Aleile din parc se scăldau în razele soarelui. Acum făceam şi eu parte din ceea ce vedeam pe fereastra din camera mea. "Paradisul" - după cum spunea mama - verde, aş mai putea adăuga. Era frumos, dar nu-i puteam face față mai mult de o oră, iar cum plimbarea mamei ţinea 2-3 ore, de fiecare dată, timpul trecea greu. O oră însemna pentru mine o zi întreagă. Atunci când eram luată de lângă tata - un deceniu întreg. Eram cuprinsă între gânduri: De ce intrase mama aşa de violent în salon? Intra uneori după mine, alteori trimitea menajera, dar atunci când intra personal, o făcea cu mai mult bun-simţ. Intra, se scuza, apoi mă lua afară, din nou, scuzându-se. Dar acum? Ce o supărase? Ea nu se supăra cu una cu două. Trebuie să fi fost ceva întemeiat. - Ce s-a întâmplat, Juliet? mă întrebă Angy, sora cu care mă înţelegeam cel mai bine, cea mai mică. - Ştii ce s-a întâmplat cu mama, de ce e supărată? am întrebat fără să-mi dau seama, cu o voce foarte curioasă.
- Cred că a auzit servitoarele vorbind de tine şi domnul Riddingson.
N-am mai spus nimic. Mama suferea cumplit pentru că nu eram încă măritată. Încercase ea de mai multe ori să mă facă nevastă, dar mă purtam cu atâta răceală, încât şi un mort ar pleca de lângă mine. Ea se enerva, mai ales pentru faptul că afaceriştii tatei erau mai bine primiţi de mine decât restul. Încercase să mă mărite şi cu un afacerist de-al tatei, dar am reinstaurat răceala în mine. Nu mă apropriasem de nimeni, nici măcar cât să-mi fie prieteni. Singura mea prietenă era Catlin. Ieşeam să călărim aproape zilnic. Cu gândul la Catlin mi-am ridicat privirea de la sol, spre copacii, care astăzi erau veseli alături de păsările din crengile lor. Şi se pare că eu eram singura care distrugea toată această armonie. Toate vietăţile mai mici şi mai mari se bucurau de razele calde şi liniştite. Cântecul păsărelelor răsunau de peste tot. Frunzele de pe ramurile copacilor se aplecau încet de fiecare dată când vântul adia, blând. Nu era cu putinţă ca după frumuseţea asta de zi să urmeze o furtună. Nu era acel gen de zi frumoasă. Nu era apăsătoare. Aceasă zi nu te lăsa decât să te gândeşti la o zi la fel de frumoasă.
Se auzea ceva. Ceva diferit de natură...sau ceva ce până acum nu a fost în natură, în natura apropriată. Era tropotul făcut de doi cai. Să fie Catlin care a venit la mine, şi cum nu m-a găsit l-a luat pe Max cu ea? Şi totuşi... parcă nu era ea...Era tata...Şi celălalt tropot de cai - domnul Riddingson, cu siguranţă. De obicei, papa, nu călărea cu nimeni până nu rezolva ce are de făcut. Au terminat atât de repede? Atât de puţine erau de făcut? E bine - n-am pierdut nimic, totuşi, mi se pare ciudat. Eram sigură că tata şi noul partener de afaceri nu se cunoşteau de mult. Era nou în oraş din câte ştiam eu.
- Sunteţi supărată, domnişoară? Sunt sigur că doamna Enton ar fi amabilă să vă lase să staţi cu domnul Enton, cel puţin atunci când vin eu. Domnul Riddingson spuse asta cu un respect profund, sincer şi foarte doritor. Maman, care până acum stătusecu spatele şi mergea, mai încet să poată auzi tot, dar mergea, se întoarse brusc.
