My story .

423 15 4
                                    

Intuneric. Tot ce vedeam in fata ochilor era un intuneric orbitor, sub lumina slaba a lunii ce-ti dadea parca un sentiment de singuratate, de frica. Eram singura pe o banca veche dintr-un parc parasit, de mult uitat de copii care acum isi irosesc timpul pe tot felul de absurditati si uita ce e aia copilarie.

O briza rece mi-a trecut prin firele negre ale parului meu incurcat si nearanjat. Era liniste. O liniste mult prea mare pentru o fata obisnuita cu mult zgomot sentimental in viata ei.

Aici ma puteam descarca de lacrimile fierbinti pe chipul meu rece fara ca cineva sa ma critice sau sa ma faca sa ma simt mai prost decat eram deja. Aici, chiar daca era trecut de miezul noptii, intr-un loc uitat de lume, intr-un intuneric coplesitor, ma simteam in siguranta.

Cum de eram eu acolo la ora aceea? Nu, parinti mei nu sunt drogati, separati sau nepasatori. Nu, ei doar sunt plecati din localitate cu afacerile, iar eu, Elisabeth Dawson, zisa Beth, in varsta de 16 ani locuiesc impreuna cu cea mai buna prietena, Katherin Hastings si familia ei.

M-am ridicat de pe banca simtind o amortire totala, ca si cum intreg corpul mi-ar fi intr-o stare de repaus spunand ca nu vrea sa plece din acest loc, nu vrea sa se intoarca la realitate.

In drum spre casa, o masina neagra se repezi pe drumul pustiu din fata mea, si intr-o fractiune de secunda, fara sa-mi dau seama, disparu. In acel moment credeam ca era doar o masina, fapt ce s-a dovedit mai tarziu a nu fi asa.

Am ajuns acasa intr-un final, la ora 2:13, iar Kate ma astepta treaza in camera.

-Domnisoara, unde te crezi? ti-am zis ca nu te mai pot acoperi in ceea ce faci si ti-am mai spus asta. Stii ca parintilor mei nu le place sa vii acasa la ora asta, si cred ca nu le-ar placea nici alor tai..

-Sst! mai incet, ne vor auzi, am soptit eu.

-Nu imi pasa! Nu eu sunt aia incaltata cu cizme murdare tocmai venind din cine stie ce loc.. apropo de asta.. Unde ai fost?

-In parc.

-Si ai vrea sa te cred? Ia zi, cum il cheamă?

-Noapte buna Kat.

-Deci exista un el?

-Noapte buna!

-Deci exista!

-Nu. Noapte buna!

-Bineee. Sa stii ca aflu eu de el !

(prima mea poveste,  primul meu capitol, sper doar sa va placa :) )

Dependenta de tineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum