Allice

7. Durere si adevar

Petrecerea se terminase, era ora 3 noaptea, trebuia sa merg acasa, singura, am plecat, mergeam linistita, se aude o masina ca mergea cu viteza nu apuc sa ma intorc prea bine, ca ma izbeste din plin, apuc doar sa vad ca era o masina neagra, si din ea coboarea o barbati, care vin spre mine...si de acolo nu imi mai amintesc nimic, raman incostienta, ma trezesc la spital, Amanda era langa mine, plangea, si era foarte ingrijorata.
-Cum am ajuns aici? Spun incercand sa ma ridic
-Stai! Te-a adus cineva, care zicea ca te cunoste, te-a gasit pe strada inconstienta.
-Cine a...? Nu apuc sa termin ca cineva intra in salon, ghiciti cine era, Daniel, iar asta gandesc eu.
-El el cel care te-a salvat, daca nu era el...
-Buna Allice!
-Buna! Spun eu imbufnata.
-Cum te simti?
-Binisor, raspund eu recalcitranta.
-Eu va las sa vorbiti! Spune Amanda, si iese din salon.
-Cum de m-ai gasit tocmai tu? Ma urmaresti?
-Un multumesc ar fi frumos pentru faptul ca ti-am salvat viata, si nu nu te-am urmarit, asta ar fi stupid.
-Da da multumesc!
-Mereu esti asa?
-Asa cum?
-Incapatanata si rea...
-Mereu!
-......
-Sti ce mi s-a intamplat?
-Nu iti amintesti nimic?
-Nu...asa cred.
Au trecut cateva zile de cand sunt in spital, si incep sa imi amintesc ce s-a intamplat dar nu spun nimanui asta, e prea ciudat. Doctorul a spus ca astazi voi pleca acasa, m-am certat si cu Daniel care ma vizita destul de des desi nu avea nici o obligatie fata de mine. De ce o face? Nu am nevoie de nici un favor. Gandurile imi sunt intrerupte de Amanda care intra in salon.
In sfarsit acasa, doctorul a spus sa ma odihnesc, dar m-am plictisit sa stau toata ziua in pat, asa ca ies sa ma plimb putin.
Incep sa ma obisnuiesc cu puterile mele, am acceptat asta, si incepe sa imi placa, imi e dor de parintii mei, si ar vrea sa fie acum langa mine. Ma intelg foarte bine cu Amanda dar si cu Aron, dar nu le- spus nimic despre micul meu secret, stiu doar ca eu sunt adoptata, si le-am spus ca as dori sa imi cunosc trecutul, si poate si parintii, si au fost de acord cu asta.
Am cautat legende despre supranatul pe internet, nu am gasit nimic, poate nu am stiu eu inde sa caut, asa ca astazi merg la biblioteca orasului, poate gaseac acolo ceva.
Ajung acolo si incep sa caut, gasesc cateva carti si ma apuc la lecturez, ma asez jos intre rafturi si incep, caut si caut si nimic, nu gasesc nimic, se inserase asa ca hotarasc sa continui lectura acasa, asa ca iau una din carti si plec.
Im drum spre casa, in timp ce mergeam, trec pe langa un cartier care pare destul de pustiu, si aud pe cineva tipand, asa ca ma apropi de locul in care se aude tipatul, dau de o fundatura si in fata mea era o silieta masculina care ,,manca" la propriu dintr-o fata, ma intorc si incerc sa fug, dar sunt oprita de 2 indivizi care apar de nicaieri.
-Uite si desertul! Spune unul din ei in timp ce se sterge la gura de sange, ma dau in spate, si incerc sa fug, dar ma prinde de mana, si tip, imi pine mana la gura.
-Matt, mai usor, nu speria prada! Se aude in spatele noatru razand barbatul care devora acea fata in timp ce venea spre noi.
-Ia sa vedem ce avem aici! Spune ucigasul.
Vine in fata mea si nu imi vine sa cred cine e..., la fel de surprins ramane si el cand ma vede. Avea ochii rosii si avea sange la gura, la fel ca ceilalti doi.
-Vezi ce desert am gasit, ii aud bataile inimii!
-Dai drumul, acum!spune ucigasul
-Dar..
-Acum! Spune destul de serios, cine credeti, ucigasul, care e chiar Daniel, care tocmai a ucis o fata fara mila.
Acesta asculta de Daniel si imi da drumul.
Daniel ma prinde de mana. -Ce cauti aici? Spune in timp ce ma priveste in ochi, care era plini de lacrimi.
-O cunosti? spune unul din cei doi.
El le spune sa plece, acesti dispar cu o viteza uluitoare.
Plangeam, eram confuza, si imi amintesc brusc de accident, indivizii de mai devreme erau cei care au coborat din masina, care au dat peste mine, sunt sigura ca intentionat, si ca au fost pusi de Daniel.
-Esti bine? Spune ucigasul in timp ce ma zguduia putin
-Dam drumul! Esti un ucigas,un monstru, ce esti...un vampir?
-Asculta-ma te rog!
-Da sau nu? Spun pe un ton destul de radicat
-Da, dar...
Eu plec...Si il aud in spate spunand: Stiu ca esti diferita, stiu micul tau secret. Ma opresc. Tu nu sti nimic despre mine, nimic!
-Stiu despre micile tale puteri!  Spune zambind malefic.
-Atunci sti si ca te-as putea arde!
-Daca nu spui nimanui despre mine, iti voi pastra secretul!
-Ma santajezi cumva?
-Eu o iau ca pe o singura intelegere.
-Sa te ia dracu' cu tot cu intelegrea asta.
Merg pe jos pana acasa, am plans tot drumul. Intru in casa si nu imi vine sa cred ce vad...sange.

Astepti pareri si multumesc celor ce  imi citesc cartea!