-Hei, spune el fara surprindere.
-Ce faci aici? spun eu insa cu surpindere.
-Nu se vede? Incerc sa scap de oraselul vostru agitat, ascunzandu-ma intr-un loc linistit.
-Ah, atunci ar trebui sa plec... Nu vreau sa te deranjez...
M-am intors incet, am tras aer adanc in piept si pe cand sa fac primul pas, mana sa mi-a cuprins bratul si fara sa ma intorc l-am auzit spunand 'Nu pleca'.
-Nu pleca, imi place sa povestesc cu tine, continua el, esti singura mea prietena de aici.
Eu, nestiind ce sa zic, m-am uitat lung la el schitandu-i un zambet.
-Iti place sa vii aici?
-Da, am spus eu. Defapt ador sa vin aici, sa stau departe de toti si toate, sa uit de probleme, sa am timp de gandire..
Ne-am uitat unul in ochii celuilalt pana cand soneria telefonului meu s-a facut auzita. Era mama, persoana care mi-a dat viata dar totusi ma suna o data pe saptamana, maxim doua, si acum si-a gasit fix momentul asta. Intr-un final, mi-am cerut iertare de la Kyle, m-am indepartat putin si i-am raspuns.
Avea o voce agitata, ca si cum s-ar fi intamplat ceva, dar n-am prea inteles in prima-parte ce vroia sa spuna, ca si cum n-ar fi putut. Intr-un final mi-a spus, si cred ca a fost cea mai groaznica veste din viata mea. Cuvintele mamei, rasunau cu frica si durere, cuvintele ei erau ceea ce nu vroiam vreodata sa aud, semnificau cea mai groaznica veste din viata mea, caci am pierdut omul care mi-a fost mereu alaturi, primul barbat care m-a iubit, cel care chiar ma intelegea. Da, tata. Mi-am pierdut tatal. In acel moment am simtit niste furnicaturi, din cap pana in picioare. Pur si simplu nu-mi venea sa cred! Uitand de Kyle, au inceput sa-mi dea lacrimile, sa uit unde ma aflam, sa uit absolut tot. El, apropriindu-se de mine, m-a strans in brate incercand sa ma linisteasca, dar in zadar. M-am asezat pe banca prafuita si am inceput sa-i povestesc ce s-a intamplat, si fara sa ne dam seama a trecut foarte repede timpul, asa ca s-a oferit sa ma duca acasa. N-am putut crede ca baiatul care astazi in sala de pranz era atat de nepasator si vorbea atat de sec, acum era atat de sensibil si grijuliu cu mine. Incepea sa imi placa, sau cel putin asta credeam eu.
Ajungand acasa, am urcat repede scarile, nici macar salutandu-i pe parintii lui Kat, am intrat in camera si m-am aruncat in pat, incepand sa plang in perna, ca nimeni sa nu ma auda. Peste jumatate de ora, cand Kat ajunsese acasa, ochii imi erau deja umflati si rosii, rimelul curgandu-mi pe langa ochi, astfel aratand ca o vrajotoare.
-Beth!! O Doamne, ce s-a intamplat? spune ea uimita, imbratisandu-ma si stergandu-mi lacrimile.
-Tataa, tata, am spus eu plangand. Nu mai e.
-Ce? Spuse Kat dandu-i si ei lacrimile. Nu se poate!
-M-a sunat mama. Zicea ca l-au gasit mort in birou.
-Imi pare foarte rau, spusese ea, strangandu-ma si mai tare in brate.
Si asa, toata noaptea am stat treaza, gandindu-ma la ceea ce mi s-a intamplat, iar a doua zi de dimineata parinti lui Kat ziceau ca pot ramane acasa in ziua aceasta, iar mama avea sa ajunga peste cateva ore in oras pentru a planifica înmormântarea. Am ascultat de ei, si m-am intors inapoi in pat, cu speranta ca poate voi atipi putin avand in vedere ca n-am dormit toata noaptea.
Cand am deschis ochii, mama se afla in fata mea cu o geanta mare, asta insemnand ca acum a ajuns din drum.
-Hei, mi-a soptit. Nu ma imbratisezi?
Auzind-o, am sarit in bratele ei, amandurora dandu-ne lacrimile.
-Ce faci cu valiza aici?
-Ai uitat ca am dat casa in chirie, spune razand incet. Voi sta aici in jur de o saptamana, dupa care voi rezolva treburile mele din afaceri si vad ce pot face sa ne mutam iarasi aici.
-A, am spus. Mi-a fost dor de tine mami!
Chiar imi era dor de ea, caci n-o vazusem de cand am inceput liceul, asta fiind acum doi ani. Dar ma durea si mai tare sufletul cand ma gandeam ca a fost nevoie de ceva asa tragic incat sa ne vedem iarasi.
-Te-a cautat un baiat mai devreme, vroia sa vada daca esti bine, a spus ea suranzand. E ceva intre voi?
-Nu mama, doar un nou-prieten.
-Bun atunci, ma duc sa fac un dus, sunt obosita de pe drum.
-Ok ma.
