Doctorul ce nu-mi lasă inima să bată... VOLUMUL I

Capitolul XIV

   Nu, nu îți voi spune cum mă simt... vei profita de asta. Ştii deja esențialul. Ştii deja că tu îmi manevrezi întregul destin, că tu eşti maiestrul păpuşar, iar eu marioneta ta . Ştii că orice mişcare de a ta îmi poate schimba destinul, că de fapt ... eu sunt o străină în propriul destin!
   *
   Văd în ceață. Capul mă doare îngrozitor, iar mâinile mi le simt amorțite. Stau strâns legate una de alta. Se pare că au fost destul de isteți. Realizez că mişcarea prin care îmi deschid ochii nu e cea mai bună idee, aşa că îi închid pe loc.
     - Păpuşă, te-ai trezit. Stai calmă, mai e puțin până la sediu?
    - De ce m-ați răpit?
    - Oridinele şefului, dulceață. - spune ală voce, probabil bărbatul  ce conducea autovehiculul.
    - Cine e şeful vostru?
    - Vei afla imediat. Cred că mai poți aştepta 20 de  minute, nu? Nu uita, curiosul moare repede. - râde în hohote.
   - Sunt şanse de 50% să mor oricum, chiar credeți că-mi pasă?
   - Avea dreptate şefu' , are tupeu mult. Păpuşă, când dormeai îmi plăceai mai mult.
   Îmi închid ochii pentru două secunde şi inspir aerul extrem de rece. Aburul ce îmi părăseşte buzele îmi aminteşte de vremea când fumam. Când îmi era dor de Alexander. Situația nu e cu mult schimbată, îmi e la fel de dor de el, doar că acum simt durere fizică. Ce-a fost în capul meu să îi zic toate alea? Privesc prin geamul fumuriu al portbagajului şi zăresc cât de cât luna. La fel de frumoasă, la fel de rece. Niciodată nu va putea fi înlocuită de vreo stea, ea e regina. Lovesc accidental peste o sticlă care se sparge din cauza unei frâne bruşte.
    - De ce mama naibii nu pun ăştia nişte semne cu " Atenție Căprioare"?
   - Condu şi taci, mai ai de mers 10 minute, nu te mai plânge atât!
   10 minute până voi muri. Gândeşte rapid Lena! Sticla, sticla s-a spart! Înseamnă că pot rupe frânghia ce îmi leagă mâinile şi picioarele. Dacă aş ajunge...
   Mă străduiesc să iau sticla şi în cele din urmă reuşesc să rup şi frânghia. Motorul maşinii s-a oprit. Prima portieră se aude cum se deschide după care se închide zgomotos. Îmi bate inima gata, gata să-mi sară din piept. Inspiră, expiră! Deschide uşa portbagajului. Poți să o faci, Lena!
    Îi dau un picior fix în față, după care un genunghi în burtă. Vine şi cel care conducea maşina, dar din nefericire pentru el, are aceeaşi soartă. Îi caut rapid cheile în buzunare. Le găsesc . Se îndreaptă spre mine încă 3 bărbați inarmați cu rosete şi pistoale. Urc în dubiță rapid şi reuşesc să pornesc mororul. Pe unul dintre cei 3 l-am luat pe capotă. Cine l-a pus să stea în fața unei nebune? Nu te pierde Lena, nu te pierde, încă puțin! Au mai rămas 5 metrii până la ieşirea din curtea unei fabricii de metal părăsite cred...
     Libertateeeee! Ce? Nu! Un glonț a ajuns direct în cauciucul maşinii. Am oprit motorul. O să lupt fără arme dacă e nevoie! Am vrut să ies din maşină, dar un bărbat deja era cu pistolul ațintit asupra mea. L-am văzut în oglindă. Aşteaptă să ies. Să-i fac o surpriză! Îl lovesc direct cu uşa în față şi îi iau arma. Îl țintesc fără milă în picior şi realizez că nu trebuie să fug prea tare până la poarta mare şi metalică. Când întorc privirea în spate, țeava unui pistol îmi stă lipită de frunte. Măresc ochii vizibil când realizez că persoana care vrea să-mi zboare creierii e chiar... Elizabeth.
    - O ultimă dorință?
    - Asta e o glumă? Şi pe tine te-au răpit? 
    - Eu i-am plătit să te răpească, prostuțo!
    - De ce ai face asta? - fac pe proasta, prelungesc timpul de supraviețuire.
   - De ce nu? Mi-ai luat tot ce mi-am dorit vrodată! Şansa de a intra prima la Medicină, şansa de a fii cea mai bună din Facultate, de al avea pe Dr. Pregnon... ai idee de cât timp îl plac?
    - Ok, hai să lămurim! Eu nu am vrut la Medicină, m-au obligat părinții, iar dacă nu făceam față m-ar fi dezmoştenit, înțelegi? Cât despre Profu' , stai calmă! Nu am nici o legătură cu el!
   - Ai fost acasă la el! Cum mă poți minți în față, jigodie?
   Îmi întorc capul în altă direcție ca să evit contactul vizual, asta o enervează cel mai rău, din câte observ.
   - Elizabeth, nu e ceea ce crezi tu! Eu şi el nu suntem împreună, doar prieteni, ăăăm, prieteni de familie.
    - Vreau să stabiliți un alt tip de relație, ce zici de... moartă-îndoliat?
   - Crezi că o să rezolvi ceva dacă mă omori? El tot nu te va plăcea, dar în schimb te va urî toată viața lui şi va face tor posibilul să te distrugă!
   - Ai vorbit destul!
   - La fel şi tu! - aud din spate o voce groasă şi mult prea cunoscută!
    Mi-am întors privirea, iar Alexander era acolo! Doamne, m-a găsit! O loveşte în tâmplă pe Elizabeth şi mă priveşte în ochiii ce se poate citi cu uşurință teama.
    - Hai acasă, iubito!