu pedale.

    Noua armă se punea ca o brăţară pe mână şi când apăsai pe un tragaci, trăgeau toate.

    Am decis să merg cu cei trei bărbaţi, desigur după ce şi-au luat rămas bun.

     "Mark, suntem gata!" încercară să spuna ei cu multă încredere, dar nu le reuşise.

    Am dat din cap aprobator şi am plecat. Hainele rezistente la foc şi lavă şi armele trebuiau să îi protejeze (Nerus era insulă vulcanică), dar tot eram îngrijorat.

    Pe drum au fost probleme minore gen am scăpat o sticlă cu apă în mare, dar nimic extraordinar.

    Când ne-am aropiat de Nerus îndeajuns de tare încât să se vadă uşor frica creştea şi parcă ne aştepta cineva în "port". Aşa era! Era mătuşa! Credeam că o să mă certe, dar reacţia ei a fost:

   "Credeam că nu mai veniţi!"

     De asemenea, tata veni repede şi mă luă în braţe. Erau cam fericiţi. Rămăseseră fără mâncare şi apă şi eu adusesem destulă cât pentru un oraş întreg.

     M-am simţit pentru câteva minute folositor căci, niciodată nu reuşesc să fac ceva bine când mă pun părinţii.