A doua zi m-am trezita la spital. Erai langa patul meu. Ma tinei de mana, iar capul tau era asezat pe pat. Am vrut sa te ating dar din cauza parfuziei nu am putut. Am scos un mic geamat de durere, dar a fost de ajuns ca tu sama auzi si sa te trezesti. Cand ai realizat ca m-am trezit m-ai sarutat. Asteptam asta de cand te-am vazut prima data. Te-ai desprins din sarut si m-ai intrebat: "Esti bine? Te doare ceva? Chem doctorul? " , iar eu ti-am raspuns: "Sunt bine. Nu-ți face griji. Daca vrei poti pleca acasa. Du-te sa dormi." Te-ai uitat la mine si ai inceput sa razi. Ma uitam confuză la tine si mi-ai zis: "Tu esti pe patul de spital, nu eu. Si te deranjează daca dorm langa tine? Pot sa te tin in brate? Sa iti spun cat de mult te iubesc? Vrei sa fi iubita mea?" Am inceput sa plang. Acum eram fericita. Am dat afirmativ din cap. Te-ai pus langa mine in pat. Ți-ai pus capul pe pieptul meu, iar cu mainile m-ai cuprins într-o îmbrățișare. Un gand ma macina: "De ce am lesinat?"
Cu dragoste, iubita ta.
CITEȘTI
Scrisori Pentru EL
Short Story"Sti momentul acela cand ai nevoie de o imbratisare de la cea mai importanta persoana pentru tine? Exact asta simt eu acum."
