Povestea de faţă este despre un membru al familiei Baggins şi verişoara sa care s-au trezit antrenați într-o aventură, făcând şi spunând lucruri cu totul neaşteptate, cu care ocazie şi-au pierdut respectul vecinilor şi, în schimb, au câştigat...ei...
Anunţ : Pentru a vă face mai clare câteva scene sau descrieri din acest capitol voi adăuga şi câteva imagini, Hope You don't mind .
- Ţi-ai pierdut minţile? - Dar e o idee nemaipomenită. - E o idee cât se poate de prostească! Am spus eu privindu-mi fratele exasperată. Sigur că acum sunam ca şi Bilbo, dar pe bună dreptate, este o idee prostească. Adalgrim stătea turceşte în mijlocul patului meu ,după ce că a dormit mai mult de 12 ore acum îmi implementează şi nişte idei pe care specia noastră nu le-ar putea realiza vreodată. I-am întors spatele şi am început să-mi scot acele de păr din coc, scuturându-mi părul bogat şi roşcat care îmi căzu pe umeri în valuri. Am oftat supărată. - Haide, Melda . Vrei sau nu? De fapt ştiu deja răspunsul, doar de asta suntem fraţi. - Nu. În primul rând, nu-mi vine să cred că vorbeşti serios în privinţa a ceea ce ţi-am spus despre ce i s-a întâmplat lui Bilbo, am spus periindu-mi părul. Chiar dacă din când în când,unii dintre strămoşii Took au trăit o aventură extraordinară , eu nu mă văd şi de asemenea nici pe Bilbo nu îl vad avântându-se într-o aventură, nu suntem făcuţi pentru asta . După ce am pus peria pe măsuţa de toaletă, m-am întors spre el. Gândeşte-te şi tu puţin . Nu pot face asta. Adalgrim începu să râdă.
- Întotdeauna eşti atât de prudentă şi de realistă. Nu-ţi trece niciodată prin cap un gând frivol? Un gând de a lăsa monotonia acestei vieţi pe care o trăieşti? Şi ştii de ce te întreb toate chestiile astea? Ca să te trezeşti la realitate singură şi pentru că vreau să îţi aduci aminte de vremurile când erai mai mică şi nu trecea o zi în care să nu îmi povesteşti mie şi părinţilor noştrii despre câte lucruri noi ai văzut şi găsit în micile aventuri pe care le săvârşeai. Ai ocazia să faci ceea ce îţi doreşti şi tu te gândeşti la vărul tău şi dintr-o dată devii cea mai pesimistă fiinţă şi spui că nu poţi face asta? M-am încruntat supărată. Fratele meu era imposibil. -În imaginea de mai jos este o imagine cu Melda -
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Dar cum rămâne cu tine? A accepta ideea asta înseamnă a te lăsa singur. Şi tu singur , asta nu-mi surâde. Amândoi știm că lenea ta nu o poate întrece vreunul dintre locuitorii acestui Comitat. -Ai uitat că eu sunt fratele mai mare? Până acum am profitat de faptul că te-am avut pe tine alături ca să faci toată treaba, şi mă aştept ca acum să îmi lipeşti o palmă peste faţă, dar cred şi o să încerc să mă descurc singur . Nu o să putem depinde unul de celălalt pentru totdeauna şi eu sunt pregătit să înfrunt chestia asta. Deci... vrei să-ţi faci acest serviciu pentru propria satisfacere sau nu? - Nu ştiu. Nu vreau să mă bag în aşa ceva. -Nu credeam vreodată că o să ajung să o rog pe sora mea să îşi îndeplinească visul şi că va face mare caz pe tema asta. Văzându-i privirea fulgerătoare, m-am moleşit . - Nu am nevoie de toate mustrările acestea ,bine? Haide să terminăm cu acest subiect. Am spus parcă înfrântă , îndepărtându-ma de măsuţa de toaletă şi începând să măsor încăperea în lung şi-n lat. Îmi frângeam mâinile nervoasă. Întotdeauna eu am reuşit să îi fac aşa ceva lui Adalgrim , să îl conving de ceva împotriva raţiunii sale, dar de data asta roata s-a întors. - Doar am o presimţire că se va întâmpla ceva îngrozitor. -Nu o să se întâmple absolut nimic! spuse Adalgrim şi sări jos din pat, aşezându-se în faţa mea cu ambele mâini în şolduri. Trebuie să găsim o cale de ieşire. - O cale de ieşire? Pentru mine? am întrebat , vocea sunându-mi neîncrezătoare. - Da. Pentru tine. Ai curaj? Poţi să minţi, dacă e nevoie, şi să minţi convingător M-am holbat la el necrezând vreodată că fratele meu va scoate aceste vorbe pe gură şi că îmi vrea binele atât de mult. - Eşti nebun, am spus . - Probabil, a admis , dar ştii cine mai e nebun? Tu. Am clătinat din cap uimită şi i-am spus: - Nu ştii ce faci. - Ştiu bine ce fac. Vreau să te ajut. Deci vrei sau nu? Preţ de câteva minute domni tăcerea. Apoi m-am întors spre el, cu ochii brusc luminaţi de speranţă, l-am privit întrebătoare, după care am dat încet din cap ,dându-mi seama că este adevărat ceea ce spune şi că asta este ceea ce îmi doresc să fac. M-am relaxat încetul cu încetul şi am zâmbit uşor ,dar amar. Adalgrim se prinsese. -Tot ce a mai rămas este să îl conving pe... Bilbo...să se alăture şi el acestei aventuri.
