Jurnalul unei directionere.

16.

 Dear diary, 

  Asta va fi ultima dată când îți scriu. Sunt prea slăbită, nu pot să-ți scriu. Nu mă pot ridica din pat, nu pot să merg, nu pot să mănânc, nu pot face nimic jurnalule. Mă urăsc, sunt o povară, abia aștept să mor. I-am spus lui Josh să nu cheme doctorul și nici să nu mă ducă la spital, nu vreau să-mi petrec ultimele zile prin spitale și miros de clor. Vreau să fiu acasă, alături de Josh, alături de singura persoană care mă iubește. 

 Mi-e frică, jurnalule. Mi-e frică pentru Josh, mă iubește, e trist, știu că e, nu vrea s-o arate, vrea să fie tare pentru mine dar știu că îl doare, știu că îl doare să trăiască într-o lume fără mine. Vreau să mor, nu vreau să mai trăiesc în agonie. Nu simt nimic, nu mă doare nimic, nu am ceva rupt, pur și simplu nu mai am putere să mă ridic din pat. 

 Sunt un nimic, jurnalule, îmi va fi dor de tine, sunt atâtea pagini care vor fi libere, atâtea gânduri pe care nu voi mai apuca să ți le spun, pixul îmi cade din mână la fiecare două cuvinte. Mi-e frică că nu voi reuși să termin această pagină, mi-e frică că voi fi uitată.

 Mă opresc aici, dragul meu. Eu nu mai pot continua, sunt slăbită. Vreau ca toți directionerii să știe că i-am iubit și îmi pare rău că nu am fost la unul din concertele trupei, că nu am putut face poze cu ei, Doamne, îi iubesc atât de mult pe cei 5 idioți. Îl iubesc pe Josh, el a fost prima mea relație și a fost una minunată.

 Te iubesc, tu, micule jurnal, îi iubesc pe toți...