Prolog

50 7 0
                                    

       Mergeam încet pe coridorul lung si întunecat al castelului, uitându-mă la toate portetele vechi ale tuturor personalitaților cu adevărat importante ce au pășit in acest loc şi au adus cu ele schimbări uriașe. Dintotdeauna îmi doream ca imaginea mea să apară acolo, să mă recunoască generații întregi, ba pot spune ca asta era chiar cea mai mare dorință a mea, de a nu fi niciodata uitată, ca după moartea mea toți să-şi amintească de mine.

       Deodată, James s-a ivit si m-a tras pe neașteptate de mână, ducându-mă catre marele salon unde erau primiți oaspeții.

       —Amity! Ce s-a întâmplat este de neimaginat!

       Puțin înfricoșată de ce s-ar fi putut întâmpla, am respirat adânc înainte ca James să deschidă uşile salonului, locul unde urma să găsesc ceva ce speram să nu am ocazia să văd niciodată.

       Am crezut că este ireal, credeam ca este un coşmar, speram că mă voi trezi şi totul va reveni la normal, dar din păcate nu a fost aşa.

       Totul era adevărat- regele care a domnit mai bine de treizeci de ani, tatăl meu, zăcea mort pe podeaua rece a salonului.

       Urletele disperării care ieşeau din mine făceau ca timpul să se oprească in acel dezastruos moment, totul dispărea încetul cu încetul şi nu rămâneam decat eu alături de acel corp fără viață.

"Să nu acorzi nimănui şansa de a-ti nimici dorințele, ori care ar fi acestea. Dar nu uita, Amity, ca totul se întâmplă cu un scop, toate faptele au consecințe, grave sau mai puțin grave. Însă, pentru un conducator, faptele nu au consecințe decât asupra lui, ci asupra întregii lumi pe care acesta o conduce"

Vreau să trăiescUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum