Shikamaru Hiden: Un nor care plutește în liniștea întunecată

Capitolul 1 {Partea a II-a}

De la Al Patrulea Război Shinobi au trecut doi ani.

Shikamaru a împlinit 19 ani. Era o vârstă la care nu mai putea fi considerat un copil. Se întreba cât de recunoscătoare ar trebui să se simtă o persoană că oamenii din jur au așteptări mari de la ea. Să fii o persoană pe care se bazează mulți oameni este o așa mare realizare? Răspunsul venea de la sine. Un exemplu potrivit era prietenul lui Shikamaru, Naruto și dorința sa de a fi o persoană pe care să se bazeze întreg satul – nu, întreagă Lume Shinobi care l-a transformat într-un erou.

Shikamaru știa foarte bine că oamenii sunt ființe care ajung până la urmă să se bazeze una pe cealaltă. De asta, în ciuda îndoielilor sale, el nu avea resentimente față de oamenii care se bazau pe el, cum ar fi să pună întrebări de genul „dacă n-ai fii existat tu...". Și, indiferent de cât de mult era împotriva ideii de a fii o persoană de încredere, el și-a dat întotdeauna silința în misiuni.

Trecuseră 19 ani de când se născuse și deja avea atâtea responsabilități.

Grupul care a intenționat să cucerească lumea, Akatsuki, i-a omorât mentorul, pe Asuma. Prietena lui Asuma, Kurenai, era însărcinată la acea vreme. Acum, acel copil avea doi ani. Numele ei era Mirai.

Să devină profesorul lui Mirai era o promisiune pe care trebuia să o țină cu orice preț.

Tatăl lui Shikamaru, Shikaku, fusese numit principalul strateg al Alianței în timpul războiului. Când Obito a folosit puterea bestiei cu Zece-Cozi pentru a lovi Sediul Alianței, Shikaku a murit, împreună cu tatăl lui Ino, Inoichi.

Chiar și acum cuvintele lui Shikaku și ale lui Inoichi îi răsunau în cap.

„Suntem mereu cu voi. Nu uitați niciodată asta!"

Să devină o persoană la fel ca tatăl său era o promisiune pe care i-a făcut-o omului care a făcut posibilă apariția sa.

Și apoi mai era și...

Naruto.

Sincer din cale-afară, eroul shinobilor care credea cu toată inima că va deveni Hokage, care nu s-a îndoit nici măcar pentru o secundă de asta...

În timpul luptei cu Zece-Cozi, Shikamaru se afla în pragul morții. În timp ce Sakura încerca să-l vindece, Shikamaru a avut acest gând: „Nimeni nu este mai potrivit să-i fie consilier decât mine!" Dacă Naruto devenea Hokage, atunci Shikamaru devenea mâna lui dreaptă. Era visul lui.

Avea atâtea obligații încât nici nu voia să le numere. Nu era nicio greșeală, era aceeași forță care îl tot împingea înainte. Era bine să fii indispensabil și ar fi trebuit să fie recunoscător pentru opinia tuturor despre el. Chiar ar fi trebuit să fie recunoscător, dar...

Era atât de obosit uneori.

Adevăratul Shikamaru nu era persoana pe care o credeau toți. Adevăratul Shikamaru era un bărbat care considera că totul este problematic, care își dorea o viață obișnuită. Tipul de bărbat care putea fii găsit peste tot. Cu cât așteptările celor din jur creșteau, cu atât voia mai mult să fugă. Acesta era adevărul din spatele lui Shikamaru Nara.

În trecut, toți camarazii săi îi înțelegeau plângerile și cât de mult nu voia să aibă performanțe.

De când au început să nu-l mai înțeleagă?

De când a încetat el să mai numească lucrurile problematice?

Logic, ambele lucruri s-au întâmplat în același timp.

„Dar când au început...?"

În timp ce privea la nori, Shikamaru s-a încruntat. Se concentra atât de mult încât abia dacă mai vedea puțin. Un singur șoim i-a trecut prin fața ochilor. Șoimul zbura spre vest, unde părți ale cerului erau colorate într-o nuanță de roz datorită apusului. Și-a întins aripile și a început să zboare în cerc. Shikamaru se afla chiar în centrul acestui cerc. Nu, corect ar fi să se spună că șoimul încercuia Reședința Hokagelui. Shikamaru nu s-a ridicat încet. A sărit direct în picioare.

Mintea sa, care se avântase în adâncuri ca într-o mare, acum se iuțea, iar ochii săi erau fixați pe șoim.

Negru ca noaptea...

Șoimul era atât de negru încât părea pictat cu cerneală.

Nu, chiar era un șoim pictat cu cerneală.

Tehnica lui Sai.

Sai era un tip care s-a alăturat lui Naruto și Sakurei în Echipa 7, înlocuindu-l pe Sasuke. Specialitatea sa era desenarea animalelor cu cerneală cărora le dădea viață. Șoimul care zbura pe deasupra lui Shikamaru era cu siguranță un desen de-al lui Sai.

„A venit într-un final..." Șoimul a început să coboare. Shikamaru a fugit către scările de pe care putea coborî de pe acoperiș. Scările duceau la biroul Hokagelui, care era destinația șoimului.

În momentul în care Shikamaru a ajuns la baza scărilor, șoimul a dispărut în spatele Reședinței Hokagelui ca o umbră care trece pe fața unei persoane.

A deschis ușa biroului fără să ciocănească.

„Oh, Shikamaru." Era Kakashi cel care a vorbit. Stătea în spatele unui birou plin cu cărți și documente și citea un pergament.

„Șoimul lui Sai tocmai a...?"

„Așa e." Kakashi a întors pergamentul către Shikamaru pentru ca acesta să-l citească. Propozițiile scrise dezordonat pe hârtia albă a pergamentului apăreau și dipăreau din fața ochilor săi. Părea să fie un mesaj scris în grabă.

„Situația pare să fie și mai gravă decât am crezut."

Privirea lui Kakashi a întâlnit-o pe a lui Shikamaru în timp ce vorbea, era o privire sumbră pe care Shikamaru nu voia să o vadă. Chiar și modul vag de a vorbi al Hokagelui a fost înlocuit de un ton sumbru. Întreaga atitudine a lui Kakashi îi dădea un sentiment neplăcut. Ochii lui Shikamaru s-au întors la scrisul din pergament. În timp ce o mare parte din mesaj era scris mic și delicat cu o pensulă, ultima propoziție ieșea în evidență, literele fiind îngroșate:

„Nu mai știu cine sunt."