În tabloul al patrulea ieșit, în sfârșit la lumină, deși îmbătrânit, din spintecătura ultimului pește , pe o plajă pustie , orizontul care i se arată îl înspăimântă din nou, pentru că și acesta , spre nefericirea pescarului , este alcătuit dintr-un alt șir nesfârșit de burți de pește, " ca niște geamuri puse unul lângă altul", între care Iona se crezuse de fiecare dată liber.
Astfel , constatând că nu există nici o speranță de salvare sau de înălțare , se declanșează drama umană.
Este momentul formulării unei meditații care dezvăluie in fapt , miezul tragediei lui Iona. Ceea ce păruse a fi până aici indistinct, devine explicit.
Iona află o definiție a vieții, caută un nume pentru sine, își descoperă identitatea , ca ființă înzestrată cu atributul reflectării, singura blestemată să fie astfel și înțelege că, prizonier al unui univers fizic ostil, a greșit drumul, trebuind să încerce o cale "inversă", alta decât aceea a necesității ce guvernează o natură fără rațiune.
Își strigă numele din depărtarea în care rătăcise și, în loc de a mai tăia burți de pește , în speranța unei libertăți iluzorii , își spintecă propriul abdomen, cu sentimentul de a fi găsit nu în afară, ci în sine deplina libertate. " Răzbim noi cumva la lumină".
Derogând de la fatalitatea biologică , Iona întrerupe astfel circuitul inconștient al naturii pentru a renaște, prin moarte, în orizontul cunoașterii.
CITEȘTI
IONA
RandomSubintitulată "tragedie în patru acte" și publicată în revista " Luceafărul" în 1968, Iona face parte dintr-o trilogie dramatică semnificativ intitulată " Setea muntelui de sare", alături de alte două texte dramatice , Paracliserul și Matca. Titlul...