- Desigur că am s-o las - de fiecare dată când veniţi dumneavoastră. Mama spuse toate acestea cu un chip mândru şi calm, iar sfidarea era bine ascunsă. Numai eu şi tata ne-am dat seama. - Aş mai vrea să adaug că sunteţi invitate la balul pe care îl găzduiesc la Moonlight House. Nu e departe de-aici. Ar fi păcat dacă n-aţi veni şi dumneavoastră. - Ar fi...Am oftat eu, parcă eliberându-mă de ceva. - Să bănuiesc că n-o să mă onoraţi cu prezenţa dumneavoastră la bal, domnişoară?întrebă domnul Riddingson pe un ton glumeţ, uşor sarcastic, dar cu o dorinţă clară ca nu acesta să fie sfârşitul. Maman, care nu se întoarse încă, ţinea în frâu o fericire deplină. - Fiţi liniştit, domnule, atâta timp cât nu apare ceva grav, am să vă onorez cu prezenţa mea la bal. Am spus asta pe un ton solemn şi cu o expresie sinceră, poate puţin împietrită. Mă îngrijora expresia mamei. Se mai uita din când în când aşa la mine de obicei urma o mască rece din partea mea. - E târziu! Tună şi fulgeră maman. Proasta ei dispoziţie preluă frâiele şi porni înapoi către casă, iar surorile mele o urmau. Eu, am preferat să merg înaine, ştiind o scurtătură către casă. - Mergi pe scurtătură? Mă întrebă tata cu un aer melancolic.Oare mama va continua cu toanele ei şi la cină? Era clar că domnul Riddingson era invitat. - Da...Cred că i-ar prinde bine mamei să fie singură - sau cât se poate de singură. Trebuie să-şi pună ordine în gânduri. Azi abia dacă a scos o vorbă. Tot ce a spus a fost de faţă cu voi, domnilor. - Cred că ar fi corect faţă de domnişoara Enton să mergem toţi călare...sau să urce alături de mine, sau dumneavoastră. Spuse domnul Riddingson cu vocea unui avocat în sala de judecată. - Ar fi cel mai corect să urce alături de dumneata, domnule Riddingson pe şa. A mers destul pe jos - ştiu că plimbările mamei ei îi indisplac. Nici eu nu mă omor cu ele. Din nefericire nu pot s-o scap pe ea aşa cum scap eu. Ha!Ha!Ha! Furia mea a păli pentru o secundă, iar apoi m-am asigurat că e bine încuiată înăuntrul meu. Câte avea să dezvăluie acestui nou prieten de familie, căci până la urmă e mai mult decât un nou partener de afaceri, o simţeam şi eu, şi, de asemenea, puteam pune pariu că şi mama simțea asta. -Urcaţi domnişoară, tatăl dumneavoastră mi-a spus că vă place să călăriţi. Perfect i-au mai spus şi asta! Puneţi-vă piciorul peste al meu, spuse el când văzu că ezit. I-am urmat porunca, chiar dacă era spusă pe un ton prietenesc şi blând. Până la urmă ce impresie dădeam - chiar dacă eram prieteni de familie. A luat mai puţin, călare, de cât imi aminteam, deşi ritmul cu care copitele calului atingeau pământul era acelaşi. Nimeni nu a scos un cuvânt, şi, dacă nu l-aş fi simţit pe domnul Riddingson în spetele meu, aş fi îngheţat - de frică şi de frig. Seara se lăsase mai rece decât îmi închipuisem. Ajunşi în faţa casei, tata ne-a pus să descălecăm acolo, punând un servitor să ducă caii la grajduri. În casă era cald şi bine. Mama nu ajunsese încă - aşa că tata a trimis o servitoare, pe cea cu care mama se înţelege cel mai bine, să vadă pe unde e şi să ia un felinar cu ea. Se întunecase destul de bine. Neştiind cât timp îi va mai lua mamei să ajungă acasă, papa ne-a invitat, pe mine şi domnul Riddingson la o partidă de macao. Jocul a durat jumătate de oră - cel mai lung joc de macao din viaţa mea. Nimerisem nişte cărţi perfecte. Aveam ambii jokeri, un as, un treiar şi un pătrar la început. Jocul a continuat monoton un timp, nevrănd să scot artileria grea de la bun început. Tata a fost cel care a început "bombardamentul" după cum i-a spus el mai târziu - la cină - şi tot el a luat suma mare de cărţi. Tot el a stat patru ture. În final, eu am câştigat, urmată de domnul Riddingson. - Ce bine că nu am proprus să jucăm pe provocări, iar atunci, toţi, chiar şi servitoarea căreia îi cerusem un pahar cu apă, începusem să râdem. Şi mama era într-o dispoziţie mai bună. Acum eram sigură că seara asta nu avea să fie ca la o înmormântare. Şi am avut dreptate, deşi mi-ar fi plăcut să fim toţi. Singurul care lipsea era fratele meu, Joseph, plecat la Londra într-o sumedenie de afaceri, dar totuşi mă bucuram că e bine. În salon, unde ne-am mutat după cină, ne-am grupat câte doi, şi fără să vreau, m-am trezit într-o discuţie lejeră cu domnul Riddingson, iar atunci când mi-am spus oful în legătură cu fratle meu, el mi-a spus că îl cunoaşte de la o serată. Discuţiile n-au mai durat mult, iar domnul Riddingson a trebuit să plece, deoarece următoarea zi pleca la Londra pentru trei zile, iar atunci când am aflat aceste lucruri, l-am întrebat dacă poate să-i transmită fratelui meu salutări din partea mea şi a întregii familii. Unul câte unul am părăsit salonul. Mai întâi maman care se declarase "extrem de obosită după lunga plimbare" şi că a fost o zi superbă. Angy şi Georgiana au plecat amândouă, iar când am rămas în sfârşit eu şi papa l-am întrebat ce se întamplase de când am plecat eu, iar el mi-a făgăduit că nu s-a întâmplat nimic şi că tot ce au făcut a fost doar să întoarcă ideea mea pe toate părțile. Am plecat şi eu. Tata a rămas singur în salon şi nimeni nu ştie când s-a dus în camera lui.
