Doctorul ce nu-mi lasă inima să bată... VOLUMUL I

Capitolul XV

   Atât de multă frumusețe. Atât de mult curaj. Dar... atât de multă răutate, atât de multă durere. Eşti un paradox, un paradox ce mă face să fiu para... paranormală în preajma ta ...
   *
    - Alexander! Dumnezeule! Nu ştii cât de mult mă bucur să te văd!
    Ne îmbrățişăm călduros, după care ne urcăm în maşină. Nu sunt în stare să-l întreb nimic. Opreşte maşina în fața casei sale. Probabil mama o să mă omoare, dar chiar nu-mi pasă! Am nevoie de odihnă, sunt prea obosită!
.
.
.
     Nu ştiu cum de am reuşit să adorm atât de bine, după toate cele întâmplate. Probabil pentru că am făcut un duş fierbinte şi Alexander m-a ținut în brațe toată noaptea. Că tot veni vorba de el, de ce nu e în pat? Mă trezesc şi mă asigur că nu a fost doar un vis frumos. Mă ridic şi mă duc să-l caut. Nu e nicăieri. Îmi amintesc că are un balcon micuț pe partea cealaltă a vilei. Era acolo. Fuma încontinuu cu mâinile rezemate de balustradă. Pe jos observ cel puțin zece chiştoace . Mă îndrept tip-til spre el . Îl iau uşor în brațe şi profit de faptul că este la bustul gol, aşternând săruturi mici şi delicate pe coloana sa vertebrală.
    - Nu mă atinge, nu ai idee cât de supărat pot fi pe tine în momentul ăsta! - zice asta în timp ce scoate fumul înecăcios pe nas, sporind efectul de teamă.
    Îmi îndepărtez mâinile şi îl privesc tristă. Oare atât de rău l-a durut când am zis că nu suntem împreună?
   - Cum ai putut să-mi face aşa ceva, Lena? Cum ai putut să fugi de acasă? Ai idee ce se putea întâmpla dacă nu îți puneam un dispozitiv GPS în  cercel? Ai idee cum mă simțeam dacă mureai tu? Ai idee cum ajungeam fără tine?
   De aia a vrut să dorm cu el când a fost la mine, ca să mă urmărească în permanență. Dacă nu am fi fost în situația asta, cu siguranță ar fi ieşit un scandal monstruos. Se întoarce cu fața la mine şi mă priveşte cu ochii săi albaştrii trişti. Nu rezist şi îmi îndrept privirea în altă parte. Îşi plasează mâna în scobitura gâtului meu, degetul său mare mişcându-se lent pe buza mea inferioară. Contactul "ochii căprui- ochii albaştrii, ochii albaştrii-ochii căprui" îmi face inima să bubuie. Distruge contactul vizual şi îşi plasează privirea pe buzele mele. Nu îmi cere nici o permisiune, dar se apropie încet. O senzație de deja-vu îmi face corpul să vibreze.
    Nu-mi pasă de mama, nu-mi pasă de Elizabeth, nu-mi pasă de nimeni şi pentru prima oară în viața mea îmi doresc ca cineva să mă sărute. Se pare că şi el gândeşte la fel. Îşi lipeşte buzele sale cărnoase şi umede delicat  de ale mele şi simt că o totul din jurul meu explodează. Aroma țigărilor şi a gumei mentolate îmi invadează gura. Doar eu şi el. A doua mână şi-o plasează pe şoldul meu, iar mă gândesc să nu mai stau ca o statuie şi să-i ating încet abdomenul. Doamne, până şi corpul lui e perfect. Ce-a văzut la mine? Sunt o pitică slăbuță cu trăsături obişnuite. Vreau să mă îndepărtez, dar el nu mă lasă şi mă trage mai aproape de el.  Se opreşte dintrodată şi mă priveşte uimit.
    - Noi...ne-am...?
   Zâmbesc şi dau afirmativ din cap, iar el îmi mai oferă încă 3 pupici. Unul pe frunte, unul pe năsuc şi unul cast pe buze.
    - Să nu mai pleci niciodată, ai înțeles? Să nu mă mai laşi să te pierd! Eu te vreau pe tine, Lena, te vreau pe tine!
    A spus că mă vrea pe mine? Cu greu reuşesc să-mi păstrez echilibrul în acest momemt. Nu-i pasă de alta, lui îi pasă de mine...
   - De ce pe mine?
   - Mă gândeam că vei pune întrebarea asta. Lena, eşti tot ce mi-am dorit! Cea mai deşteaptă din promoția ta, cea mai enervantă şi cea mai ambițioasă fată pe care am cunoscut-o vrodată! Eşti singura care atunci când m-a văzut nu a reacționat ca celelate, nu eşti materialistă şi poate o să-mi iau o palmă pentru asta, dar eşti singura al cărei aspect fizic m-a cucerit!
    Zâmbesc cu gura până la urechi, iar el mă ia în brațe şi îmi mângâie duios părul. Am nevoie de asta, am nevoie de el. Ne mai sărutăm în continuare de câteva ori. Nu vreau să mă opresc, dar telefonul său sună încontinuu. Spre marea mea uimire îl închide.
    - Dacă era o urgență?
    - Tu eşti singura mea prioritate acum! - zâmbeşte şi mă ia pe sus!
    - Alexandeeeer, dă-mi drumul!
    - Nu mă poți obliga.
  Mergem până în bucătărie în aceeaşi poziție. El hotărăşte totuşi să se ducă sus să îşi ia un tricou pe el. Soneria mă ia prin surprindere şi îmi distrage atenția de la frumoasa privelişte. Mă duc rapid la uşa şi privesc pe  vizor pentru a afla cine este musafirul ce ne perturbă liniştea. Cum naiba a ajuns aici?  Alexander coboară scările grăbit.
     - E mama, ce facem?
     - Vino după mine!
  Mă ascund într-un dulap din hol, iar doctorul deschide rapid uşa. Mama intră furioasă şi țipetele ei mă derutează!
   - Unde e? Zi-mi imediat unde e!
   - Bună ziua! Despre ce anume vorbiți?
   - Nu face pe politicosul, Alexander! Unde e Lena?
    - Lena? De ce ar fi Lena la mine?
    - Nu ştii că a fugit de acasă?
    - A făcut ce????
    - Dumnezeule, deci nu e la tine!
    - Luați loc, ce s-a întâmplat?
    - Ne-am certat şi a fugit. Cine ştie pe unde e acum?
   - Avea duşmani?
   - Nu ştiu... nu-i place să vorbească despre viața sa personală!
     Mama începe să plângă, iar bărbatul cu trup de zeu îi promite că va face tot posibilul să mă găsescă şi să o țină la curent. Femeia ce mi-a dat viață, pleacă. Uşa dulapului se deschide şi Alexander mă trage în brațele sale.
     - Pungaşă mică, vino aici!