Internatul bântuit - Pauză -

Capitolul III

Adormisem încă terifiată de ceea ce pățisem și Anitta stătuse de vorbă cu mine până pe la unu noaptea când în sfârșit ne luase somnul pe amândouă. Îi povestisem ce se întâmplase dar am evitat faptul că găsisem o cutie cu tablouri vechi. I-am zis doar faptul că Peter apăruse acolo din senin, ocolind cealaltă parte pentru că oricum nu m-ar fi crezut.

Aproape că nici eu nu credeam ce am văzut. Încă mi se părea ireal și speram să fie doar imaginația mea. Voiam să stau cât mai departe de lucrurile ciudate din internatul ăsta. Era mult mai bine dacă mă axam numai pe cursuri. 

Nu știam ce simțeam în legătură cu Peter. Simpla lui prezență mă înfiora, nu îmi plăcea să fiu în preajma lui. Nu suportam genul ăsta de oameni care mereu au ceva de ascuns. Oricât încerci să-i cunoști, să le descoperi secretele, niciodată nu vei reuși cu adevărat. Întotdeauna vin cu ceva nou despre care n-ai auzit.

Am avut un somn foarte tulburat în acea noapte. Tot ce auzeam erau șoapte din care nu înțelegeam nimic. Vedeam umbre ciudate în mintea mea, oameni pe care nu-i cunoșteam. Toți repetau același lucru la infinit: Salvează-te de el. Pleacă.

- Sophie! Sophie! Trezește-te! am auzit vocea Anittei. 

Am deschis ochii doar ca s-o văd așezată pe colțul patului meu și uitându-se la mine îngrijorată. Nu știam ce se întâmplase și încă era întuneric în cameră. M-am uitat pe ceasul electronic de pe noptieră și am observat că e patru dimineața. Ce motiv avea să mă trezească la ora asta?

- Ce s-a întâmplat? am întrebat în șoaptă.

- Te învârteai în somn și vorbeai. Cred că ai avut un coșmar. Mă îngrijorasem. Am tot încercat să te trezesc de cinci minute.

Mă uitasem șocată la ea și în final îmi amintisem. Șoaptele, umbrele, chipurile acelor oameni terifiați. Nu visasem așa ceva niciodată. Visele mele erau mereu pașnice și deseori nici nu îmi aminteam ce visam.

- Îmi pare rău că te-am deranjat cu somnul meu tulburător, i-am zis. Mi se mai întâmplă, am mințit.

Aceasta îmi zâmbise sincer. Chiar îmi părea rău că trebuia s-o mint. Nu-mi stătea în fire dar dacă i-aș fi spus m-ar fi crezut nebună.

- Nu-i nimic, răspunse într-un final. Îți amintești ce ai visat?

Am dat din cap în semn că nu și după am luat o gură de apă din paharul de lângă mine. 

- Ar fi bine să ne întoarcem la somn, am propus eu. 

Anitta aprobă și după se așezase în patul ei dar încă mă privea, buclele sale blonde așezându-se ușor pe chipul ei. Chiar apreciam ce făcea pentru mine și că îmi găsisem o prietenă ca ea în acest loc ciudat.

- Știi că orice ți se întâmpla poți să-mi povestești, zise ea.

I-am zâmbit iar apoi m-am întors pe partea cealaltă, adormind imediat. Nu mai avusesem parte de coșmaruri bizare dar încă mă gândeam și încercam să descopăr misterul lor.

Mă trezisem dimineață pe la zece, bucurându-mă că e weekend și că avem zi liberă azi în care ne lasă să ieșim chiar prin împrejurimi, cu condiția să ne întoarcem până la opt seara. Când m-am ridicat din pat, Anitta nu mai era în cameră. Am presupus că ar fi în baie dar nu era lumina aprinsă.

Îmi făcusem rutina de dimineață iar apoi m-am îmbrăcat în ceva lejer. Aveam de gând să o caut pe Anitta, simțindu-mă pierdută când nu e ea prin zonă. Am deschis ușa camerei noastre dar am auzit voci din camera lui Peter.

Nu voiam să fiu nesimțită și să ascult la ușă dar nu m-am putut abține în momentul în care am auzit vocea Anittei. Mi se părea suspicios. M-am apropriat de ușă și m-am uitat prin zonă, observând că nu e nimeni.