Cele 10 Zile De Obsesie [Completa]

V. Ashley

   Ziua 6:

   Toata noaptea m-am gandit la sarutul pe care l-am avut cu Tyler si la cat de bine m-am simtit, fiindca mi-am indeplinit dorinta. Dar nu as fi reusit fara Anonima. Ma intreb pe unde o fi, pentru ca nu am mai vazut-o de foarte mult timp si nici macar nu mi-a mai raspuns la mesajele pe care i le-am trimis. Dar am primit alt mesaj, acesta fiind de la Tyler. Mi-a scris ca ar vrea sa ne intalnim. Probabil ca vrea sa iesim din nou. M-am imbracat cat de repede am putut si am iesit din casa in graba, ca sa ajung la locul de intalnire stabilit, acesta fiind in fata casei sale.

  -Kattie! a spus Tyler, pe un ton ridicat.
  -Ce s-a intamplat? am intrebat speriata.
  -Stii foarte bine ce s-a intamplat!
  -Te rog nu tipa la mine.
  -Imi pare rau, dar nu ma pot stapani. Ceea ce ai facut cu Ashley e de nedescris.
   -Ashley? am intrebat nedumerita.
   -Da, fata cu care ai vorbit aseara, si cu care, tocmai ce am Aflat, ca ai mai vorbit si inainte.
   -E ceva in neregula ca am vorbit cu o fata?
   -Nu, dar se pare ca este, daca vorbesc eu cu una.
   -I-am spus doar sa te lase in pace.
   -Poftim?! Nu ea este problema, tu esti! Lasa-ma in pace si lasa-mi si viata in pace! Pleaca!
   -Imi pare r...
   -Nu nu iti pare! Vrei doar sa distrugi tot ce ai in jurul tau. M-ai asteptat timp de patru ani, nefacand nimic, iar acum ca ma ai, m-ai indepartat.
   -Stiai ca te plac de patru ani? am inceput sa ma apropii de el nervoasa.
   -Da, era destul de evident.
   -Si de ce nu ai facut nimic? am tipat, in timp ce imi curgeau lacrimile pe obraz si in timp ce il loveam.
   -Pentru ca am vrut ca tu sa faci primul pas, a spus el, incercand sa se apere.
   -Si cum a mers asta pana acum?
   -Credeam ca o vei face..., a spus cu vocea tremuranda, de parca era pe cale sa planga.
   -Si daca faceam eu primul pas ce ai fi facut? M-ai fi placut?
   -Deja te placeam.
   -De ce nu ai facut tu primul pas, daca ai vazut ca eu nu il voi face?
   -Nu stiu, mi-a fost frica?
   -Frica de ce?
   -Nu stiu. Pur si simplu mi-a fost frica. In regula? Plus ca, dupa aceea, ai inceput sa porti hainele acelea care nu ti se potriveau deloc si am inceput sa cred ca poate nu esti cum credeam eu.
   -M-ai vazut purtand hainele? Credeam ca nici macar nu ai observat?
   -Bineinteles ca te-am observat.
   -Cum ai crezut ca sunt?
   -Nu stiu... diferita...
   -Am purtat hainele ca sa iti atrag atentia, am spus, dupa care Tyler, m-a imbratisat.
   -Mi-ai atras-o si inainte, a spus el, dupa cateva minute de liniste.
   Am stat imbratisati, ceva vreme, dupa care m-am desprins si m-am uitat in ochii lui Tyler.
   -Imi pare rau, pentru tot ce am facut, dar pur si simplu nu ma pot controla. De parca ceva a luat stapanire asupra mea. Am nevoie de ajutor. Am nevoie de ajutor! am spus punandu-ma in genunchi, tinandu-ma cu amandoua mainile de cap si plangand. Tyler, la randul lui, s-a asezat si el in genunchi, in fata mea, si s-a uitat la mine cu mila.
   -Te voi ajuta. Von trece prin asta impreuna.
   M-am uitat in ochii lui, si l-am imbratisat. El m-a dat la o parte si m-a sarutat. M-am simtit la fel ca intr-un film. In special, pentru ca nu am mai trait asa ceva inainte. Doar ca diferenta dintre filme si ceea ce mi s-a intamplat mie, este faptul ca eu eram fata nebuna. Pe drum, m-a luat de mana si m-a condus pana acasa. M-am simtit protejata, dar asta nu a dirat mult. Cand am ajuns in camera mea, am simtit din nou golul acela din stomac si ura mi-a revenit. Am incercat sa o indepartez, dar nu am putut. Am fugit in baie, ca sa beau cateva pastile, si mi-au sarit in evidenta lamele care se aflau si ele in fata mea. Am continuat sa ma holbez la ele pentru o vreme.
   -Nu, nu face asta, mi-am spus.
   Mana mea a refuzat sa contribuie cu mintea, ea indreptandu-se si luand lamele.
   -Nuuu!!!! Nu pot sa fac asta!
   -Kattie, ce s-a intamplat? a intrebat mama, intrand in graba im camera mea, iar eu scapand lama din mana, dar am apucat-o si am pus-o repede inapoi, inainte ca ea sa vada ceea ce eram pe cale sa fac.
   -Nimic. Nu s-a intamplat nimic, am spus incercand sa scot un zambet.
   -Bine. Nu ma mai speria asa, a spus ea, dar stiam ca nu m-a crezut de fapt.
   -Imi pare rau. Nu am vrut sa te sperii.
  
