Jurnalul unei directionere.

8.

             „ Hi, we are One Direction! ”

    Dear diary, 

  Vreau din ce in ce mai mult să-i intâlnesc pe băieți, dar asta e destul de imposibil și incerc să mă acomodez cu ideea. Ei nu vor veni niciodată la noi in țară. Suntem atât de mici și nesimnificativi incât nimeni nu ne vede. Dar totuși voi spera până in ultima clipă că poate ii voi vedea, măcar 5 minute in realitate. Unii au ocazia să-i vadă zilnic și nici măcar nu se bucură de acest lucur. Pur și simplu le este indiferent dacă ei sunt acolo sau nu. 

 Dar mai sunt unii ca mine care ar da orice pentru a-i vedea. Suntem cei care și-au inebunit părinții că vor să-i vadă, că vor reviste, haine și toate cele cu ei, suntem cei care cântăm zilnic cel puțin o melodie de-a lor și suntem cei care ii vom iubi mereu, indiferent de ce va fi. Așa suntem noi și nimeni nu ne poate schimba, nici măcar cei care ne jignesc pe noi sau trupa nu ne afectează. Am invățat să ignor partea goală a paharului și să iubesc partea plină. 

  Am făcut o criză de nervi când am aflat că Locky mi-a rupt toate posterele și mi-a sfâșiat toate lucurile cu One Direction. Zilele astea au fost foarte ciudate. Afară a nins, școlile au fost inchise, iar eu mă bucuram alături de fete in grup până când a apărut un tip care a inceput să ne facă proaste și urâte și in toate felurile. Intr-un final, cu ajutorul unui prieten, acel tip a rămas fără cont și fără net o perioadă lungă. 

 Să se invețe minte să nu mai jignească pe cineva niciodată. Sunt sigură că lui nu i-ar plăcea. Acum sunt acasă, stau mai mereu cu mama, o ajut la ce are nevoie, mai râdem, mai povestim și ajungem să fim cele mai bune prietene. Imi pare bine că și-a revenit după accident. Acum vrea să savureze fiecare clipă și a inceput să se distreze mai mult. 

 Ieri am gătit și aproape era să dăm foc bucătăriei și noi in loc să fim ingrijorate, am inceput să râdem ca și cum ar fi ceva normal. O iubesc și sper să nu mai pățească nimic rău. 

  Te iubesc, jurnalule. Ne vedem curând !