Jurnalul unei directionere.

9.

           Dear diary,

  Știu că au trecut luni întregi de când nu am mai vorbit cu tine. Mi-e dor de tine, mi-e dor să mă asculți, mi-e dor să am pe cineva căruia pot să îi spun toate idioțeniile care îmi trec prin cap. Vreau să vorbim mai des, școala s-a terminat, e vara, e frumos, dar băieții tot nu au venit la noi în țară.

 Mama mi-a cumpărat vreo 10 reviste cu One Direction, am mai multe postere acum, mai multe lucruri pe care să le îndrăgesc. Mama știe cât de mult îi iubesc, ar face orice să mă vadă fericită, dar nu vreau s-o împovărez cu bani de bilete și cazare în alte țări. 

 Îmi pare bine că școala s-a terminat, că nu îmi mai văd colegii zi de zi, nu mă mai bat la cap că lor nu le place muzica pe care o ascult, că nu le plac hainele pe care le port. Ei aveau nevoie de mine doar pentru a le da să copie tema, îmi vorbeau frumos, îmi făceau complimente și după ce terminau de copiat începeau să mă jignească. Mi-am invățat lecția, nu o să-mi pun încrederea în oricine, nu o să mai plâng atunci când o să mă jignească, o să le râd în față și o să le spun „Știam asta, altă poezie nu mai știți?” 

 Am început să rămân fără prieteni, toți cei pe care îi cunoșteam au început să se îndepărteze imediat ce au auzit că îi iubesc pe băieți și că vreau să merg la un concert de-al lor. Singurele persoane care-mi mai alină durerea, sunt persoanele minunate din grup. Chiar dacă nu ne-am întâlnit în realitate, ne iubim și ne înțelegem ca niște surori. Ne certăm uneori, dar de fiecare dată cineva ne împacă.

 Tristețe, singurătate, întuneric. Asta simt, parcă nu mai sunt eu, parcă ceva mă atrage spre o parte a mea depresivă, o parte care pune prea mult suflet sau punea, în vorbele unor persoane. De ce fac asta? De ce mă simt așa ? Aș vrea să știu răspunsul la aceste întrebări. Ceva mă împiedică să mă bucur de viață, să mă bucur de soarele care în fiecare dimineață îmi mângâie fața cu razele sale calde. 

 Îmi doresc să redevin acea fată înconjurată de prieteni, plină de viață, mereu cu zâmbetul pe buze și cu chef de petrecere. Cineva mi-a luat asta, așa cum vântul i-a gândurile noastre și le duce departe de noi. Am nevoie de cineva care să mă asculte, tu ești singurul care o face, jurnalule.

 Nu mă părăsi și tu, te rog.