" Dragul meu Philip,
Dacă ai știi de câte ori mi-am imaginat același scenariu în minte, cu mine înjunghiindu-te în inima, și tu dându-ți ultima suflare pe loc, sau scoțându-ți ochii iar tu sângerând până la moarte, ori dând cu mașina peste tine, lăsându-te pradă agoniei până când, cedând, ai fi trecut în neființă. Și, desigur, aș putea să îți înșir încă vreo zece astfel de modalități, toate sfârșind cu aceeași cantitate de sânge vărsat și cu moartea ta.
Nici nu îmi mai amintesc exact ziua când ai observat-o pe Gina, Gina femeia, și nu colega ta de aproape patru ani, pe care o ocoleai sau o ignorai pe culoarele școlii, schimbând direcția de mers, în direcția opusă, ziua când ne-ai arătat tuturora că nu ești mort, deși pareai atât de viu. Aceași zi, când ai arătat lumii întregi că ești capabil să ai sentimente.
Să fi fost ziua când Gina s-a hotarât să își schimbe garderoba? Sau acea zi când ea a plâns neîncetat atunci când a aflat de separarea pe o perioadă nedeterminată a părinților ei?
Dacă cea care te vedea ca pe un om cu suflet bun, iar eu ca pe lichiorul de cireșe amare, mi-ar fi spus atunci că ai să îi devii soț și tată al copiilor ei, i-aș fi râs în nas, oh! și cu câtă poftă aș mai fi făcut-o, și i-aș fi amintit că totuși, vorbim despre un dobitoc. Același care își băga căștile în urechi, preferând să asculte piese rock, decât la ceea ce spune ea, în rarele ocazii când ne strângeam cu toții în aceeași încăpere.
Te iert, dragul meu, doar pentru faptul că Gina este acum cea mai fericită femeie, avându-te ca soț și tată al copiilor ei, ai amândorura, cel mai ideal din câți și-ar fi dorit vreodată.
Iar tu, la rândul tău, dragul meu Philip, iartă-mi ardoarea cu care am vrut să te ucid în diferite și repetate feluri.
Cu mare drag,
Vera Swan. "
Scrisoarea, neexpediată și compusă doar în mintea mea, în timp ce îi zâmbesc propriului meu chip ce se reflectă în oglinda în care îmi trasez o linie finuță cu tușul la ochi, mă face să cred sincer că, dacă bietul Philip ar știi cu adevărat tot ce mi-a trecut prin cap de-a lungul celor patru ani de liceu, în care am fost colegi, ar fi făcut tot ce i-ar fi stat în putiință să împiedice întâlnirea dintre mine și buna mea prietenă, și de altfel soția lui, care a avut loc ieri.
Privirea mâinii stângi, pe al cărei ceas ora arată șapte și treizeci de minute, ceea ce înseamnă că sunt deja în întârziere pentru întâlnirea matinală cu fetele, din nou și pentru care pot să jur că nu o fac în mod intenționat, mă îndeamnă să îmi îmbrac grăbită rochia gri, de tip office, căreia îi adaug o pereche de pantofi negri cu toc înalt, ca să îmi completez ținuta.
În timp ce mă privesc din nou în oglinda mare de pe hol, pentru a-mi verifica pentru ultima oară aspectul, gândul îmi fuge la Gina și la cât de bine arată, chiar și după cele două sarcini duse până la termen, din care au rezultat o pereche reușită, dar și la cât strălucește când îi pronunță numele lui Philip.
Și totodată, cum revederea ei îmi amintește în mod dureros, cum iubirea pentru ceilalți sfârșește prin a-ți frânge inima, sau tu pe-a lor, în cazul meu purtând doar două nume, Daniel Barns. Dar asta, este doar o perioada de glorie a adolescenței mele, demult apusă, care este atât de îndepărtată acum, încât uneori mă face să cred că doar fantoma mea a trecut vreodată pe acolo.