   Dupa ce a plecat mama, am respirat usurata si m-am intors in camera mea. Gandul mi-a sarit la Ashley. Trebuia sa fac ceva in legatura cu ea. Nu ar fi trebuit sa ii spuna nimic Lui Tyler. Dar a fost si vina mea, fiindca nu am avertizat-o, dar totusi, ar fi trebuit sa isi dea seama. Am cerut adresa lui Ashley de la Tyler, pentru a-mi cere scuze. Tyler a fost destul de ingrijorat in privinta asta si s-a oferit sa vina cu mine, dar i-am spus ca nu ii voi face nimic rau lui Ashley.

   Am ajuns in fata casei, sale, am sunat la sonerie, iar o fata cu nasul rupt si cu vanatai pe fata mi-a deschis usa. La vazul meu, a tresarit si s-a grabit sa inchida usa, dar am reusit sa o opresc.
   -Am venit sa imi cer scuze.
   -Pentru asta? Nu exista scuze pentru asta.
   -Dar exista scuze pentru a placea le cineva, nu? Am facyt lucruri nebunesti din cauza asta, stiu, dar imi pare foarte rau.
   -Crezi ca te voi ierta atat de usor? a spus ea pe un ton rautacios.
   -Ar trebui, am spus, incercand sa o speriu, dar s-a dovedit ca fata aceea era curajoasa. Prea curajoasa chiar.
   -Crezi ca ma sperii? Nu ma sperie o fetita jalnica.
   -Pot sa intru?
   -Nu! De ce te-as lasa sa intri?
   -Ma vei lasa sa intru.
   Vazand ca se ingroasa gluma, Ashley m-a lasat sa intru in casa, dar parea foarte tensionata.
   -Am venit aici doar ca sa imi cer iertare, am spus.
   -Nu iti pot accepta din pacate scuzele.
   -De ce nu?
   -Pentru ca si eu il plac pe Tyler.
   La auzul acelor cuvinte, am simtit o tensionare de care nu am mai avut parte pana atunci. Am apucat o vaza de pe masa, vaza fiindu-mi la indemana, si m-am napustit asupra ei. A inceput sa tipe, dar nimeni nu era acasa ca sa o auda. A intrecut limita si a meritat asta. Am lovit-o cu putere, iar puterea parca imi crestea pe masura ce o loveam, ea renuntand sa se mai opuna. Dupa ce am terminat, m-am ridicat si am privit-o. Mi-a parut rau pentru ceea ce am facut, dar nu m-am putut abtine.
   -Imi pare rau..., am spus, dupa care am plecat.
   L-am sunat pe Tyler, ca sa ii spun ca totul era in regula.
   -Deci, ai rezolvat? m-a intrebat el.
   -Da, am rezolvat.
   -Ma bucur. Vezi? E mult mai usor daca comunici.
   -Da, multumesc pentru sfat.
   -Oricand.
   Dupa ce am inchis telefonul, m-am indreptat inapoi spre casa, gandindu-ma la Tyler. Care va fi reactia sa cand va afla ce tocmai am facut, cand va afla ce persoana oribila sunt?

   Cand am ajuns acasa, telefonul meu a inceput sa sune, si am sperat ca nu este Tyler, dar sperantele mi s-au spulnerat cand am vazut numele care scria pe ecran.
   -Alo? am raspuns aproape in soapta.
   -Kattie, am vrut doar sa verific daca ai ajuns acasa, a continuat Tyler.
   -Da, chiar acum am ajuns. Iti multumesc pentru telefon! am spus, dupa ce am respirat usurata, incercand sa nu scot niciun sunet, fiindca si-ar fi dat seama ca ceva nu era in regula.