Jurnalul unei directionere.

15.

   Dragă jurnalule,

  Cred că te-ai îngrijorat că nu ți-am mai scris de mult timp. Mi-a fost rău, jurnalule, leșinam în fiecare zi, nu mă puteam ține pe picioare, nu puteam mânca, nu făceam nimic. Josh m-a dus la spital, doctorul a spus că e din vina stresului și a lipsei de calciu. Eu nu cred asta, mă simt tot mai rău, nu am spus nimănui, nici măcar lui Josh.

  Oh, Josh.. E perfect, e băiatul pe care-l visam, e minunat, e grijuliu, dacă sunt tristă face tot posibilul să mă simt mai bine, stă cu mine în fiecare zi, vorbește cu directionerii din grup, se asigură că sunt fericiți, încearcă să facă fiecare fată să se simtă frumoasă și perfectă, multe fete se subapreciază, au noroc că au găsit o persoană bună și uimitoare ca Josh. Dar eu sunt și mai norocoasă, mă iubește, el e zâmbetul meu, e tot ce am acum și îl iubesc, nu știu dacă aș rezista dacă s-ar întâmpla ceva cu noi. 

  Acum câteva zile, s-a simțit trist din vina celor care se iau de el, l-am îmbrățișat strâns, l-am sărutat și i-am spus că mie nu-mi pasă de părerea celorlalți, el e perfect în ochii mei, nimic nu va schimba asta. Directionerele i-au trimis multe mesaje prin care îl încurajează să fie el însuși, să nu se ascundă de nimeni, are o viață și trebuie să fie plină de clipe frumoase. Am citit împreună toate mesajele, a mulțumit fiecărei persoane pentru cuvintele adresate, am văzut cum câteva lacrimi i-au invadat fața, le-am șters și mi-a spus: 

 „ Iubito, sunt lacrimi de fericire, uite, oameni care nu m-au văzut niciodată mă iubesc, țin la mine, le pasă dacă sunt fericit sau nu. Sunt norocos că îi am, sunt și mai norocos că te am pe tine. Te iubesc, dulcii ! ”

   Doamne, îl iubesc la nebunie pe băiatul ăsta. Iubesc felul în care zâmbește, iubesc felul în care mă privește, îl iubesc pe el, pentru cine e, nu vreau să se schimbe, e dulce, câteodată cred că o să dau în diabet din vina lui. 

 Îl iubesc, jurnalule !