White Demon

Prolog

-Mamă, tată, nu, spuneți-mi vă rog că visez! E doar un coșmar, nu-i așa?

Mă uitam la aparatele de lângă paturile părinților mei cu lacrimi în ochi... Nu poate să fie adevărat...

-Domnișoară, ne pare rău, dar e prea târziu... Au murit! Spune unul din doctorii de față
-Ce fel de doctori sunteți voi? De ce nu i-ați ajutat cu nimic?!
-Noi am făcut tot ce ne-a fost cu putinţă, ne pare rău.

Toți pleacă, lăsându-mă singură în camera aceasta rece și de o culoare alb închisă, de spital, singură... Ar trebui să mă obișnuiesc cu sentimentul de singurătate, pentru că așa mă voi simții și de acum înainte.

Mă apropii cu pași mărunți spre un pat liber, mă așez și las lacrimile să îmi inunde iarăși fața.

-Bună. Eu sunt Derek!
-Poftim?

Îmi ridic capul, încă vedeam în ceață din cauza plânsului, clipesc și apoi dau de doi ochi albaștrii... Era un băiat brunet, înalt și cred că merge la sală, deoarece are un corp atât de perfect. Stai, ce tocmai am zis?!

-Sunt Derek, Derek Smith, pe tine cum te cheamă?
-Alexandra Ursu. (Chiar nu m-am putut abține😂)
-Și Alexandra, de ce o fată atât de frumoasă ca tine stă pe un pat de spital plângând?

Simt obraji cum îni ardeau, primul lucru drăguț spus de cineva despre mine în ultimul timp...

-Părinții mei au fost înjunghiați de un criminal, poliția i-a găsit pe podeaua din casă zăcând, eu în tot timpul acesta am fost la liceu, când am auzit că sunt internați in spital, am venit cât de repede am putut, dar ei deja muriseră. Spun chinuindu-mă să nu mai plâng

Derek se așează lângă mine și mă îmbrățișează strâns.

-Shht, nu are rost să plângi, lacrimile nu-ți vor aduce părinții înapoi!

Avea dreptate, trebuia să încerc să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic, trebuia să mă obișnuiesc cu noua eu, o Alexandra singură și tristă.

-Unde locuiești? Te duc eu până acolo. Se oferă Derek
-Nu vreau să mă întorc acolo...
-Atunci hai la mine! Spuse Derek ridicându-se și dându-mi mâna să mă ridic
-Mai bine acasa la mine, mersi...
-Cum preferi tu, haide.

Ieșim în parcarea spitalului și mergem spre un BMW de culoare neagră.
Derek se așează pe capota mașinii, își depărtează brațele de corp și spune:

-Îți place ce vezi?

Mă abțin să nu râd și intru în mașină urmata de Derek.

Dupa un drum în care am vorbit mult, am mai aflat și câte ceva despre el: Este din New York, are 20 de ani, deci doar cu 2 ani mai mare ca mine, are un frate care a fugit cu circul din cauza părinților violenți și cam atât, am părăsit mașina și mi-am luat la revedere de la Derek.

Atenția mea cade pe un bilețel agățat de ușa casei mele "Tu urmezi, drăguțo! Poate era mai bine dacă acceptai să stai la amicul tău. "

Scap bietul pe jos și dau să fug pe stradă, proastă mișcare...

********************************