Vraja

Nimic nu e întâmplător

@Viața... un dar, un joc, sau cel mai încâlcit fir pe care l-a cunoscut omenirea. Acest fir se încurcă cu alte fire care, la rândul lor, se împletesc cu altele formând un ghem întortochiat și încurcat pe care nimeni nu se încumetă să-l dezlege. Și acum mă refer strict la ceea ce observasem în ultimele săptămâni la școală, prin oraș, acasă sau pur și simplu în autobuz...

Asta scria Ilona în jurnalul ei într-una din orele de desen la care oricum nimeni nu era atent, niște ore la care chiar și profului îi venea să ațipească, sau să facă orice altceva.

Ilona venea dintr-o familie la prima vedere normală, dar defapt extrem de religioasă, fanatică pot spune... ea nu le semăna deloc și se simțea neînțeleasă, poate chiar ăsta era un efect al faptului că...

Mă întorc în urmă cu exact 17 ani, când la ușa familiei Newman cineva lăsase un coș de trestie frumos împletită, cu fundițe roz pe margini și cu un prosop moale care-l acoperea. Mary Newman tocmai venea de la poștă în momentul când auzise un scâncet de copil care-i dădea un fior rece, de parcă ceva i s-ar fi întâmplat unei rude dragi care nu părea a avea probleme.

Zărise coșul de pe prispa casei, dar, cam sfioasă, dădu prosopul la o parte. Neliniștea se transformase într-o bucurie nestăpânită! Ea și soțul ei, părintele Fred, nu puteau avea copiii și se luptau de multă vreme să adopte unul, dar era în zadar.

Acum toate bătăile de cap dispăruseră, aveau în sfârșit un copil și nu aveau nevoie de alte răspunsuri, ei doar îi mulțumeau lui Dumnezeu pentru că le dăruise un copil.

Peste ceva timp Fred a văzut că sub pernuța albă din coș era un bilet care părea să fie scris în grabă de o mână tremurândă, scria: „Te rog, ai grijă de micuța Ilona! 17”

Biletul nu a fost luat în seamă, soții considerau că ceea ce unuia a fost nefolositor lor le va aduce multă liniște la bătrânețe, însă anii au trecut și așa Ilona împlinea 3 ani... tatăl ei considera că e destul de mare pentru a intra în corul bisericii, mai ales că fetița avea o voce angelică ce atrăgea pe fiecare om cu care intra în vorbă.
Vremea trecea, Ilona ceștea, dar simțea nevoia să se depărteze tot mai mult de credința în care crescuse și cu care tatăl ei o învăluia tot mai des.

Așa la vârsta de 7 ani, când se plimba cu bicicleta prin cartier a avut un accident, în urma căruia își rupsese piciorul și se lovise la cap... fata ajunsese la spital, avea dureri cumplite, însă Mary stătea lângă patul de spital rugându-se:

-Mamă, de ce te rogi?
-Pentru ca Dumnezeu să te aibă în paza lui și să te facă bine!
-Dar mamă cum poți să spui așa ceva? După ce am pățit? Tu mi-ai spus că Dumnezeu are grijă de tot ce se întâmplă în lume, dc a lăsat să mi se întâmple una ca asta când eu nu sunt vinovată cu nimic?
-Ilona, El lucrează prin căi necunoscute nouă.

Asta a fost propoziția care a pus capac la tot, în acea clipă Ilona simțea o furie care o cupindea prin toate cotloanele...

-Ieși din cameră! Lasă-mă singură! NU VREAU SĂ TE MAI VĂD, NU AM NEVOIE DE ABERAȚIILE TALE!

Mary se simțea foarte prost, așa a ieșit din salon plângând în hohote.