Cele 10 Zile De Obsesie [Completa]

I. Anonimul

   Ziua 1: ziua in care a inceput totul

Astazi a fost o zi obisnuită la scoala, o zi în care am trecut neobservata, și o zi in care nimic special nu s-a întamplat. Am intrat in clasa, iar imediat ce am facut-o, l-am vazut pe Tyler, baiatul de care-mi place, de cand aveam treisprezece ani, asta înseamnand, de patru ani. De fiecare data cand ii vad fata perfecta, cu zambetul lui perfect, ma topesc, iar fata mi se umple instantaneu cu pungulite de sange. Nici macar nu știu de ce imi place de el. Adica, nu s-ar uita niciodata la mine. In plus, el este unul dintre cei mai populari baieti din scoala, iar eu ma numar printre celelalte zeci de fete care il plac. Cele mai multe dintre ele, il plac din cauza popularitatii sale si pentru infatisarea sa, dar nu cred ca acestea sunt motivele potrivite pentru a argumenta ca iti place de cineva. In plus, sunt sigura ca nici macar nu imi stie numele.

-Buna dimineata clasa, astazi vom lucra în perechi, a spus profesorul dupa ce a intrat in clasa.

"Te rog spune-mi ca voi fi in echipa cu Tyler", mi-am spus in gand.

-Kattie, tu esti în echipa cu Alex, Jonah, Ally, Sam și Madison.

"Nuu !!! De ce mi se intampla mereu asta?", m-am intrebat.
Dupa ce s-au format echipele, am inceput sa lucram la ceea ce ne-a spus profesorul.
Nimic special nu s-a intamplat in acea zi, doar faptul ca am fost foarte aproape de Tyler, deoarece echipa lui lucra alaturi de noi. M-am dus acasa, iar după ce mi-am făcut temele, am pornit calculatorul pentru a lucra la un proiect. De indata ce l-am pornit, am observat ca am primit un mesaj de la o persoană necunoscuta.

"Buna! Stiu cine iti place. Te pot ajuta." aceste cuvinte au aparut pe ecranul care lumina in intuneric. Inima a inceput sa-mi bata mai repede pentru ca am fost speriata. Stiu că nu ar fi trebuit, dar am fost și nu stiu de ce. Persoana respectivă ar fi putut sa ma ajute.

"Nu. Nu ar trebui sa fac asta. Nu ar trebui sa ii răspund. Nici măcar nu stiu cine e. Poate e doar Tyler, care rade la spatele meu." Am decis sa ignor mesajul si sa ma concentrez asupra proiectului pe care trebuia sa il fac.

"De ce ma ignori?" Am primit un alt mesaj. Persoana respectiva a continuat sa persiste cu mesajele, așa că am decis sa il blochez.

Mintea mea a continuat sa se gandeasca la acele mesaje, dar am încercat sa ma concentrez asupra altor lucruri mai importante. In acea noapte, am avut un vis teribil cu privire la modul in care Tyler a facut un plan pentru a-mi trimite acele mesaje, iar după aceea, a început să râdă alaturi de prietenii sai. Din fericire, a fost doar un vis. Cel putin, asta am crezut pana cand mi-am dat seama, ca acea persoana, putea fi oricine. Chiar am vrut sa aflu cine era acea persoana, dar nu stiam cum.

   Ziua a doua: prima schimbare

M-am grabit sa ajung la scoala, ca sa pot sa incerc sa ghicesc cine a fost acea persoana, ceea ce ar fi aproape imposibil, deoarece, nu prea cumosc foarte multa lume. Expresiile tutuor pareau la fel, asa ca am renuntat la acel plan, fiindca era mult prea greu sa imi dau seama de identitatea acelei persoane. In plus, nici macar nu stiu daca invata la aceeasi scoala la care invat eu. M-am indreptat spre dulapul meu, pentru a-mi lasa cateva carti, iar cand l-am deschis, a cazut un biletel pe care scria "Necunoscut". Am ridicat biletelul, l-am deschis si am inceput sa il citesc in gand.
"De ce nu vrei sa ma lasi sa te ajut? Te pot ajuta. Tot ce trebuie sa faci, este sa ma asculti."
"Cine esti?" am intrebat in soapta, in timp ce ma uitam in jurul meu, sperand ca voi vedea persoana aceasta misterioasa. Am simtit o miscare in stanga mea si am observat pe cineva uitandu-se la mine. Imediat cand si-a dat seama ca l-am vazut sau ca am vazut-o, -nu sunt sigur daca acea persoana era fata sau baiat, pentru ca purta o gluga, dar cu toate acestea, presupun ca a fost o fata- a inceput sa fuga. Si eu la randul meu, am alergat dupa ea in directia in care a luat-o. O aveam in vizor, pana cand am ajuns afara, unde se aflau sute de elevi, ea pierzandu-se in multime. Am hotarat sa renunt la acea cautare si sa ma indrept spre clasa in care aveam ora, deja clopotelul anuntand faptul ca pauza a luat sfarsit. Dupa o vreme, am observat ca inca tineam biletelul in mana, asa ca l-am mai analizat putin. Am sarit o parte din cauza distragerii de care am avut parte: "Te voi astepta in fata scolii dupa ore."
Se pare ca aceasta persoana misterioasa chiar a vrut sa ma ajute. 

