Doctorul ce nu-mi lasă inima să bată... VOLUMUL I

Capitolul XIII

   Unde eşti? Pluteşti în neant? Unde mergem? Stai, opreşte-te! Am obosit să alerg după tine! Nu mai fugi! Hai să fim fericiți şi să zâmbim! Dragule, acolo e tristețea, hai să ne întoarcem ! Nu vrei? Atunci ține-mă de mână, vom trece împreună prin orice, mă voi ține de promisiune !
   *
    Nu ştiu ce să mai cred. Mă aşez pe aşternuturile moi ale patului. Simt cum îmi arde pielea din zona gâtului, pielea unde şi-a lipit buzele. Simt cum îmi pulsează sângele în vene. Oare sunt blestemată să îl plac? Ce blestem mai e şi ăsta? El vrea doar să profite! Nu înțeleg de ce o studentă de anul I , când el are atât de multe femei la picioare? De ce? De ce să-mi frângă inima? De ce să-mi distrugă sufletul?
     Oftez tristă şi îmi închid ochii. Mama intră în camera mea trântind uşa zgomotos. Deschid speriată ochii şi mă ridic din instinct.
    - Lena, spune-mi ce ai căutat la Dr. Preston acasă?
    - Îmi era rău şi m-a dus acasă la el.
    - Oh, nu mai spune! Mai nou şi-a deschis şi cabinet privat,ha?
   - Mamă...
    - Lena, ce treabă ai tu cu el?
    - Nu am nici o treabă, mamă! 
    -Ah, da? Şi astea ce sunt?
   Îmi trânteşte nervoasă ultimele ziare cu pagina în care eram în fața casei sale. La naiba! Ăştia n-au altceva de făcut? Simt cum o să izbucnesc în plâns. Simt cum voi ceda sub presiunea emoțiilor. O să pierd acest joc . Mama începe să țipe. Îmi bruiază gândirea. Simt că o să-mi pierd ori cunoştința ori cumpătul. Sunt între ciocan şi nicovală. Mama ridică tonul şi mai mult. Oftez. Nu mai suport, îmi pare rău, mi-am ales conştiința.
    - Ieşi afară din camera mea! Nu ți-ar fi ruşine să îmi faci morală când tu ai plecat cu tata in L.A. şi m-ai lăsat ca o fraieră să-i prezint casă? Ştii că era să mor şi că Alexander mi-a salvat viața? Ştii că era să mor înecată? Ştii  că era să fiu închisă? NU ŞTII! Tu ştii doar ce vrei tu! Lasă-mă cu toate predicile tale de 2 lei! - spun asta şi-i trântesc uşa în nas. Încui rapid cu cheia şi-mi caut  ceva de îmbrăcat cât timp ea loveşte în mod repetat cu pumnii în usă. Degeaba, oricum nu-i voi deschide. Nu mai pot să îi las să-şi bată joc de mine! Am nevoie să iau o gură de aer şi să mă calmez. Vreau să fiu singură!
   Am sărit pe fereastră şi am început să alerg cât de repede am putut. Unde? Nu ştiu. Undeva unde nimeni să nu mai țipe. Alexander țipă, mama țipă, tot universul țipă. Mai am puțin şi o să încep şi eu să țip. Mă opresc obosită şi îmi dau seama că am alergat prea mult. Un kilometru e mult prea mult. Mai merg încă 300 de m. Mă opresc. Mă aşez la marginea străzii şi încep să plâng. Dumnezeule, plâng în hohote. Am o viață mizerabilă. Şi ce e mai rău, nimeni nu mă poate ajuta. Au trecut deja 30 de minute de când plâng. E de ajuns. A început o ploaie torențială. Şi cerul plânge. Bietul de el. Mă ridic în picioare şi hotărăsc totuşi să plec acasă. Nu pot să stau pe străzi toată noaptea. Ai mei probabil mă caută, cine ştie ce cred mai cred acum...
    Am mers 25 de metrii, dar mă opresc din cauza farurilor puternice ce îmi scad vizibilitatea. Nu era de ajuns că ploua. Maşina a pus o frână bruscă . Probabil e mama, oh, Dumnezeule, câtă morală mă aşteaptă. Îmi dau ochii peste cap, mulțumită că măcar nu mă vede. Din maşină văd ieşind două siluete care nu seamănă cu ale părinților mei. O Doamne, sunt nişte traficanți sau ceva! Alerg unde văd cu ochii, iar ei mă urmează orbeşte. Ei au urcat în maşină, eu am doar picioarele. O idee binecuvântată îmi acaparează mintea şi o iau prin pădure . Câştig teren. Caut cu disperare telefonul şi îmi amintesc brust unde l-am lăsat : pe pat.
    Un foc de armă asurzitor îmi face corpul să tremure. Bineînteles, au arme, dar de ce mă urmăresc? De unde ştiau că sunt acolo? Poate doar m-au văzut şi căutau o victimă slabă de îngeri. Alunec pe noroiul format. La naiba, trebuie să mă ridic! Reuşesc, dar simt o mână ce mă apucă strâns! Mă zbat fără rost, ei au câştigat. Vreau să țip, dar o mână îmi astupă gura. Țip din toți rărunchii, degeaba.
     Primesc o lovitură puternică în zona tâmplei. Probabil m-a lovit cu arma. Un lichid cald mi se scurge pe obraz. Pleoapele obosite cad sub greutatea durerii. Nu am mai putut lupta, corpul mi-e prea obosit.
                      Îmi pare rău !
                                ...