-Alexandra,stai! Spune Andrei gâfâind, punându-și mâinile pe genunchi, obosit -Păi oricum mă opream, nu știu pe unde sâ merg de aici. -Ok. Știu că de abia aștepți să îl vezi pe Derek, dar ai putea, te rog, să nu mai alergi așa rapid?! Nu suntem la maraton. -Ce? Pff, eu doar vreau ca Derek să mă lase în pace cât mai repede! -Sigur, cum zici tu.
Dă dinsprâncene și știu la ce se gândește, așa că în mai puțin de 2 secunde, palma mea face contact cu minunatul și golul său cap.
-Acum, pe unde o luăm? -Pe unde te ghidează inima. -Poftim? Ce ghicitoare tembelă mai e și asta?! -Nu e nici o ghicitoare, ți-am spus că e dificil să ajungem în PARADIS. -Chiar, ce e acest loc mai exact? -L-am putea compara cu un loc imaginar, e cam același lucru... -What?! -Tu doar închide ochii și imaginează-ți locul perfect pentru tine!
Fac exact ce îmi spune, apoi el îmi întinde în mână ceva pufos, iar când deschid ochii văd că e...
-O veveriță? Ce să fac eu cu o veveriță?! -Shhht, concentrează-te, Alexandra! -Ok.
Îmi închid din nou ochii și-mi imaginez locul meu preferat din copilărie, cu leagane și prietenii mei alături de părinți. Brusc îmi dau lacrimile...
-I-am pierdut, i-am pierdut pe toți! Țip eu și dau drumul veveriței -Alexandra, Alexandra ești bine?
Îmi ridic fața și-l văd pe Derek.
-Derek, ce naiba cauți tu aici? -Ăăă...surpriză?! -Ce surpriză, tu doar te-ai amuzat pe seama mea, nici măcar nu ai dispărut, nu? -Nu... -Du-te dracu', Derek, chiar mă îngrijorasem pentru tine! -Frate, ți-am zis câ nu e o idee bună! Intervine Andrei -Și ce-ai fi vrut? Să-mi cer un banal scuze? Nu sunt genul, știi bine. Uite, Alexandra, ideea e că am pornit-o cu stângul, dar vreau să-mi cer sicer scuze, să uităm toate certurile din trecut și poate să fim prieteni... -Wow...serios? Și cu răzbunarea cum rămâne? -Am aflat că părinţii mei și-au înscenat moartea, doar au vrut să plece cât mai departe, dar fără să suspecteze cineva, urmau să intre în închisoare, dar au preferat să fugă de consecințe...să fugă de mine. -Îmi pare rău! Spun luându-l în brațe
La început rămâne stană de piatră, dar apoi îmi răspunde îmbrăţişării.
-Deci, ce spui, prieteni?
Stau puțin să procesez cele auzite, apoi mă trezesc vorbind:
-Prieteni!
De data aceasta Derek sare pe mine, îmbrățișându-mă, ajutat de Andrei, care mai că mă dădeau jos.
-Vreți să mergem la KFC? Mor de foame. Spune Derek și noi îl aprobăm -Îi putem lua cu noi și pe Andreea, Vlad și Max? -Pe sora ta da, dar pe fițoșii ăia doi, mă îndoiesc. -Derek, sunt chiar foarte de treabă, hai, o să ne distrăm! -Bine...dacă zici tu. -Bun, o sun eu pe Andreea.
-Alexandra, am puțină treabă, ce vrei? -Ia-o mai ușor, soro, de ce ești așa ocupată? -Tu ce crezi? -Ă...nu știu, faceți tu și Vlad ceva? V-am întrerupt? -Ok, proastă alegere că te-am întrebat, nu o să-ți mai subestimez creierul ăla nebun! -Ce să faci, doar suntem rude...vii la KFC? -Normal, du-te tu înainte, ajung și eu într-o oră acolo. - I-ai și pe Vlad și Max cu tine. -Ok, trebuie să închid, pa! -Pa!
- Deci, mergem? -Da.
Am ajuns la KFC și ne-am comandat fiecare ceva, apoi ne-am așezat la o masă, până au venit Vlad, Andreea și Max. Am vorbit și spre surprinderea mea, Andreea s-a înțeles destul de bine cu Derek, la fel și Vlad, cât despre mine, Andrei și Max...plictiseala își făcea simțită prezența.
-Care vine la un meci de baschet? Eu m-am plictisit! Spune Max -Vin eu! -Tu? Dar ești fată! -Și ce dacă? Chiar dacă sunt fată, asta nu înseamnă că mă poți bate. -Punem pariu? -Da! -Asta nu o să iasă prea bine! O aud vorbind și pe Andreea -O să fie un meci pe echipe, fete contra băieți, ce ziceți? -Sigur, pune-mă pe mine de 1.60 și ceva să joc baschet! -Iubito, eu aș vrea să joc. -Nu-mi pasă, eu nu joc. Zice Andreea -Bine, surioară, nu e problemă, mai joacă cineva? -Joc și eu cu Derek.
Max se ridică de la masă, mă prinde de mână și mă trage după el până pe un teren de baschet din apropiere.
-Chiar era necesar? Râd eu -Da. Vreau să-ți arăt că te pot bate, pe cine vrei în echipă? Pentru că suntem 5, tu o sa ai doi coechipieri. -Nici vorbă, vreau să fie un meci corect! -Ies eu, oricum Andreea e cam supărată că am lăsat-o singură. -Bine, Vlad, jucăm doar noi. -Deci, cu cine vrei în echipă, Alexandra? -Hmm...nu știu, cu oricine vrea. -Joc eu cu tine! Spune Andrei și-mi aruncă un tricou -De unde le-ai luat? -De la liceu, sunt căpitanul echipei de baschet. -Bun venit în echipă, domnule căpitan!
Zâmbesc știind că nu avem cum să pierdem, mă duc pe o bancă și îmbrac tricoul, apoi mă întorc pe teren, băieții stând cu gurile căscate, uitându-se la cum eram îmbrăcată:
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-Ce? Am ceva pe tricou? -Nu...doar că...arăți bine!
Când aud afirmația lui Max mă înroșesc înstantaneu, apoi îl văd pe Derek uitându-se supărat la noi.
-Derek, frate, ai pățit ceva? -Nu am nimic, Andrei. Putem să jucăm acum?
Jocul începe și eu cu Andrei conduceam la o diferență de 6 puncte. Îl văd pe Max cum se apropie cu viteză spre mine și în câteva secunde, mingea de baschet mă lovește fix în cap și cad, lovindu-mă de ceva din metal...astea sunt singurele lucruri pe care mi le-aduc aminte pentru că un nor negru se pune în fața ochilor mei și nu mai pot vedea nimic, doar pe cineva care-mi striga numele, probabil sora mea.