   Dupa scoala, nu am fost foarte sigura ce ar fi trebuit sa fac, daca sa astept persoana necunoscuta sau sa o ignor si de aceasta data. Cu toate indoielile mele, am decis sa astept anonimul, sperand ca, poate, nu se va mai afla sub masca si sub protectia anonimului pentru mult timp. Cand am ajuns la locul stabilit, o gramada de elevi se aflau acolo, deoarece isi asteptau parintii, sau povesteau cu prietenii lor, sau, faceau alte lucruri obisnuite. Eu, spre exemplu, asteptam un necunoscut. Mi-a fost putin frica, trebuie sa recunosc, pentru ca, a astepta un strain nu e la fel ca si cum ai cumpara o inghetata. Dar am continuat sa astept. Locul era din ce in ce mai gol, iar cand am ramas doar eu acolo, am primit un mesaj pe telefon, din nou, un mesaj anonim.
"Vino in spatele scolii."
   M-am gandit pentru o clipa ca asta nu este o idee buna deloc, dar am ignorat imediat acel gand, cand mi-am amintit de dorinta de a stii cine este acea persoana. Am mers in spatele scolii, unde am vazut o umbra neagra. Mi-am luat inima in dinti si am pornit inspre ea.
   -Ti-a luat cam mult timp sa ajungi aici, a spus ea -dupa vocea sa, mi-am dat seama ca este vocea unei fete- serioasa.
   -Cine esti? l-am intrebat.
   -Asta nu pot sa dezvalui, spre dezamagirea ta.
   Fata purta si de aceasta data, o gluga, dar mai purta si o masca pe fata. Avea chiar si manusi, rezultand ca ea, chiar nu a vrut sa i se afle identitatea.
   -Atunci, imi poti spune macar, ce vrei de la mine? am intrebat-o cu vocea tremurand.
   -Ti-am spus, vreau doar sa te ajut.
   -Nu am nevoie de ajutorul tau. Nici macar nu stiu cine esti, cum arata fata ta. Nu am incredere in tine.
   -Nu ti-am cerut asta.
   -Atunci lasa-ma in pace. Ma descurc.
   -Te-ai descurcat foarte bine in acesti patru ani, a spus fata razand.
   -Poate ca nu am reusit sa schimb nimic, dar inteleg daca nu ma place. Pot trai cu asta.
   -Nu te-ai simti mai bine daca te-ar place? Te pot ajuta.
   -Cum?
   -In primul rand, trebuie sa schimbam modul in care te imbraci.
   -Nu sunt de acord cu asta. Vreau sa ma placa la fel cum sunt eu. Daca nu ma place in felul acesta, nu am nicio problema cu asta.
   -Stiu ca vrei sa te placa. Dorinta ta este mult prea mare pentru a putea sa te stapanesti.
   -In regula. Am sa fac asta. Am sa imi schimb infatisarea.
   -Am adus deja cateva haine.
   -Poftim?!
   Fata a scos din rucsac cateva haine, pe care nici nu le poti numi haine. De abia daca acopereau ceva. M-am imbracat cu ele, cu toate ca m-am simtit cam ciudat, fiind imbracata cu astfel de haine.
   -Uita-te in geam ca sa vezi cum arati. Din pacate, nu am nicio oglinda pe aici.
   M-am intors spre geam si am ramas socata. Nu mi-a venit sa cred. Nu m-am imbracat niciodata cu haine atat de mulate si care scoteau in evidenta atat de multe, dar imediat dupa ce am facut-o, acele haine, au inceput sa imi placa.
   -Maine vei veni imbracata la scoala asa.
   -Nu pot face asta.
   -De ce nu?
   -Nu ma simt in largul meu.
   -Ba da te simti, dar iti este frica de ceea ce vor crede ceilalti cand te vor vedea.
   -Exact.
   -Sa nu iti fie frica. Sunt sigura ca vor fi numai cuvinte de lauda.
   -Chiar crezi asta? am intrebat-o plina de speranta.
   -Cu siguranta, mi-a raspuns ea.
   -Bine atunci, o voi face. Daca in felul acesta voi putea ajunge la Tyler.