White Demon

Capitolul 6

-Off... Chiar trebuie să asist și eu la asta?Nu suport să văd oamenii așa...
-Cum așa?

Îl întreb eu curioasă pe Alex...adică Andrei.

-Tu să taci, Andrei, ești prietenul meu cel mai bun, deci și tu ești implicat în asta! Tună Derek nervos și puțin trist?!
-Ascultă, Alexandra... Tu știi cine sunt... Adică au fost părinții tăi, cu ce s-au ocupat?
-Știu că tata era măcelar și mama mai trecea din când în când să-l ajute. Dar ce legătură are?
-Evident!

Pufnește, expirând zgomotos tot aerul ce îl ținuse până acum în el

-Ai de gând să mă lamuresți odată și pe mine?
-Părinții tăi te-au mințit, ei erau niște criminali care aveau o mafie cunoscută în lume, nu-ți dădea de bănuit câteodată când ei stăteau mult la măcelărie, dar mult prea mult? Ei, bine, tu ai vrut să știi adevărul și ai dreptul de-al știi... Părinții tăi mi-au omorât părinții mei, mi-au omorât sora... Darcy era doar o minciună, pijamalele pe care ți le-am dat în noapte aia i-au aparținut ei, Darcy e o fată, care avea nevoie de bani, așa că a fost chiar foarte dispusă să joace puțin teatru, trebuia să devină cea mai bună prietenă a ta, dar idiotul de Andrei a stricat totul, mă rog, amândoi, când s-au certat. Cât despre Andrei, el e prietenul, nu fratele meu.
-Dar...De ce i-ai pus să joace atâta teatru?
-Pentru că îți vreau moartea! Vreau să te distrug pe interior, apoi la propriu. Exact cum au făcut și părinții tăi cu ai mei!
-C-cum adi-adică?  Mă bâlbâiam eu
-Părinții tăi și părinții mei erau cei mai buni prieteni, tata conducea mafia din care făceau parte și părinții tăi...dar lor nu le-a fost de ajuns când tata i-a lăsat să conducă îmreună mafia, au vrut mai mult. Părinții tăi mi-au ucis fără milă părinții mei! I-am promis ceva tatei în seara crimei, că o să-l răzbun...și asta am făcut, ți-am ucis părinții și acum urmezi tu, dragă domnișoară Ursu!

Vorbea pe un ton badjocoritor și ironic, se uita cu venin la mine...În timp ce eu încercam să-mi stăpânesc lacrimile. Totul a fost o minciună? Asta făceau defapt părinții mei? Ei au omorât familia Smith? Adică, o parte din ea... Derek mi-a ucis părinții? Ba mai mult, el o să...o să mă omoare!

-Stai departe de mine, Derek!
-Oh, prințesă, tu nu ai auzit? O să te omor!

Scoate un pistol dintr-un rucsac negru și când e gata să apese pe trăgaci, Andrei îi zmulge pistolul din mână.

-Gata, până aici! Nu am de gând să văd cum omori o biată fată din cauza părinților ei, ea nu are nici o vină, frate?
-Ești prost dacă tu crezi că nu m-ă voi răzbuna!
-Nu crezi ca ai făcut destul? I-ai ucis părinții, Derek!
-Și ei i-au ucis pe ai mei, deci...
-Nici un deci! Tu nu vezi? Răutatea a pus stăpânire pe tine. Ce a fost în trecut, puf...dispare! Tu nu erai așa, Derek, tatăl tău te-a acaparat, te-a obligat să devii ce a fost el!
-Să nu mai pomenești nicodată de tata!

Derek îl prinsăse de guler pe Andrei, dar acesta îi îndepărtaza rapid mâinile și iese din mașină, urmat de Derek.

-Nu s-a terminat aici! Bucură-te de viață cât o mai ai.  Șopti el apoi începu să alerge, în intenţia de a-și prinde din urmă prietenul.

Ies și eu din mașină și imediat o zăresc pe Andreea și alerg spre ea, luând-o în brațe.

-Nu pot să cred, surioară chiar tu ești?
-Da!  Chiţăi eu fericită și o stâng mai tare în brațe
-Doamne, ce te-ai schimbat, aproape nu te-am mai recunoscut! Mi-a fost atât de dor de tine.
-De când ești tu așa sentimentalistă?
-Știu, nu?!

Începem amândouă să râdem și ea mă ghidează spre un restaurant.

-Păi, presupun că e vina iubitului meu.  Spune Andreea mai mult încântată
-Tu ai iubit?
-Ligic. Și o să-l cunoști mânine, trebuie să vezi ce face, adică facem!
-Ce?
-Eee, rămâne surpriză.
-Dar până mâine eu unde stau?
-Presupun că nu vrei să stai la el, deci, ne mutăm împreună?
-Sigur că da!
-Bun...și dacă tot am deschis capitolul iubiți, e vr'un băiat care ți-a furat minţile, hm? Hm?
-Mai de grabă care vrea să-mi omoare mințile!
-Ce vrei să spui?
-Păi, uite ce s-a întplat cât ai lipsit tu...  ~și i-am povestit totul~
-Doamne, Alexandra, e îngrozitor!
-Da...deci mergem acasă ls tine? Nu prea aș vrea să mai stau pe aici, ştiindu-l prind apropiere!
-Ai dreptate, haide!

-Asta e mașina mea!  Spune arătând spre un Ferarri roșul
-Vreau și eu o mașină! Protestez eu
-Și ce vrei, să-ți cumpăr eu?!
-Da!
-N-ai să vezi! Acum urcă.

Am urcat în mașină și am pornit la drum, în scurt timp ajungând la casa Andreei.

Era una simplă, mare și albă. Destul de bună...

-Am făcut niște cumpărături în oraș, mă ajuți să le car în casă?
-Off, bine.
-Mersi, ești cea mai tare!

Aeasta pleacă în casă...desigur, ajutat la ea înseamnă să car totul, o să avem noi ceva de discutat cu privire la asta, surioară!

Trântesc cumpărăturile pe masa din bucătărie și cercetez casa, observând niște scări, pe care decid să le urc.

-Andreea? Ești aici?
-Ultima uşă, pe stânga!
-Surioară, cât de mult vrei să...

Dar nu apuc să termin propoziția pentru că, exact ca la comandă, îmi pun uimită mâna la gură.

-Asta e de acum noua ta cameră, Alexandra!

Era o cameră mov, mult mai frumoasă ca cea din casa lui Derek din România.

-Tu chiar mă cunoști! E...minunată!
-Hei, dacă nu-mi cunosc eu sora, atunci cine?
-Mersi!
-Eu te las, mă duc să fac ceva de mâncare.
-Adica iar o să incendiezi casa?  Spun râzând
-Asta a fost o singură dată, mai de mult!
-Odată, demult, pe vremuri... Vremuri care s-ar putea întoarce?
-Gata cu glumele, chiar îmi e foame!
-Bine, îmi faci și mie ceva?
-Nu!  Spune chicotind
-Hai, te rog... Doar nu-ți lași propria soră să moară de foame, nu?
-Bine, bine, voi face ceva de mâncare pentru amândouă!
-Te iubesc!
-Știu.  Spune trântind ușa cu un zâmbet pe față

********************************