Suparata, parca am simtit o durere in mine care imi dadu gânduri ca nimic nu mai are rost, ca am pierdut o parte din personele importante mie, chiar daca una dintre ele abea o cunoscusem. Incepusem sa cred ca toate mi se întorceau impotriva mea, ca lucrurile rele mi se intamplau doar mie, ca eu in aceasta lumea nu mai aveam nici un rost, ca nu mai avea rost viata mea. Ochii rosii si umflati de atata amarnic de plans vedeau totul in ceata, asa cum eram si eu acum. Totul in ceata. Eram atat de confusa, incat nu puteam întelege ce mi ae intampla sau dece. Dupa cateva ore de plans, (stati linistiti, nu prea folosesc rimel, n-aratam chiar ca un monstru, da aratam ca unul) am hotarat sa parasesc confuzia din camera mea si ma gandeam sa ies putin la aer, poate imi reveneam cat de cat, sau cel putin nu mai aveam si alte reprosuri din partea lui Kat, gen "toata ziua stai in casa si plangi. Ar trebui sa te întâlnești cu cineva. Ti-ar prinde bine.." Dar eu, nu vreau sa ma întâlnesc cu cineva! Sau cel putin, băiatul pe care îl placeam, nu vroia sa ma mai vada in fata ochilor. Ajunsa la locusorul meu, parculetul total izolat de oras, m-am asezat pe o banca, si incercam sa pun lucrurile cap la cap, dar in mare parte, nu aveam ce sa pun, caci Kyle a zis pur si simplu ca s-a terminat prietenia intre noi. Oare credea ca vom ajunge sa fim mai mult decât prieteni si el nu voia asta?! Sau poate s-a pus in relatie cu ceva fata care nu-i da voie sa vorbeasca cu mine? Oricare ar fi fost motivul, sigur a fost. Auzisem un sunet. Era fosnetul unor frunze. Acele frunze erau calcate de picioarele cuiva. Dar cine altcineva inafara de mine si Kyle ar veni intr-un asemenea loc? M-am ridicat de pe banca si din departare am vazut parul castaniu al sau, si parca se citea tristețea pe fața lui, si in comportamentul lui, si a picioarelor sale care improşcau orice piatra ii venea in cale. Mirata, de faptul ca se afla aici si parea suparat, m-am indreptat încet sper el. Cand m-a vazut, un timp scur ne-am uitat unul in ochii altuia, dupa care, s-a intors cu scopul de a pleca. Dar acum, i-am intors fapta. In prima zi in care ne-am cunoscut, exact in acelasi parc el mi-a spus "nu pleca". Acum era momentul meu sa-i spun asa. Mirat, s-a intors catre mine, m-a privit adanc in ochi, s-a apropriat de mine si... Ne-am sărutat. Era primul meu sărut, si chiar nu ma asteptam sa fie asa placut, si toata ceata si stresul meu disparura, dandu-mi un sentiment de buna-stare. Dar dupa scurt timp, iara imi reveni confuzia in cap. Inainte imi spune ca nu mai suntem prieteni, iar apoi ma sărută? Asa ca i-am spus direct.
-Dece faci asta?
-Iarta-ma.
-Nu. N-ai gresit cu nimic, doar ca... Nu inteleg.
