Extaz

Capitolul 3-O noapte de octombrie

Stau în locșorul meu special special pentru citit, cu 2 perne mari sub cap, bătând uşor cu degetele în geam. Inchid cu atenţie exemplarul meu din "Vocile" de John Saul şi mă mai uit o dată peste cuvintele de pe copertă : "maestrul cărţilor horror". Ei bine, chiar aşa e.
Privesc minute îndelungate luna plină ce se iveşte dintre marea de nori, aruncând raze palide pe coperta cărţii.
Mă uit la ceas. Ora 2:06 AM.
Îmi iau rapid geaca pe mine şi deschid uşa fără zgomot. Pun piciorul pe prima treaptă şi apoi pe următoarea, însă la a patra se aude un scârţâit. Mă opresc nedorind să anunţ pe cineva de escapada mea nocturnă. Mă încalţ în aceeaşi linişte copleşitoare şi ies afară. Aerul rece mă izbeşte. Inspir adânc şi continui să merg. Îmi bag mâinile reci în buzunare. Oricum mâinile mele sunt mereu reci.
O picătură de ploaie cade pe nasul meu. Peste câteva minute plouă de-a binelea, iar hainele îmi sunt lipite de piele. În vâltoarea vremii aud nişte paşi în spatele meu. Mă întorc încet
-Damen, ce faci aici?!
-Aş putea să te întreb acelaşi lucru.
-Ei bine, uneori mai am escapade nocturne. Plus că pur şi simplu ador ploaia. Mirosul pământului ud e nemaipomenit.
-Eşti la fel ca mine.
Îi pot vedea zâmbetul chiar şi în întunericul nopţii ploioase.
Cu toate că pot să văd aburii care ies la fiecare expiraţie a mea, mă simt străbătuta de un fior cald din creştet până în talpi. Inima mi-o ia la goană aparent inexplicabil.
Nu, nu, nu, nu am voie să simt. Iubirea nu aduce decât suferinţă chiar dacă la început ni se pare o energie vitală care ne curge prin vene. E absolut şi categoric interzis să simt. Trebuie să par lipsită de inimă.
Uneori Eleanor îmi spune "Îngerul cu inima de piatră", nu vreau să devin "Îngerul îndrăgostit de omul divin". Evident, ea mereu e dramatică şi nu poate să se abţină din a spune ceva cât se poate de poetic şi adevărat. Şi totuşi, de ce m-aş îndragosti de Damen? E o aberaţie. Nici nu-l cunosc şi nu e ca şi cum ar fi fost dragoste la prima vedere, oricum nu cred în aşa ceva. De obicei, aşa-numita dragoste la prima vedere constă în a fi atras de fizicul unei persoane. Nu-i ca şi cum am avea abilitatea de a citi sufletele oamenilor. Unii nici o carte nu sunt în stare să citească, darămite un suflet. Nu, nu, e o aberaţie, da, categoric asta e.
Îmi scutur uşor capul ca să-mi alung ciudata senzaţie ce porneşte din stomac şi continuă până la gât, simţind inima bătând acolo, ca o tobă dintr-un dans ritualic.
Observ că Damen se uită la mine. Cel mai probabil m-a întrebat ceva, dar eu, fiind prinsă cu gândirea mea revelatoare, nu am observat.
-Poftim? întreb eu jenată.
-Mă gândesc că o să răcim amândoi, dacă mai stăm în ploaia asta. Susurul stropilor căzând e de-a dreptul minunat şi relaxant, dar n-aş putea spune acelaşi lucru şi despre o răceală zdravănă.
-Scrii?
Se uită la mine mirat, dar după o clipă răspunde, dându-şi seama despre ce vorbesc.
-Da, sunt un soi de poet ce-şi încearcă norocul cu un înger într-o noapte ploioasă de octombrie.
Chiar mă bucur că întunericul îmi ascunde roşeaţa din obraji.
-Şi eu am scris câteva poezii. Mă gândesc să le plublic până împlinesc 18 ani. Poate o să scriu un roman si cine ştie, poate tu o să fii primul care o să primească o carte cu mesajul "Pentru poetul nopţilor ploioase, căruia îi e frica de o mică răceală, Cu drag, fata necunoscută din apropiere."
Râdem amândoi, simţindu-mă mai relaxată.
-Aş fi încântat, şi îmi sărută mâna cu un gest teatral, uitându-se direct în ochii mei.

Ştiu că nu am mai postat de o eternitate, dar pur şi simplu nu mai aveam niciun interes să o fac. Dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i aşa?

Cortina nu coboară încă.