Stephenie P.O.V
Afară se întunecase , iar Jully tocmai plecase împreună cu fratele ei Joseph spre casa mătuşii lor.Părinţii lor au murit anul trecut într-un accident de avion , aşa că se aflau sub tutela doamnei Robertson , sora tatălui lor. Eu şi Jully eram cele mai bune prietene de când mă ştiu.Ieşisem cu Joseph de câteva ori , însă amândoi am ajuns la o concluzie : era mult prea ciudat.Era ca şi cum aş ieşi în oraş cu fratele meu mai mare , ca şi cum mi-aş săruta fratele.Yauux.Bine că nu am ajuns până la partea aia.Haide să terminăm cu asta.Devine scârbos.
Plecasem din club odată cu ei , dar am preferat să rămân la o scurtă plimbare prin parc.Aveam nevoie de o gură mare de aer , iar singura soluţie era o plimbare liniştită pe lângă lacul din parc.M-am aşezat pe o bancă situată în faţa apei şi tot ce puteam auzi era cântecul greierilor.Presupun că nimeni nu se mai afla aici la ora 03:00 , aşa că puteam să îmi adun gândurile în linişte şi pace.Era prima dată când eram afară la o oră ca asta , dar am reuşit să îmi conving părinţi să mă lase o seară într-un club.
Grozav ! Am stat pe banca aceea două ore , iar acum ai mei or să mă omoare.Nu mă grăbeam să ajung acasă , aşa că mi-am făcut curaj şi am intrat în cafeneaua micuţă de la colţul străzii.În timpul zilei nu poţi găsi o masă liberă , însă acum puteam alege orice loc doream.În toată încăperea se mai aflau doar două persoane : o fată , care îşi petrecuse noaptea citind o carte , iar în partea opusă , într-un colţ retras era un bărbat destul de chipeş , adică cel puţin aşa arăta de la spate.S-a ridicat şi se îndrepta spre tejghea , astfel încât i-am putut vedea faţa.Nu mă înşelasem , arăta perfect.Era nu cu foarte mult mai înalt decât mine , cu părul negru , ochii albaştri şi un zâmbet minunat ....
Stai ! Zâmbea ... zâmbea spre mine . M-am întors să văd dacă era vreo greşeală , dar nu se mai afla nimeni altcineva prin preajmă.Îmi zâmbea MIE ! Şi-a ridicat noua ceaşcă cu cafea şi a venit spre mine.
- Te pot întreba ce caută o fată atât de frumoasă la o oră ca asta într-o cafenea ?
- Eu doar ... să spunem că nu mă grăbesc să ajung acasă.am zis eu ruşinată.
Săptămâna viitoare începeam ultimul an de liceu , dar în toţi aceşti ani niciun băiat nu mi-a adresat vreun cuvânt.Excepţie face Joseph , chiar dacă pot jura că l-a obligat Jully să iasă cu mine.Având o conversaţie cu un astfel de tip este un fel de lovitură de la Cel de Sus.
- Atunci ce zici ? Mă laşi să îţi iau o cafea ?
- Şi de ce ar trebui să accept propunerea unui necunoscut ?
- Oh , greşeala mea.Eu sunt Logan.
- Încântată.
- Ăăă , şi tu eşti .. ? m-a întrebat el pe mine .
- Eu sunt Stephenie , dar cam toţi prietenii îmi spun Steph.
Mi-a făcut semn să mă îndrept spre masă , luând pălăvrăgeala mea ca pe un ‚ am-nevoie-de-o-cafea’ . Imediat ce ne-am aşezat la masă , am putut observa că citea „Tristan & Isolde” înainte de a se ridica.Era cartea mea preferată şi , cu excepţia morţii lui Tristan , mi-aş fi dorit să am parte de o iubire ca a celor doi.
- Îţi place ? întreabă el , arătând cu mâna spre carte.
- Glumeşti ? Este cartea mea preferată . Sincer mi se pare straniu ca un tip ca tine să citească aşa ceva.
- „Un tip ca mine” ? Auci . Asta a durut.
- Nu,nu,nu... nu e o jignire , doar că nu pari genul care ar citi aşa ceva de bună voie.
